— Puteai măcar pentru o ocazie ca asta să cumperi niște șervețele adevărate, nu hârtia aceea ieftină de la reduceri. E jenant să pui așa ceva pe masă când ai musafiri, spuse Rodica, apucând cu două degete șervețelul subțire și aruncându-l nepăsătoare spre marginea feței de masă din in.
Valentina rămase nemișcată lângă vitrină, ținând în mâini greaua salatieră de cristal. Simți o înțepătură neplăcută în piept, însă nu răspunse. Își strânse doar degetele în jurul sticlei reci, fațetate. Cumpărase acele șervețele cu o zi înainte, anume pentru sărbătoarea familiei. Pe hârtia albă erau imprimate albăstrele delicate, iar Valentina răsfoise mult timp pachetele, încercând să găsească un model potrivit pentru vechiul serviciu festiv moștenit de la mama ei.
Micul living era cald și primitor. În aer se amestecau aromele puternice ale mâncării gătite în casă — mirosurile acelea care apar doar într-un apartament în care gospodina a stat aproape două zile lângă aragaz. Se simțeau pâine proaspăt coaptă, usturoi, mărar, carne rumenită și condimente. Valentina se apucase de pregătiri încă de joi. După tura de la laboratorul policlinicii, mersese la piață, alesese o bucată frumoasă de ceafă de porc, iar seara fiersese până târziu piftie din carne de pasăre de curte. Îndepărtase cu răbdare fiecare urmă de spumă și fiecare picătură de grăsime, ca zeama să rămână limpede.
Prilejul era, într-adevăr, important: Dorin și Adelina sărbătoreau aniversarea căsătoriei. Pentru tineri era o dată semnificativă, iar Valentina își dorise să le ofere copiilor o seară de familie, caldă și frumoasă. Cei doi soți o avertizaseră din timp că un restaurant nu încăpea în bugetul lor. Aproape toți banii disponibili se duceau pe ratele mașinii cumpărate de curând. Așa că Valentina acceptase fără să stea pe gânduri să organizeze petrecerea la ea acasă și se ocupase singură de tot ce trebuia pus pe masă.
— Mamă, doar știi cât de mult ține Rodica la aspectul lucrurilor, observă Adelina, admirându-și manichiura proaspătă fără să schițeze măcar un gest de ajutor pentru soacră. Puteai să scoți șervețelele de pânză, să le apret-ezi și să le împăturești frumos. Doar sărbătorim aniversarea acasă.
Dorin stătea comod întins pe canapea și derula știrile pe telefon, arătând prin fiecare gest că aranjarea mesei nu-l interesa deloc. Soțul Rodicăi, Viorel, un bărbat solid și de obicei tăcut, se retrăsese puțin într-o parte. Privea feriga de pe pervaz cu atâta concentrare, de parcă spera să se ascundă printre frunze și să devină invizibil. Își cunoștea prea bine soția.
— Fața de masă este curată, serviciul festiv e pus, iar mâncarea e gata. Haideți să ne așezăm înainte să se usuce aperitivele, răspunse Valentina cu reținere, așezând salatiera de cristal lângă bolul mare și rotund cu salată.
Rodica se lăsă greu pe un scaun moale, își potrivi eșarfa de mătase, viu colorată, pe umerii lați și cercetă încet masa ca un inspector venit să găsească greșeli. În privirea ei se citea superioritatea bine cunoscută. Timp de douăzeci de ani lucrase ca gestionar de marfă la un mare depozit en-gros și, ori de câte ori avea ocazia, amintea de vechile relații, considerându-le dovada statutului ei.
— Valentina dragă, toate astea sunt de-a dreptul demodate, oftă ea teatral și împunse cu furculița în castronul cu salată boeuf. Iar ai făcut un lighean de salată cu maioneză. Cine mai pune așa ceva pe masă la aniversare? Oamenii moderni pregătesc salate ușoare: rucola, creveți, avocado, un dressing bun. Aici nu e decât colesterol. La noapte o să ne amintim cu toții de sărbătoare prin durerile de stomac.
Valentina se așeză cu grijă pe marginea scaunului de lângă ușa bucătăriei. După o zi întreagă petrecută în picioare, tălpile și genunchii o dureau surd.
— Dorin iubește salata asta încă din copilărie. Am făcut-o special pentru el. Castraveții sunt murați de mine, puiul e de casă, iar mezelul nu e din comerț.
Rodica își strâmbă buzele conturate cu un ruj aprins și împinse farfuria mai departe.
— Ce importanță are dacă pui pui de casă, când totul înoată în maioneză ieftină? Puteai să-i întrebi pe tineri ce se gătește acum la ocazii. Și ce mai este acolo? Piftie? În luna mai? Valentina, asta e lipsă totală de gust. Piftia se face iarna, de Anul Nou sau, Doamne ferește, la pomeni.
Adelina își strânse buzele și dădu aprobator din cap către mama ei.
Dorin mormăi ceva, fără să-și ridice ochii din telefon.
Valentina se uită la fiul ei și își aminti cum venise la ea, cu exact o săptămână în urmă, după serviciu. Era obosit, șifonat și cu fața cenușie. Îi spusese că nu mai avea aproape niciun ban. După ultima rată la mașină abia îi rămăseseră bani pentru combustibil. Apoi o rugase să-i pregătească pentru aniversare „ceva normal, făcut în casă, ca pe vremuri”, fiindcă mâncarea cumpărată și mesele luate pe fugă îi făceau deja rău la stomac și la ficat.
Iar Valentina se străduise.
În dimineața aceea se trezise la șase. Frământase aluat dospit pentru plăcinte cu ou și ceapă verde, pregătise rulouri de vinete cu nucă, curățase peștele și îl băgase la cuptor sub o crustă aurie de brânză.