— Unde a dispărut ciorba?
Pe hol plutea un miros greu de bacon prăjit și trup nespălat de multă vreme. Lângă ușă, pe covoraș, zăceau aruncate niște ghete murdare de femeie. De pe tălpi se scurgea pe gresie o apă cenușie și tulbure. Din bucătărie veneau zgomote puternice de mestecat, aproape acoperite de televizorul dat tare.
Andreea și-a scos pantofii și și-a agățat paltonul în cuier. După o tură lungă, picioarele îi zvâcneau și îi erau grele. Tot ce-și dorea în clipa aceea era o cană de ceai fierbinte și câteva minute de liniște deplină.
La masa din bucătărie stătea Ioana, sora mai mică a soțului ei. Purta halatul Andreei.
Ioana mânca macaroane cu carne tocată direct din tigaia scumpă, cu strat antiaderent. Folosea o furculiță metalică, iar scrâșnetul ei pe suprafața tigăii îi înțepa Andreei urechile.
— Bună, a spus Ioana nepăsătoare, fără să se oprească din mestecat.
Andreea s-a oprit în prag. Pe masă se afla o oală de cinci litri, goală, deși dimineață fusese plină cu ciorbă. Alături zăcea ambalajul rupt al unui pachet de cașcaval feliat. Chiuveta era înfundată de farfurii și căni unsuroase.
— Unde e ciorba? a întrebat Andreea cu o voce calmă.
Ioana a ridicat din umeri, ca și cum întrebarea n-ar fi avut nicio importanță.
— Am mâncat-o. Radu a trecut pe la prânz să mănânce. I-a plăcut foarte mult.
Privirea Andreei s-a întors spre oala uriașă și pustie.
— Cinci litri întregi? În mai puțin de o zi?
— Am mâncat și eu. Iar Radu și-a pus într-o caserolă pentru serviciu. Care e problema? Îți pare rău de o porție de ciorbă pentru propriul soț?
Ioana și-a lăsat furculița lângă tigaie. Pe fundul acesteia se vedeau deja zgârieturi lungi, deschise la culoare. Tigaia costase aproape patru sute de lei.
Înăuntrul Andreei s-a închis brusc ceva. Ca o broască grea și rece, care cădea definitiv peste o ușă.
S-a dus la frigider și l-a deschis. Rafturile erau goale. Dispăruseră iaurturile, pieptul de pui și parizerul. Mai rămăsese doar un borcănel singuratic cu muștar ieftin.
— Dar chiftelele unde sunt? a întrebat ea.
— Le-am terminat încă de ieri. Andreea, de ce te ambalezi așa? Vrei să stau nemâncată?
Andreea a scos din geantă bonurile de cumpărături. Avea obiceiul să le strângă și să le păstreze.
— Numai luna asta am lăsat în magazine patru mii cinci sute de lei.
Ioana și-a dat ostentativ ochii peste cap.
— Vai, iar începe. S-a găsit contabila familiei.
— Locuiești în apartamentul meu de opt luni. Opt luni, Ioana. Și în tot timpul ăsta n-ai cumpărat nici măcar o pâine.
— Îmi caut de lucru! a ridicat ea glasul, iritată.
— Tu cauți un bărbat cu bani pe aplicațiile de întâlniri. În schimb, mănânci în întregime pe banii mei.
Andreea a luat tigaia stricată, a pus-o în chiuvetă și a dat drumul la apa rece.
— Hei! Nici măcar n-am terminat! a protestat Ioana.
— Mâncarea ta s-a terminat. Din câte văd, și a mea la fel. Eliberează bucătăria.
Ioana a pufnit nemulțumită. Și-a dat jos halatul Andreei, l-a aruncat pe spătarul unui scaun și a plecat în sufragerie.
Andreea n-a început să spele vasele. Și-a turnat un pahar cu apă și l-a băut dintr-o înghițitură. Apoi a scos telefonul și i-a scris soțului.
„Treci pe la magazin după serviciu. Acasă nu mai e nimic de mâncare.”
Răspunsul a venit aproape imediat.
„Sunt obosit. Comandă ceva. Doar ai bani.”
Andreea a zâmbit fără urmă de veselie. Da, avea bani. Numai că îi câștigase singură.
Târziu, în aceeași seară, ușa de la intrare s-a trântit. Radu se întorsese acasă.
— Andreea! Ce avem la cină?
Ea stătea pe canapea cu laptopul pe genunchi.
— Nimic. Nu mai există mâncare, i-a răspuns liniștită.
Radu a intrat în cameră fără să-și scoată încălțămintea.
— Cum adică nu există? Ieri frigiderul era plin.
— Sora ta a mâncat tot. Cu ajutorul tău, bineînțeles.
Radu a oftat apăsat și și-a trecut palma peste față, de parcă ar fi șters un strat nevăzut de praf.
— Andreea, iar începi. Ioana e tânără, are metabolism rapid.
— Singurul lucru rapid la ea este obrăznicia. Pentru creditul apartamentului plătesc lunar trei mii opt sute de lei. Locuința este a mea.
— Suntem o familie! a izbucnit Radu. Eu achit întreținerea!
— Întreținerea și utilitățile ajung la șase sute de lei. Mâncarea, la patru mii cinci sute. În opt luni, sora ta m-a costat treizeci și șase de mii de lei.
— La tine totul se reduce la bani!
Radu s-a întors brusc și s-a dus spre bucătărie. După câteva secunde, s-au auzit uși de dulap trântite și oale lovite una de alta.
— Andreea! a strigat el. Nici ouă nu mai sunt!
— Știu.
S-a întors în cameră furios, cu pete roșii pe obraji.
— Dă-mi o sută de lei. Mă duc să iau niște shaorma.
Andreea l-a privit îndelung. Așa privești un om pe care, dintr-odată, nu-l mai recunoști.
— Cardul tău este în buzunar.
— Am dat tot pe rata mașinii. Știi bine că până la salariu nu mai am nimic.
— Atunci, în seara asta, veți ține amândoi post.
Radu a izbit cu pumnul în tocul ușii.
— Îți bați joc de noi? Sora mea e flămândă! Și eu sunt flămând! Ești soție sau ce ești?
— Se pare că sunt sponsorul vostru, Radu. Dar perioada de generozitate nelimitată tocmai s-a încheiat.
El a înjurat și a trântit ușa de la intrare. S-a întors cam după o oră cu două shaorma și o sticlă de cola. Ioana a alergat încântată să-și întâmpine fratele. Andreei nu i-au oferit nimic.
Dar ei nu-i mai păsa.
A doua zi era sâmbătă. Dimineața, în yală s-a răsucit o cheie care nu-i aparținea.
Ușa s-a deschis cu un scârțâit discret. Andreea era întinsă în dormitor și auzea limpede pași grei, târșâiți, pe hol.
Venise doamna Viorica, soacra ei.
— Radu! Ioana! V-am adus clătite! a răsunat glasul ei dinspre intrare.
Andreea și-a pus halatul și a ieșit din cameră.
Viorica își scotea cizmele cu aerul cuiva care intră în propria casă. Ținea în mâini o cutie mare din plastic.
— A, încă dormi, Andreea? E aproape unsprezece.
— Astăzi sunt liberă.
Soacra și-a strâns buzele, nemulțumită.
— O nevastă trebuie să-i pregătească soțului micul dejun, nu să lenevească până la prânz. Unde e băiatul meu?
Din sufragerie a apărut Ioana, cu părul răvășit.
— Mamă, ieri ne-a lăsat intenționat fără mâncare. A făcut o criză întreagă din cauza unei ciorbe.
Viorica a scos un oftat teatral și s-a uitat revoltată la Andreea.
— Ți-ai pierdut mințile? Vrei să lași copilul să moară de foame?
— Copilul are douăzeci și patru de ani, a răspuns Andreea. Și mănâncă precum un hamal adult.
— Cum îți permiți să vorbești așa? Soacra a făcut un pas amenințător spre ea.
Andreea nu s-a clintit.
— Lăsați cheia pe comodă.
Viorica s-a oprit.
— Ce-ai spus?
— Cheia apartamentului meu. Puneți-o pe masă.
Soacra și fiica ei au schimbat repede o privire.
— Nu-ți dau nimic. Casa asta este și a fiului meu.
— Apartamentul a fost cumpărat de mine înainte de căsătorie, exclusiv din banii mei. Fiul dumneavoastră are doar reședință temporară aici. Așadar, lăsați cheia.
Viorica a aruncat nervoasă legătura pe comoda de lemn. Clinchetul metalic s-a împrăștiat prin hol ca un ecou.
— Doamne, i s-a făcut milă de o farfurie cu ciorbă pentru propria familie! Săracul meu Radu. A ajuns pe mâna unei femei zgârcite și fără inimă.
Soacra s-a îndreptat spre bucătărie, iar Ioana a urmat-o imediat. Andreea le auzea șușotind despre ea dincolo de ușa închisă.
Cam după o oră, Viorica a plecat.
Andreea a intrat în baie ca să se spele pe față. Produsele ei cosmetice erau așezate ordonat pe raft. Lipsea un singur recipient: crema de noapte care costase șapte sute de lei.
A ieșit pe hol.
— Ioana, unde este crema mea?
Cumnata nici măcar nu și-a ridicat ochii din telefon.
— De unde să știu? Parcă mama a luat ceva să se dea pe mâini. Are pielea uscată.
— Și-a uns mâinile cu crema mea scumpă, antiîmbătrânire, cu retinol?
— Ce contează? Nu mai plânge pentru un borcănel. Îți cumperi alta, salariul îți permite.
Andreea n-a răspuns. S-a întors în dormitor, s-a îmbrăcat și și-a luat geanta.
Avea nevoie urgent să ajungă la un magazin de bricolaj.
Pe jos făcea aproape un sfert de oră. Vremea era îngrozitoare. Vântul rece de noiembrie îi intra pe sub haine, iar ea și-a grăbit pasul.
În magazin a luat un cărucior mare și s-a dus direct la raionul cu sisteme de prindere.
Acolo a ales două plăci solide din oțel, cu urechi late. Apoi a pus în cărucior un set de șuruburi autofiletante pentru metal, un adeziv bicomponent foarte puternic și un lacăt rezistent.
Lacătul era masiv și greu, un model cu cifru. Fără unelte speciale, aproape că nu putea fi desfăcut.
După magazinul de bricolaj, Andreea a intrat într-un magazin de electrocasnice. A cumpărat un frigider compact, cât o noptieră, și a plătit în plus pentru livrare rapidă.
S-a întors acasă în jurul orei trei după-amiaza.
Apartamentul era gol. Ioana plecase la plimbare, iar Radu își petrecea timpul cu prietenii într-un garaj.
Andreea s-a apucat imediat de ceea ce plănuise.
Și-a scos propria mașină de înșurubat. Apoi a potrivit plăcile metalice pe ușile frigiderului mare, alb, marca Arctic, din bucătărie.
Nu i-a fost ușor să forțeze șuruburile în carcasa metalică. Materialul se împotrivea, dar furia adunată în ultimele luni îi dădea o putere pe care nu știa că o are.
După aproape o jumătate de oră, pe ușile frigiderului erau prinse două urechi masive. Andreea a trecut bara lacătului prin ele și a închis mecanismul. A tras de mâner de câteva ori. Ușa nu se mișca.
După aceea, a mutat din dulapurile bucătăriei în dormitor toate cerealele, pastele, condimentele și conservele. Pe ușa camerei și-a montat o yală simplă, cu cheie. Cu aceasta s-a descurcat mult mai repede.
La ora cinci au sosit doi livratori cu frigiderul cel mic. Andreea l-a așezat lângă pat și l-a băgat în priză.
Apoi a făcut o comandă la un magazin alimentar scump. În coș au intrat păstrăv proaspăt, fripturi de vită, brânză de vaci de la fermă, cașcavaluri bune și mai multe feluri de fructe. Totalul a ajuns la o mie cinci sute de lei.
A aranjat cu grijă toate produsele pe rafturile noului frigider personal, care stătea acum în dormitor.
Frigiderul mare din bucătărie a rămas complet gol. Andreea i-a scos ștecherul din priză și i-a încuiat ușile cu lacătul greu.
După aceea a făcut duș, și-a pus o mască pe față și și-a pregătit o cafea proaspătă.
S-a așezat la masa din bucătărie cu cana în mâini. Nu-i mai rămânea decât să aștepte.
Ioana a fost prima care s-a întors.
Într-o mână ținea o pungă de chipsuri, iar în cealaltă o doză de energizant ieftin.
— Ce frig cumplit, s-a plâns ea încă din ușă.
Și-a scos geaca, a aruncat-o pe taburet și s-a dus direct în bucătărie.
Andreea continua să-și bea cafeaua fără să spună nimic.
Ioana a apucat mânerul frigiderului și a tras. Ușa nu s-a clintit.
A smucit mai tare. Lacătul s-a izbit zgomotos de metal.
Câteva clipe, Ioana a rămas cu ochii ațintiți la plăcile din oțel.
— Ce mai e și asta?
— Un lacăt, i-a răspuns Andreea liniștită.
— Pentru ce?
— Ca să nu mai mănânci pe banii mei.
Fața Ioanei s-a albit.
— Ești nebună? Deschide imediat! Vreau ketchup pentru chipsuri.
— Nu e ketchup înăuntru. De fapt, nu e nimic. Frigiderul este scos din priză. Toate produsele mele sunt în camera mea, iar camera este încuiată.
Ioana și-a strâns pumnii.
— Lui Radu nu o să-i placă deloc!
— Radu se poate închide în baie ca să plângă.
Ioana și-a scos telefonul și a format numărul fratelui ei.
— Radu! Nebuna asta a montat un lacăt de hambar pe frigider! a țipat în receptor. Da, direct pe uși, cu șuruburi!
Andreea și-a terminat cafeaua, a clătit cana și s-a retras în dormitor. După ce a închis ușa, a răsucit cheia de două ori.
Aproximativ o oră mai târziu, Radu a năvălit în apartament.
Andreea a auzit cum ușa de la intrare s-a izbit de perete, apoi pașii lui grei pe hol și un strigăt indignat din bucătărie.
După câteva secunde, cineva a început să bată cu pumnii în ușa dormitorului.
— Andreea! Deschide chiar acum!
Ea și-a pus cartea deoparte, s-a ridicat și a descuiat. Radu stătea în prag, roșu de furie.
— Ți-ai pierdut mințile? De ce ai stricat frigiderul?
— Nu l-am stricat. L-am îmbunătățit puțin.
— Dă jos lacătul! Mi-e foame! Am stat toată ziua în garaj!
Andreea și-a sprijinit calm umărul de toc.
— Nu dau jos nimic. Începând de astăzi avem bugete separate. Eu îmi plătesc singură creditul. Tu te întreții pe tine, pe sora ta și toate poftele voastre.
— Sunt soțul tău cu acte! Ești obligată să-mi gătești!
— Unde scrie asta?
— În certificatul de căsătorie!
Andreea a zâmbit ironic.
— La starea civilă primești un document care dovedește căsătoria. Nu un certificat prin care adopt o putoare adultă împreună cu sora lui.
Radu a încercat s-o împingă cu umărul și să pătrundă în cameră.
— Dă-te la o parte! Ai mâncare acolo! Îi simt mirosul!
Andreea l-a împins puternic în piept cu ambele mâini. Radu s-a dezechilibrat și a făcut un pas înapoi pe hol.
— Dacă mai încerci o dată să pui mâna pe mine sau pe ușă, chem poliția. Le spun că ai încercat să intri cu forța și să mă ataci.
— N-ai să faci asta.
— Poți să verifici.
I-a închis ușa în față și a răsucit cheia.
Dincolo de perete au continuat țipetele, înjurăturile și loviturile. Radu și-a sunat mama. Din fragmentele de conversație, Andreea a înțeles că Viorica îl sfătuia să spargă ușa.
Totuși, Radu n-a îndrăznit. A lovit peretele cu piciorul și a plecat în bucătărie. După o vreme, s-a trântit ușa de la intrare. Probabil că se dusese să cumpere ceva de mâncare.
Lunea a trecut într-o tensiune apăsătoare. Apoi a venit marțea.
Noile reguli se aplicau fără nicio excepție. Andreea gătea doar pentru ea, într-un multicooker instalat în dormitor, sau își comanda mâncare. Spăla imediat vasele folosite și le ducea înapoi în cameră.
Bucătăria comună a ajuns într-o stare de abandon total.
Radu și Ioana au cumpărat o pungă cu colțunași congelați și cei mai ieftini crenvurști. Numai că n-aveau în ce să-i gătească. Andreea mutase din timp în dormitor toate oalele și tigăile care îi aparțineau.
Miercuri seara, a ieșit în bucătărie ca să-și umple un pahar cu apă.
Radu încerca să prăjească niște crenvurști pe placa Ioanei de îndreptat părul. Camera mirosea îngrozitor a plastic ars și grăsime.
— O să strici aparatul, a remarcat Andreea.
Radu a privit-o pe sub sprâncene. Sub ochi îi apăruseră cearcăne întunecate.
— Totul e din cauza ta! Tu ne-ai adus în halul ăsta!
Ioana stătea la masă și ronțăia tăiței instant uscați, direct din pachet.
— Andreea, te rog, a spus ea pe un ton plângăcios. Lasă-ne măcar să folosim fierbătorul. Vreau un ceai cald.
— Fierbătorul este al meu. A costat șase sute de lei. Apa poate fi încălzită cu un fierbător electric de cană. Desigur, dacă aveți așa ceva.
— Nenorocito, a mormăit Radu printre dinți.
Andreea s-a întors spre el.
— Mâine plecați amândoi din apartament.
Cuvintele au căzut grele și definitive.
Radu a încetat să mai întoarcă crenvurștul.
— Și unde vrei să mergem?
— La mama voastră. La hotel. Oriunde. Nu mai este problema mea.
— Eu am domiciliul aici! a strigat el.
— Ai doar reședință temporară. Astăzi am depus o cerere la serviciul de evidență a populației ca să fie anulată. Motivul este încetarea în fapt a relațiilor de familie. Iar mâine depun actele de divorț.
Ioana a scăpat tăițeii uscați din mână. Bucățelele s-au împrăștiat pe masă.
— Ce divorț? Și eu unde să mă duc?
Andreea a râs scurt. Nu pentru că i se părea amuzant, ci fiindcă nu-i venea să creadă ce auzea.
— Eu nu te-am adoptat. Așa că strânge-ți lucrurile și pleacă.
— Nu plecăm nicăieri! Radu a izbit placa de păr de masă. Și eu locuiesc aici! Am făcut renovarea cu mâinile mele!
— Ai lipit tapet nou pe hol. Îl poți dezlipi și lua cu tine.
Andreea s-a întors și a mers în dormitor.
A venit joia. Seara.
În ziua aceea, Andreea s-a întors de la serviciu puțin mai devreme. În apartament domnea o liniște neobișnuită.
A aruncat o privire în sufragerie.
În mijlocul camerei se aflau două genți mari de voiaj și trei saci negri de gunoi, îndesați până la refuz.
Ioana stătea pe canapea. Purta deja geaca groasă și căciula de iarnă. Ochii îi erau roșii de plâns.
Radu fuma pe balcon.
Andreea a aprins lumina.
— Bravo. Totuși ați reușit să vă strângeți lucrurile înainte să ajung.
Radu a intrat de pe balcon și a suflat fumul de țigară direct în cameră.
— Plecăm. Dar înainte îmi dai înapoi banii. Pentru întreținere și pentru toată renovarea.
— Sigur, a încuviințat Andreea. Îți transfer banii imediat după ce îmi trimiți jumătate din ratele apartamentului pentru cei trei ani de căsnicie. Aproximativ o sută cincizeci de mii de lei. Facem socoteala?
Radu și-a încleștat maxilarul. Mușchii obrajilor i s-au mișcat nervos.
— Să te îneci cu apartamentul tău. Ești o mizerabilă.
A ridicat de jos una dintre genți. Ioana s-a ridicat de pe canapea și și-a pus rucsacul pe umăr.
Andreea s-a apropiat de ieșirea din sufragerie și le-a tăiat calea.
A privit-o atent pe Ioana. Geaca ei aproape nouă. Cizmele scumpe din piele. Geanta la modă, de firmă.
Privirea Andreei s-a oprit pe mâneca hainei de iarnă.
— Dă jos geaca.
Ioana a încremenit, nedumerită.
— Ce?
— Dă-o jos. Și deschide rucsacul.
Radu a aruncat furios geanta înapoi pe podea.
— Ești bolnavă? Afară sunt minus două grade!
Andreea continua s-o privească doar pe Ioana.
— Geaca a fost cumpărată în septembrie, din prima primită la serviciu. Ți-am făcut-o cadou ca să ai cu ce merge la interviuri. Nu ți-ai găsit serviciu. Așadar, cadoul se anulează.
— Andreea, te rog! Ioana s-a lipit cu spatele de perete. O să îngheț! Nu mai am altă haină groasă! Mama le-a aruncat pe toate când s-a mutat.
— Nu mă mai privește. Dă-o jos.
Ioana s-a uitat spre fratele ei, așteptând să o apere.
Radu n-a spus nimic. Și-a coborât doar privirea spre podea.
— Radu, spune-i ceva! a izbucnit Ioana în plâns.
Andreea a făcut un pas spre ea.
— Ori geaca rămâne aici, ori sun acum la poliție și anunț furtul. Mi-ai furat crema care a costat șapte sute de lei. Am păstrat bonurile. Putem merge la secție și aflăm dacă mama ta chiar și-a uns mâinile cu ea sau dacă borcanul se află la ea acasă.
Lacrimile au început să curgă pe obrajii Ioanei. Cu mâinile tremurând, a tras încet fermoarul în jos.
Geaca a căzut pe podea. Pe dedesubt purta numai un pulover subțire, tricotat.
Andreea a împins haina cu piciorul spre canapea.
— Acum puteți pleca.
Au ieșit pe hol. Radu căra gențile grele și sacii. Ioana venea după el în puloverul subțire, ținându-se singură de brațe.
Andreea a rămas în prag și i-a privit așteptând liftul.
Când ușile s-au deschis, Radu a intrat primul. Ioana a mai rămas o clipă și s-a întors. Buzele îi tremurau vizibil.
— Ești un monstru, a spus ea încet.
Andreea n-a răspuns. A apăsat butonul liftului, iar ușile s-au închis. Apoi a tras ușa apartamentului și a răsucit cheia în broasca grea.
Când s-a întors în bucătărie, s-a oprit și a ascultat. În casă era o tăcere absolută, aproape sonoră.
Nu se mai simțea mirosul transpirației altcuiva. Nu mai mirosea a ceapă arsă. Nu mai exista acea prezență străină care îi apăsa fiecare cameră.
Andreea a scos cheia mică din buzunar. S-a apropiat de frigiderul alb și mare și a desfăcut lacătul.
Înăuntru era gol și impecabil de curat.
Andreea a zâmbit.
Voi cum ați fi procedat în locul ei? Ați fi lăsat-o pe sora soțului în holul rece, purtând doar un pulover subțire, sau i-ați fi arătat totuși milă?