— De cât timp îl cunoașteți, de fapt, pe Radu? am întrebat.
— De suficient timp.
— Andreea lucrează la noi în firmă, a adăugat Radu cu glas slab.
— De când?
Ea a făcut un gest vag cu mâna.
— De ceva vreme. M-am angajat la puțin timp după venirea noului director adjunct.
— Asta s-a întâmplat acum mai bine de un an, am spus.
Ceva i-a fulgerat în privire.
Doar pentru o fracțiune de secundă.
Am continuat:
— Și când ați aflat despre moștenirea tatălui meu?
Ezitarea aceea minusculă s-a transformat într-o fisură.
— Nu știu despre ce vorbiți.
— Totuși, ați venit să cereți exact casa, am spus.
— Și ce este atât de ciudat?
— N-ați vorbit despre salariul lui Radu. Nici despre mașini. Nici despre economii. Ați pomenit doar casa. Știați că este plătită integral. Știați și de unde au venit banii. La petrecerea de Crăciun a firmei, Radu s-a plâns tuturor de moștenirea tatălui meu. L-am auzit. Stătea cu un pahar de țuică veche în mână și se văita de o avere care nu-i aparținuse niciodată. Erați acolo în seara aceea, nu-i așa, Andreea? Și ați ascultat cu mare atenție.
Umerii i s-au mișcat aproape insesizabil.
Dar pentru mine a fost suficient.
— Ați fost acolo și ați memorat fiecare amănunt.
M-am aplecat puțin peste masă.
Am vorbit atât de încet, încât toți au fost obligați să fie atenți.
— Dumneavoastră nu v-ați îndrăgostit niciodată de soțul meu, Andreea.
Am făcut o pauză.
— L-ați ales așa cum alege cineva un pepene din piață. L-ați întors pe toate părțile, i-ați verificat coaja, v-ați uitat la preț și apoi l-ați dus la casă.
Radu și-a întors încet capul spre ea.
— Andreea…?
Și-a revenit repede.
Dar nu suficient de repede.
— Am mai auzit și eu lucruri prin firmă, Radu. Nu transforma totul într-o dramă.
Ioana a scos din geantă un dosar gros și l-a așezat în mijlocul mesei.
— Atunci poate ne explicați asta.
Andreea a încremenit.
Radu s-a mișcat primul.
A luat dosarul înainte ca ea să-l atingă și l-a deschis.
Ioana a vorbit fără să-și ridice vocea:
— Elena m-a rugat încă din primăvară să verific discret câteva lucruri.
Andreea a pufnit.
— Serios?
— Un cunoscut care lucrează ca asistent juridic m-a ajutat să verific informații publice legate de cariera dumneavoastră. Istoric profesional, dosare din instanță, registre de firme și profiluri profesionale.
Andreea nu mai spunea nimic.
— Știți ce am descoperit? a continuat Ioana. Alți doi bărbați aflați în funcții de conducere. În două companii diferite. Amândoi și-au schimbat locul de muncă la scurt timp după ce v-ați angajat acolo. Și, în numai câteva luni, amândoi și-au pierdut nu doar funcția, ci și căsnicia.
Cu fiecare pagină întoarsă, chipul lui Radu se albea.
Citea.
Apoi revenea la început.
Și citea din nou.
— Nu este… a început Andreea. Totul este scos din context.
Radu și-a ridicat privirea spre ea.
Vocea îi devenise aproape o șoaptă.
— Ești cu adevărat însărcinată?
Andreea a tăcut.
N-a rostit niciun cuvânt.
Ioana s-a lăsat pe spătarul scaunului.
— Asta încercăm și noi să aflăm.
— Andreea, a repetat Radu, de data aceasta mai apăsat. Chiar aștepți un copil?
În încăpere s-a așternut o liniște deplină.
Ea tot nu a răspuns.
Stăteam față în față cu bărbatul alături de care petrecusem optsprezece ani și, pentru prima oară, îl vedeam cum o descoperea pe femeia pentru care își aruncase căsnicia.
Nu era marea lui iubire.
Nu era sufletul lui pereche.
Era o femeie care știa foarte bine ce făcea.
Intrase în biroul lui, îi ascultase cu răbdare nemulțumirile despre casa fără credit și despre moștenirea rămasă de la tatăl meu, apoi hotărâse că găsise o pradă ușoară.
Andreea s-a ridicat brusc.
— Nu sunt obligată să stau aici și să ascult asemenea acuzații.
— Nu, am spus liniștit. Nu sunteți.
Și-a apucat geanta cu degete tremurătoare.
— Andreea, a rostit din nou Radu.
Ea s-a oprit.
— Ești sau nu însărcinată?
Din nou, niciun răspuns.
Radu nu s-a mișcat.
Rămăsese pe scaun, incapabil să-și desprindă ochii de dosarul deschis în fața lui.
De lista bărbaților care fuseseră înaintea lui.
— Radu! l-a chemat Andreea din dreptul ușii. Vii?
El nici măcar nu și-a ridicat capul.
În tăcerea aceea scurtă și dureroasă am înțeles că totul se schimbase.
Femeia venită dimineață să-mi ia casa pleca singură.
Am așezat actele proprietății în centrul mesei și mi-am împreunat mâinile.
— Casa este numai pe numele meu. Ioana va cere astăzi blocarea conturilor comune. Iar până cel târziu vineri vor fi depuse actele de divorț.
Ochii lui Radu s-au umplut de lacrimi.
— Elena… așteaptă. Hai să discutăm.
Am clătinat din cap.
— Nu voi negocia. Nu voi țipa. Și, cu siguranță, nu mă voi ruga de nimeni.
Andreea a deschis gura, dar am ridicat palma și am oprit-o.
— În dimineața aceasta ați venit la ușa mea convinsă că veți pleca de aici cu locuința mea.
M-am oprit o clipă.
— În schimb, tocmai l-ați pierdut pe bărbatul pe care l-ați manevrat cu grijă timp de un an.
Radu s-a întors încet spre ea.
— Andreea, uită-te în ochii mei și spune-mi că nu te-a interesat moștenirea.
Vocea i s-a frânt.
— Spune-mi că acel copil există.