Andreea era tânără, frumoasă și încă mai păstra în suflet visuri pe care sărăcia încerca, zi după zi, să i le strivească. Trăia într-o familie ajunsă la capătul puterilor, iar cea mai grea povară venea chiar de la tatăl ei. Gheorghe prinsese patima jocurilor de noroc și, după ani de pierderi, ajunsese să datoreze cincizeci de milioane de lei.
Iar omul căruia îi datora banii nu era unul oarecare.
Era Alexandru „Sandu” Munteanu, unul dintre cei mai bogați oameni din țară.
Averea lui era uriașă, dar și înfățișarea îi făcuse numele cunoscut. Se spunea că ajunsese la aproape o sută patruzeci de kilograme. Era mereu transpirat, avea chipul brăzdat de cicatrici și se deplasa numai într-un scaun rulant electric, pentru că, potrivit zvonurilor, greutatea nu-i mai permitea să meargă.
Pe la spate, oamenii îl numeau cu cruzime „Miliardarul-Porc”.
ÎNȚELEGEREA
Într-o seară, câțiva dintre oamenii lui Alexandru au oprit în fața casei Andreei.
— Plătiți datoria, altfel veți ajunge după gratii, i-au spus tatălui ei.
Gheorghe a pălit.
— N-avem asemenea bani! De unde să-i scot?
A urmat o tăcere scurtă, apoi, împins de panică, bărbatul a rostit cuvintele care aveau să-i schimbe fiicei viața:
— Atunci v-o dau pe fata mea. Pe Andreea! E tânără, frumoasă, harnică. Luați-o de soție și socotiți datoria stinsă.
Andreea s-a uitat la el ca și cum nu și-ar mai fi recunoscut propriul tată.
— Tată?! Tu chiar mă vinzi?
Dar situația fusese împinsă atât de departe, încât ieșirea părea imposibilă. Dacă refuza, tatăl ei urma să răspundă pentru datorie. Dacă accepta, trebuia să-și lege viața de bărbatul de care aproape toți se temeau.
În cele din urmă, pentru a-l salva pe Gheorghe, Andreea a acceptat căsătoria.
NUNTA
În ziua nunții, șoaptele invitaților nu conteneau.
Andreea stătea într-o rochie albă, impecabilă, liniștită la exterior, deși înăuntrul ei se luptau rușinea, teama și nesiguranța. Lângă ea se afla Alexandru, masiv, gâfâind greu, cu fruntea udă de transpirație și cu o pată de sos de tocăniță pe reverul smokingului.
— Săraca fată, a șoptit cineva.
— S-a măritat cu el numai ca să scape familia de datorii.
— Nici nu vreau să-mi imaginez ce simte când se gândește că trebuie să împartă patul cu el.
Andreea auzea tot.
Nu s-a întors spre cei care vorbeau și nici nu le-a dat satisfacția unei reacții. Și-a ridicat doar bărbia, a scos o batistă curată și i-a șters cu grijă sudoarea de pe frunte lui Alexandru.
— Vă simțiți bine, domnule Munteanu? a întrebat ea încet. Vreți să vă aduc apă?
Bărbatul a rămas nemișcat.
Se așteptase să vadă în ochii ei scârbă. În schimb, a descoperit milă, grijă și o blândețe care nu păreau jucate.
— Apă, a răspuns el în șoaptă.
Pe tot parcursul ceremoniei, Andreea nu s-a îndepărtat de el. Când au venit fotografii, nu și-a tras mâna. A rămas lângă scaunul lui și i-a ținut palma mare, aspră și ușor tremurătoare.
ÎNCERCAREA
După nuntă, cei doi s-au mutat în conacul lui Alexandru.
În prima seară, când au intrat în dormitor, el i-a vorbit rece:
— Tu vei dormi pe canapea. Sunt prea mare, n-ai avea loc lângă mine. Și mai e ceva. Înainte de culcare îmi speli picioarele. Apoi mă hrănești.
Andreea nu știa că, de fapt, soțul ei o supunea unui test.
Alexandru a început să se poarte intenționat ca un om leneș, neîngrijit, grosolan și greu de suportat.
— Mâncarea asta e îngrozitoare! striga el, împingând sau aruncând farfuria.
Altădată se răstea:
— Te miști prea încet! Șterge-mi spatele!
Timp de trei luni, Andreea l-a îngrijit aproape ca o infirmieră. Îl ajuta, îi aducea mâncare, îi spăla picioarele, îi suporta izbucnirile și aduna după el fără să-i arunce vreodată în față ceea ce făcea.
— Îmi pare rău, domnule Munteanu. Mâine voi încerca să mă descurc mai bine, răspundea ea de fiecare dată cu aceeași liniște.
Noaptea, când Alexandru dormea sau doar se prefăcea că doarme, Andreea îi masa tălpile umflate și îi vorbea încet.
— Eu cred că, înăuntru, sunteți un om bun. Poate că v-ați înăsprit fiindcă prea mulți v-au rănit prin cuvinte. Nu trebuie să vă temeți. Sunt aici. Sunt soția dumneavoastră și nu am de gând să vă abandonez.
Alexandru auzea fiecare frază.
Iar sub stratul gros al „pielii” sale artificiale, ceva din el începea încet să se schimbe.
MARELE BAL CARITABIL
A venit apoi seara celui mai important bal caritabil al sezonului. Era pentru prima dată când Alexandru urma să o prezinte pe Andreea în înalta societate.
I-a oferit o rochie roșie superbă și bijuterii scumpe. El a îmbrăcat un smoking care abia se închidea peste trupul său uriaș.
În clipa în care au intrat în sală, aproape toate privirile s-au întors spre ei.
Atunci s-a apropiat Corina, fosta iubită a lui Alexandru, femeia cu care fusese împreună înainte de perioada în care lumea credea că se îngrășase atât de mult. Ea fusese cea care îi zdrobise, cu ani în urmă, încrederea în femei.
— Doamne, Alexandru, a râs ea. Parcă ești și mai mare decât te țineam minte! Și ea este femeia pe care ai cumpărat-o? Cât te-a costat? Arată exact ca o vânătoare de avere.