La șase și jumătate dimineața, alarma telefonului a izbucnit strident în liniștea dormitorului. Andreea a deschis cu greu ochii. O durea capul, tâmplele îi zvâcneau, fiecare mușchi părea să o doară, iar gâtul o ustura atât de tare încât simplul gest de a înghiți devenise chinuitor. A încercat să se ridice, dar picioarele îi erau grele, moi, lipsite de putere, așa că s-a lăsat din nou pe pernă. Afară ploua fără oprire, iar cerul cenușiu și jos părea să se fi așezat peste blocuri, apăsând și mai mult peste starea ei de oboseală.
Locul de lângă ea era deja gol. Mihai plecase devreme, așa cum făcea de obicei, spunând că are treabă cu serviciul și că urma să fie prins toată ziua. Înainte să închidă ușa, se aplecase asupra ei, o sărutase ușor pe frunte și îi spusese:
— Ar trebui să te odihnești puțin. În ultima vreme tragi prea mult de tine.
Andreea îi răspunsese cu un zâmbet abia schițat:
— Sunt bine. Azi trebuie să predau un raport important, nu pot lipsi.
Mihai clătinase din cap.
— Tu te gândești numai la muncă. Ai grijă și de tine.
După ce el a plecat, Andreea a mai rămas câteva minute privind tavanul, apoi s-a forțat să se ridice.
În baie, imaginea din oglindă aproape că a speriat-o. Femeia care o privea de acolo părea străină: fața îi era palidă, ochii roșii și umflați, iar buzele lipsite de culoare. Termometrul a arătat 38,7. Andreea a oftat obosită. În cei opt ani de când lucra ca contabilă, aproape că nu lipsise niciodată din cauza unei răceli, nici măcar în zilele în care se simțise îngrozitor. Își repetase mereu că nu este corect să-și lase colegii să-i preia sarcinile și să rezolve în locul ei ceea ce îi revenea ei. Numai că, de data aceasta, corpul părea să fi hotărât în locul ei.
A căutat numărul șefului și a sunat.
— Domnule Popescu, vă rog să mă scuzați, dar astăzi mă simt foarte rău. Aș putea să-mi iau o zi liberă?
— Sigur că da. Și nici să nu vă treacă prin cap să veniți la birou, i-a răspuns el fără ezitare. Însănătoșiți-vă. Munca poate să aștepte.
Andreea i-a mulțumit și a închis. A coborât apoi până la farmacia mică de lângă bloc, de unde a cumpărat medicamente, ceai, un borcan cu miere și câteva lămâi. Când s-a întors, amețeala a lovit-o atât de puternic încât aproape s-a prăbușit chiar în hol.
S-a schimbat repede, și-a luat pastilele, și-a făcut un ceai fierbinte și, fără să-și dea jos șosetele groase, s-a strecurat sub pătură. Câteva minute mai târziu simțea deja o ușoară liniștire. Căldura îi cuprinsese trupul, iar pleoapele îi deveneau tot mai grele.
Tocmai aluneca în somn când a auzit un clic slab.
Sunetul semăna perfect cu o cheie răsucită în broasca ușii de la intrare.
Andreea s-a trezit instantaneu.
A privit ceasul electronic de pe noptieră: 11:15.
„Probabil sunt vecinii”, și-a spus, încercând să se liniștească.
Numai că, după câteva secunde, din hol s-au auzit pași. Liniștiți. Atenți. Aproape furișați.
Nu, nu i se păruse.
Cineva era în apartament.
S-a ridicat încet, iar inima a început să-i bată tot mai repede. Mihai nu se întorcea niciodată acasă atât de devreme. Mai mult, ea înțelesese că avea treabă cu serviciul și că urma să lipsească. Andreea a pășit fără zgomot până la ușa dormitorului și a întredeschis-o doar cât să poată privi prin crăpătură.
Dinspre bucătărie veneau două voci înăbușite.
Pe prima a recunoscut-o imediat.
Era Mihai.
A doua aparținea unei femei.
Andreea a simțit cum i se strânge pieptul. Pentru o clipă, toate gândurile pe care nu voia să le aibă i-au trecut prin minte deodată.
— Stai liniștită, acum sigur e la serviciu, a spus Mihai încet.
Femeia a râs scurt.
— Atunci e perfect. Putem verifica toate actele fără să ne grăbim.
„Ce acte?”, s-a întrebat Andreea, surprinsă. Cu o clipă înainte se pregătise sufletește să audă cu totul altceva.
Prin deschiderea îngustă a ușii vedea o parte din bucătărie. Mihai și necunoscuta stăteau față în față la masă. Între ei se aflau un dosar gros, mai multe foi, câteva plicuri și un laptop deschis.
Andreea și-a ținut respirația și a continuat să asculte.
— Ești sigur că nu bănuiește nimic? a întrebat femeia.
— Absolut nimic, a răspuns Mihai calm. Pentru ea o să fie o surpriză adevărată.
Andreea s-a încruntat.
Despre ce surpriză vorbeau? Și dacă totul era atât de nevinovat, de ce trebuia Mihai să intre pe ascuns în propria casă? De ce fusese atât de convins că ea este la birou?
Întrebările i se îngrămădeau în minte. Era gata să deschidă ușa și să apară în fața lor, când a auzit o altă frază.
— Important este să terminăm totul înainte de ziua ei.
Femeia a încuviințat.
— Atunci o să iasă exact cum trebuie.
Tensiunea din pieptul Andreei s-a mai domolit. Poate chiar pregăteau ceva pentru aniversarea ei. Totuși, atâta secretomanie i se părea exagerată.
În secunda următoare, Mihai a scos din dosar câteva fotografii.
Andreea a rămas nemișcată.
În poze era chiar ea, cu câțiva ani în urmă, la o petrecere organizată de firma unde lucrase atunci. Lângă ea apărea fostul ei șef, un om cu care avusese o relație profesională destul de tensionată.