— Am anulat curățenia de la casa mamei tale și ți-am blocat cardul, spuse Ioana, după care azvârli documentele direct lângă pantofii lui Andrei.
— Ce delegație mai e și asta? Tu chiar auzi ce spui? Mama ne așteaptă mâine la opt dimineața la casa de la țară! După iarnă, ferestrele sunt atât de murdare, încât abia mai intră lumina în camere!
Andrei puse ceașca goală pe masa din bucătărie cu o asemenea forță, încât porțelanul zăngăni ascuțit. Ioana rămase nemișcată în mijlocul sufrageriei, cu o cămașă împăturită în mâini, deasupra valizei deschise. Timp de câteva clipe nu răspunse. Își trase aer în piept și încercă să-și domolească iritarea — aceeași iritare care, în ultimii ani, ajunsese să-i fie aproape la fel de familiară ca propria voce.
— Ți-am spus despre această deplasare acum o lună, răspunse ea în cele din urmă. Am o întâlnire importantă cu niște clienți noi. De ea depind următorul meu proiect și șansele de promovare. Nu voi renunța la tot pentru a spăla niște ferestre care nici măcar nu sunt ale mele.
— Nu sunt ale tale? repetă Andrei, ridicând teatral brațele. Vorbești serios? Este casa mamei mele! A mamei mele! Casa familiei noastre! Cum poți să-i spui „a altcuiva” după tot ce face pentru noi?
Ioana își încrucișă încet brațele la piept.
— Aș vrea să-mi spui și mie ce anume face pentru noi. Îmi explică felul corect de a fierbe ceaiul? Sau vine în fiecare sâmbătă să verifice cât de bine am șters plintele din apartamentul meu? Asta înseamnă, dintr-odată, un ajutor uriaș pentru familie?
— Iar începi! mormăi Andrei, făcând un gest nerăbdător cu mâna, ca și cum ar fi vrut să alunge o muscă. Mama nu mai este tânără. Îi este greu să se ocupe singură de o casă atât de mare. Tu ești tânără și sănătoasă. Chiar e atât de greu să ștergi geamurile, să speli podelele și să scuturi covoarele? O singură zi de muncă și am terminat!
— O singură zi? Ioana zâmbi scurt, fără urmă de veselie. Data trecută, „o singură zi” s-a transformat în aproape două. Am frecat camerele de dimineață până seara, în timp ce tu și mama ta stăteați pe verandă la cafea și comentați că nu țin mopul cum trebuie.
Vocea i se frânse pentru o clipă, însă femeia se stăpâni imediat.
— Nu. De data aceasta nu merg. Dacă vrei să-ți ajuți mama, cheamă o firmă de curățenie. Câștigi suficient ca să plătești niște profesioniști. Nu voi renunța la serviciul de care depind salariul meu, bonusul și promovarea doar pentru că voi doi considerați că este datoria mea să spăl casa.
Chipul lui Andrei se schimbă pe loc. Cu o clipă înainte jucase rolul fiului rănit, iar acum în ochii lui se adunase o furie rece.
— Firmă de curățenie? întrebă el apăsat. Vrei să lași niște străini să intre în casa mamei? Să-i spargă lucrurile sau să-i fure ceva? Nici vorbă. O soție trebuie să-și ajute familia. Asta este, de fapt, obligația ta. I-am promis mamei că vei veni mâine și vei pune totul la punct. Nu mă face de râs în fața ei. Anulează deplasarea.
— Nu-mi voi anula munca pentru care am tras ani întregi, spuse Ioana, închizând valiza și apăsând ferm încuietorile. Mama ta este o femeie adultă. Dacă nu mai poate întreține o proprietate atât de mare, are două soluții: fie o vinde, fie angajează oameni care să o ajute. Eu nu sunt servitoarea ei fără plată.
— Ești o egoistă fără inimă! izbucni Andrei, îndreptându-se spre ușă. În afară de cariera și ambițiile tale, nu te interesează nimic! Pentru tine, familia nu valorează nimic. Mama mi-a spus mereu că ești exact așa. Bine. Vorbim diseară, după ce încetezi să faci scene și îți revii.
Ieși trântind ușa cu putere.
În apartament se lăsă o liniște apăsătoare.
Ioana se așeză încet pe marginea patului. Ca de fiecare dată, în piept i se trezi sentimentul de vinovăție. Cunoștea prea bine acest scenariu.
Mai întâi, Andrei îi vorbea despre cât de greu îi era mamei lui. Apoi o acuza că este rece și egoistă. După aceea invoca mereu sacrificiile femeii care îl crescuse, transformând orice dorință a soției într-o datorie sfântă. La final pleca ostentativ și o lăsa singură, astfel încât să înceapă să se întrebe dacă nu cumva el avusese dreptate.
Ani întregi, metoda funcționase fără greș.
Ioana anulase întâlniri cu prietenele.
Renunțase la planuri făcute cu mult timp înainte.
Își sacrificase nenumărate weekenduri.
De câteva ori refuzase chiar și proiecte profesionale promițătoare, fiindcă Andrei sau mama lui avuseseră brusc nevoie de ajutor. Și de fiecare dată își spusese că face toate acestea pentru liniștea căminului și pentru ca relația lor să nu se destrame.
Uneori primea, în schimb, câte un zâmbet rar și condescendent din partea soacrei.
— Înțelegi doar că mama este una singură și trebuie să am grijă de ea, repeta Andrei de fiecare dată când Elena suna cu o nouă listă de treburi „urgente”.
Iar Ioana avea grijă.
După orele de serviciu traversa Bucureștiul ca să-i ducă soacrei sacoșe grele cu alimente, deși o comandă cu livrare la domiciliu putea fi făcută în câteva minute.