Prietenele Corinei au izbucnit în râs.
— Sunt perfecți: monstrul și femeia plătită să stea lângă el.
Alexandru și-a coborât privirea.
Era convins că Andreea avea să plângă, să se retragă de lângă el sau măcar să se rușineze.
Dar ea a făcut exact opusul.
Și-a desprins mâinile de pe spătarul scaunului rulant și a făcut un pas înainte.
— Vă rog să mă ascultați, a spus ea, cu voce fermă. Nu îndrăzniți să-mi numiți soțul monstru.
Corina a încremenit.
— Poftim?
Andreea și-a ridicat vocea suficient cât să fie auzită de toată sala.
— Da, este foarte mare. Da, nu arată la fel de impecabil ca bărbații pe care îi admirați voi. Dar omul acesta are o inimă mai mare decât toți cei de aici la un loc. Da, m-am căsătorit cu el din cauza unei datorii și nu mă ascund de adevărul acesta.
A făcut o pauză și s-a întors spre Alexandru.
— Dar am rămas lângă el fiindcă, în trei luni, am văzut o bunătate pe care voi nu sunteți în stare să o observați. Voi vă opriți la față, la corp, la haine și la bani.
Andreea și-a așezat palma pe umărul lui.
— Sunt mândră că port numele Munteanu. Și aș prefera să-mi petrec toată viața alături de acest „porc” decât o singură zi lângă oameni atât de falși ca voi.
Sala a amuțit.
Corina, care venise convinsă că își poate umili fostul iubit, a rămas ea însăși expusă în fața tuturor.
Alexandru s-a uitat la Andreea și a văzut curaj, loialitate și ceva ce nu mai îndrăznea să numească iubire.
Era exact femeia pe care o căutase toată viața.
— Andreea, a șoptit el. Hai acasă.
ADEVĂRUL
Înapoi la conac, Andreea l-a ajutat să ajungă în dormitor.
— Vă fac un ceai, domnule Munteanu? a întrebat ea, cu aceeași grijă cu care îl tratase în fiecare seară.
— Nu.
Vocea lui se schimbase.
Nu mai era răgușită, apăsată și obosită. Deodată suna profund, liniștit și uimitor de plăcut.
— Andreea… uită-te la mine.
Alexandru s-a ridicat încet din scaunul rulant.
Fata a tras aer în piept.
— Puteți… să stați în picioare?
El a zâmbit.
— Pot mult mai mult decât atât.
S-a apropiat de oglindă, și-a dus degetele la gât și a desprins o fâșie subțire de silicon.
Ochii Andreei s-au mărit.
Puțin câte puțin, strat după strat, Alexandru a început să-și scoată deghizarea.
Mai întâi a desprins proteza care îi făcea chipul umflat și plin de cicatrici. Apoi a renunțat la costumul greu, de aproape cincizeci de kilograme, care îi transforma corpul într-o masă enormă. La urmă și-a dat jos peruca ce îl făcea să pară chel.
În câteva minute, „Miliardarul-Porc” dispăruse.
În fața Andreei stătea un bărbat trecut puțin de treizeci de ani, înalt, puternic, atletic, cu trăsături ferme și un chip atât de atrăgător încât părea aproape ireal.
Alexandru Munteanu.
Adevăratul Alexandru.
Andreea s-a lăsat pe marginea patului, copleșită.
— Cine… cine sunteți?
El a îngenuncheat în fața ei și i-a luat mâinile.
— Tot eu sunt, Andreea. Tot Sandu.
— Dar de ce? De ce ați făcut toate astea?
Alexandru a rămas câteva clipe tăcut.
— Pentru că am obosit. Fiecare femeie pe care am întâlnit-o s-a îndrăgostit ori de chipul meu, ori de banii mei. După ce Corina m-a trădat, mi-am promis că nu mă voi căsători niciodată până când nu voi găsi o femeie care să-mi iubească sufletul, nu învelișul.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Atunci am ales masca. M-am transformat singur într-un monstru. Am vrut să văd dacă există cineva care să-mi suporte mirosul, greutatea, furia și răutatea. Cineva care să rămână chiar și atunci când nu are nimic de câștigat.
A strâns mai tare mâinile Andreei.
— Iar acea femeie ai fost tu. În seara asta m-ai apărat în fața tuturor. Ai fost bună cu mine chiar și atunci când erai convinsă că sunt incapabil să-ți ofer altceva decât o viață grea.
Andreea a început să plângă.
— Alexandru…
— Ai trecut încercarea. Acum îți dau tot ce am: averea mea, inima mea și chipul meu adevărat.
Andreea l-a îmbrățișat.
Nu pentru că se dovedise frumos.
Ci pentru că ceea ce simțise pentru el se născuse înainte ca frumusețea să intre în poveste.
A doua zi, întreaga țară vorbea despre „transformarea miraculoasă” a lui Alexandru Munteanu.
Oamenii nu puteau crede fotografiile în care apărea un miliardar uluitor de atrăgător alături de soția lui simplă.
Corina și chiar rudele Andreei au încercat să se apropie de ei, acum că adevărul și averea deveniseră publice, dar paza nu i-a lăsat să treacă.
— Ușile casei mele rămân deschise doar pentru oamenii cu inimă sinceră, a spus Alexandru într-un interviu.
Andreea și Alexandru au început o viață nouă împreună.
Povestea lor părea să confirme că frumusețea adevărată nu este ceva ce vezi cu ochii. Este ceva ce recunoști cu inima.
PARTEA A DOUA: PREȚUL MĂȘTII
În dimineața de după dezvăluire, lumina soarelui care trecea prin perdelele subțiri ale conacului Munteanu părea diferită: mai limpede, mai aspră, aproape nemiloasă prin sinceritatea ei.
Andreea nu s-a trezit lângă respirația greoaie a bărbatului uriaș pe care îl îngrijise luni de zile. L-a văzut pe Alexandru așezat lângă fereastră, într-un halat de mătase, studiind concentrat ceva pe o tabletă.