Într-o seară, Mara a venit la mama ei cu laptopul în brațe. Pe ecran erau grafice, cifre, rapoarte și proiecții.
Mamă, vreau să cumpăr pachetul majoritar de acțiuni al „Marinescu Capital”. Sunt la pământ. Am strâns un grup de investitori pentru proiectul acesta.
Elena a privit mult timp chipul fiicei sale, liniile lui ferme, hotărârea din ochi.
De ce vrei asta, Mara? Răzbunare?
Mara a zâmbit ușor.
Răzbunarea e o emoție. Eu propun o decizie de afaceri. Activul e toxic, dar poate fi curățat, restructurat și făcut profitabil.
Apoi și-a privit mama drept în ochi.
El a construit totul pentru un moștenitor. Se pare că moștenitorul a venit.
Oferta de cumpărare trimisă de fondul special creat „Grupul Phoenix” a aterizat pe biroul lui Victor Marinescu asemenea unei grenade cu cuiul deja scos.
A citit-o o dată, apoi încă o dată, după care a aruncat dosarul. Hârtiile s-au risipit pe podeaua cabinetului uriaș, îmbrăcat în lemn negru.
Cine sunt oamenii ăștia? a răsunat vocea lui în telefon. De unde au apărut?
Securitatea internă s-a agitat, avocații n-au dormit toată noaptea. Răspunsul s-a dovedit simplu: un fond de investiții mic, agresiv, cu reputație impecabilă, condus de o anume Mara Dumitrescu.
Numele nu i-a trezit nimic.
La ședința consiliului de administrație domnea panica. Prețul oferit era jignitor de mic, dar real. Alte oferte nu existau. Băncile refuzau creditele, partenerii se retrăgeau unul câte unul.
Este o preluare ostilă! a strigat adjunctul încărunțit al lui Marinescu. Trebuie să luptăm!
Victor a ridicat mâna și toată sala a amuțit.
Mă întâlnesc personal cu ea. Să vedem ce fel de pasăre e.
Negocierile au fost stabilite într-o sală neutră de la ultimul etaj al băncii, cu pereți de sticlă și vedere peste oraș.
Mara a intrat exact la ora fixată, nici cu o secundă mai devreme, nici mai târziu. Era calmă, adunată, îmbrăcată într-un costum sobru cu pantaloni. Lângă ea s-au așezat doi avocați cu fețe nemișcate, aproape mecanice.
Victor Marinescu o aștepta la masă. Se pregătise să vadă o femeie de afaceri experimentată, un tânăr obraznic sau un paravan pentru altcineva. Nu se pregătise pentru ea.
Tânără, frumoasă, cu ochi cenușii care îi păreau, fără să știe de ce, ciudat de cunoscuți.
Domnule Marinescu, a spus ea întinzând mâna. Strângerea ei era fermă, sigură. Mara Dumitrescu.
A încercat să-i spargă calmul profesional, dar ea nu a clipit.
O ofertă îndrăzneață, domnișoară Dumitrescu, a spus el apăsând cuvântul „domnișoară”, ca s-o așeze la locul pe care i-l pregătise în minte. Pe ce contați?
Pe luciditatea dumneavoastră, a răspuns ea, cu aceeași voce egală pe care el o avusese cândva în salonul maternității.
Înțelegeți că poziția companiei este critică. Nu vă oferim cel mai mare preț, dar îl oferim acum. Peste o lună, această ofertă nu va mai exista.
A pus o tabletă pe masă. Cifre, grafice, prognoze, fapte uscate. Fiecare număr lovea, fiecare diagramă părea încă un cui bătut în sicriul imperiului lui.
De unde aveți datele acestea? În glasul lui apăruse pentru prima dată o urmă de îndoială.
Sursele fac parte din meseria mea, a spus Mara, zâmbind abia vizibil. Sistemul dumneavoastră de securitate, ca multe alte lucruri din companie, a îmbătrânit. Ați ridicat o fortăreață, dar ați uitat să schimbați încuietorile.
El a încercat să apese pe vechile pârghii: relații, influență, amenințări voalate, cereri de a afla numele investitorilor. Ea i-a respins fiecare atac cu o siguranță rece.
Relațiile dumneavoastră sunt ocupate acum să nu fie văzute lângă dumneavoastră. Iar resursa care lucrează împotriva dumneavoastră a fost deja activată. Se numește piață. Numele investitorilor mei le veți afla după ce semnați documentele.
A fost o înfrângere totală. Victor Marinescu, omul care ridicase un imperiu în douăzeci și cinci de ani, stătea în fața unei tinere care îi desfăcea creația în bucăți, calm, metodic, fără să ridice vocea.
Seara, l-a sunat pe șeful securității.
Vreau să știu totul despre ea. Unde s-a născut, unde a studiat, cu cine se vede. Întoarceți-i viața pe dos. Vreau să știu cine stă în spatele ei.
Șeful a intrat în cabinet palid și i-a pus pe birou un dosar subțire.
Marinescu l-a smuls aproape din mâna lui.
Dumitrescu Mara. Data nașterii: 12 aprilie. Locul nașterii: Maternitatea Polizu. Mamă: Dumitrescu Elena Gabriela.
Mai jos era copia certificatului de naștere. La rubrica „tată” era o linie goală.
Victor a rămas cu ochii fixați pe dată. 12 aprilie. Își amintea ziua aceea: ploaia, bulevardul cenușiu dincolo de geam, cuvintele pe care le rostise fără să clipească.
Și-a ridicat privirea spre șeful securității.
Cine este mama ei?
Am găsit puține informații. Se pare că a avut o mică producție de îmbrăcăminte, vândută acum câțiva ani.
Marinescu s-a lăsat pe spătarul fotoliului. În fața lui a apărut, ca o imagine scoasă dintr-o cameră încuiată, chipul unei femei tinere, obosite după naștere. Același chip pe care îl ștersese din memorie cu douăzeci și cinci de ani în urmă.