Angajata Brigăzii Rutiere din București, Elena Popescu, se întorcea acasă după o zi care îi secase toate puterile. Ca să ajungă mai repede, chemase un taxi simplu, fără nimic ieșit din comun. Șoferul nici nu bănuia că pe bancheta din spate se afla o femeie cu o funcție importantă în structurile Capitalei ale Ministerului Afacerilor Interne.
Elena purta o rochie roșie, modestă, iar felul în care arăta nu trăda deloc faptul că avea vreo legătură cu instituțiile de ordine publică.
În acea perioadă, Elena era în concediu. O aștepta un moment de familie pe care îl pregătise cu emoție — nunta fratelui ei. În ziua aceea își dorise să lase măcar pentru câteva ore uniforma, dosarele și responsabilitățile deoparte și să fie doar o soră grijulie.
La un moment dat, pe drum, șoferul spuse pe neașteptate:
— Azi trebuie să trecem prin zona asta, deși de obicei încerc s-o ocolesc.
Elena îl privi cu atenție.
— De ce?
Bărbatul oftă adânc.
— Pe aici stau des cei de la Rutieră. E un agent care se agață mereu de șoferi, cere bani și inventează amenzi din nimic. Iar dacă omul încearcă să-i explice sau să se apere, începe cu țipete, amenințări și uneori chiar pune mâna pe el.
După o scurtă pauză, adăugă apăsat:
— Sper din suflet să nu dăm peste el azi. Că dacă îl întâlnim, rămâi fără câștigul pe o zi întreagă, chiar dacă n-ai făcut nimic greșit.
Cuvintele lui au făcut-o pe Elena să devină imediat atentă.
Oare era cu putință așa ceva? Oare un om din poliție ajunsese să se folosească de insignă și de funcție ca să scoată bani pentru el?
După câteva minute, în față se zări un filtru rutier. Câțiva polițiști opreau mașini și verificau documente. Cel care părea să conducă acțiunea era agentul Sorin Dumitrescu.
De îndată ce taxiul s-a apropiat, acesta ridică mâna și le făcu semn să tragă pe dreapta.
S-a apropiat de mașină și i s-a adresat șoferului pe un ton tăios:
— Ieși imediat! Unde gonești așa? Crezi că regulile de circulație nu sunt pentru tine? O să plătești amendă — cinci mii de lei.
În timp ce vorbea, scoase carnetul de procese-verbale.
Șoferul se numea Mihai. Când auzi suma, fața i se albi vizibil.
— Vă rog să mă iertați, dar eu n-am încălcat nimic. Pentru ce amendă? Nu am banii ăștia. De unde să scot cinci mii?
Încercarea lui de a se apăra nu făcu decât să-l înfurie și mai tare pe agent.
— A, mai și comentezi? Dacă n-ai bani, ce cauți la volan? Dă-mi permisul și actele mașinii. Poate nici nu e autoturismul tău.
Mihai îi întinse fără să întârzie toate documentele. Verificarea arăta limpede că totul era în regulă.
Dar agentul nu părea deloc dispus să renunțe.
— Actele sunt bune? Asta nu înseamnă mare lucru. Tot trebuie să plătești. Hai, dă măcar trei mii. Altfel chem platforma și îți ducem mașina la ridicări.
Elena urmărea scena fără să scoată un cuvânt. În fața ochilor ei se petrecea o încercare clară de intimidare a unui om care muncea cinstit pentru pâinea lui.
Deși simțea cum indignarea îi urcă în piept, rămase calmă. Voia să vadă până unde avea de gând să meargă agentul.
Mihai spuse aproape rugător:
— Vă rog, încercați să mă înțelegeți. Azi am făcut doar cinci sute de lei. Am copii acasă. Stau la volan de dimineață până noaptea ca să-mi țin familia. Nu am de unde să vă dau suma asta.
Dar vorbele lui nu l-au mișcat deloc pe agent.
Sorin îl apucă brutal de guler și îl trase spre el.
— N-ai bani, nu muncești aici! Ți se pare că șoseaua e a familiei tale? Și mai ai tupeu să-mi răspunzi! Acum vii cu mine la secție și acolo vedem noi cum mai vorbești.
Atunci Elena nu mai putu rămâne deoparte.
Făcu un pas hotărât înainte și se așeză între agent și șofer.
— Domnule agent, ceea ce faceți este în afara legii. Acest om nu a comis nicio abatere, iar dumneavoastră îi cereți bani și folosiți forța împotriva lui. Un asemenea comportament este inadmisibil pentru un polițist. Dați-i drumul imediat.
Agentul încremeni pentru o clipă. Era limpede că nu se așteptase ca cineva să intervină și să-l înfrunte chiar acolo, în mijlocul drumului.
Pentru câteva secunde, tăcerea deveni grea. Până și colegii lui se opriră și începură să privească ce se întâmpla.
Apoi Sorin zâmbi batjocoritor.
— Dar dumneavoastră cine sunteți, doamnă, de mă învățați pe mine cum să-mi fac serviciul?
Elena îl privi drept în ochi, fără să ridice vocea.
— Nu asta contează acum. Contează că vă depășiți atribuțiile.
— Serios? — întinse el vorba cu ironie. — Sunteți avocat, cumva?
— Nu. Dar cunosc legea suficient de bine.
Mihai își muta neliniștit privirea de la Elena la agent. Simțea că situația devenea tot mai tensionată.
Sorin eliberă gulerul șoferului și făcu un pas spre femeie.
— Ascultați, cetățeană. Nu vă băgați în treaba poliției. Altfel o să răspundeți împreună cu el.
— Sunt pregătită să răspund pentru fiecare cuvânt pe care îl spun, răspunse Elena ferm.
Scoase telefonul și porni înregistrarea.
Chipul agentului se schimbă ușor.
— Ce credeți că faceți?
— Înregistrez ceea ce se întâmplă. Tocmai ați cerut bani unui om care nu a încălcat regulile. În plus, ați folosit violență fizică împotriva lui.
— Nu este adevărat!
— Atunci nu aveți de ce să vă temeți. Înregistrarea va arăta totul.
În clipa aceea, unul dintre polițiștii mai tineri din patrulă deveni vizibil agitat. Știa foarte bine că femeia spunea adevărul.
În ultimele luni, mulți văzuseră scene asemănătoare.
Dar nimeni nu îndrăznise să facă plângere.
Sorin se baza pe relațiile unei rude care ocupa un post înalt într-o instituție importantă. Tocmai de aceea se obișnuise să se creadă de neatins.
— Opriți telefonul, ceru el.
— Nu.
— Este un ordin.
— Nu aveți dreptul să-mi dați asemenea ordine.
În vocea Elenei era o liniște atât de sigură, încât agentul începu să-și piardă cumpătul.
— Vă credeți mai deșteaptă decât toți?
— Cred că fiecare polițist este obligat să respecte legea.
În jur, mașinile începură să încetinească. Câțiva șoferi coborâră.
Oamenii priveau curioși conflictul.
Cineva scosese deja telefonul și filma scena.
Sorin observă și se înfurie și mai tare.
Era obișnuit să pună presiune pe oameni când îi avea singuri în față, nu să stea în centrul atenției, înconjurat de zeci de martori.
— Vă avertizez pentru ultima dată: nu împiedicați activitatea poliției!
Elena își coborî privirea spre insigna de pe pieptul lui.
— Bine. Atunci explicați motivul pentru care ați oprit acest autoturism.
Agentul deschise gura, dar răspunsul veni cu întârziere.
— Verificare de documente.
— Documentele au fost în regulă.
— Da.
— Atunci pe ce bază ați stabilit amenda?
Se lăsă o tăcere lungă.
Pentru prima dată în acea zi amară, Mihai simți o fărâmă de speranță.
Un trecător spuse încet:
— Chiar așa, pentru ce era amenda?
Imediat se auzi și altă voce:
— Noi am auzit tot. Întâi a cerut cinci mii, pe urmă trei.
Mulțimea începu să murmure.
Situația se întorcea rapid împotriva agentului.
Atunci Sorin hotărî să apese și mai tare.
— Gata, discuția s-a încheiat. Șoferul merge la secție pentru verificări suplimentare.
— Pe ce temei? întrebă Elena imediat.
— Este informație de serviciu.
— Nu. Orice limitare a drepturilor unui cetățean trebuie să aibă un motiv legal.
Sorin înțelese că totul îi scăpa de sub control.
Își dorea să scape cât mai repede de femeia aceea încăpățânată.
— Dar cine sunteți, de fapt?
Elena tăcu preț de câteva secunde.
Apoi scoase legitimația.
O deschise și i-o arătă agentului.
La început, acesta aruncă o privire nepăsătoare.
Dar în secunda următoare, fața i se făcu vizibil palidă.
Zâmbetul îi dispăru pe loc.
Mâinile îi tremurară abia perceptibil.
În fața lui nu stătea nicidecum o pasageră oarecare.
În fața lui se afla o ofițeră superioară din conducere, al cărei nume era bine cunoscut multor angajați ai poliției din Capitală.
Câteva clipe, Sorin nu reuși să rostească nimic.
— Acum este clar cine sunt? întrebă Elena calm.
Oamenii din jur se priviră uluiți.
Mihai rămase pur și simplu fără glas.
Nu și-ar fi putut imagina niciodată că pasagera lui obișnuită era, de fapt, o persoană cu o poziție atât de înaltă.
Agentul încercă să se adune.
— Doamnă comisar Popescu… aici s-a produs o neînțelegere…
— Da?
— Ați înțeles greșit situația.
— Chiar așa?
Ea îl privi într-un fel care îl făcu pe bărbat să-și plece ochii fără voie.
— Atunci explicați-le tuturor celor de față de ce ați cerut bani.
Nu veni niciun răspuns.
— Explicați de ce ați amenințat că trimiteți mașina la ridicări.
Din nou, tăcere.
— Explicați de ce ați pus mâna pe șofer.
Sorin simțea cum îi fuge pământul de sub picioare.
Pentru prima dată după multă vreme, el era cel care trebuia să dea socoteală.
Elena scoase telefonul de serviciu.
— Dispeceratul?
Când auzi acel cuvânt, agentul înțelese definitiv că urmările aveau să fie grave.
— Solicit trimiterea unei echipe de la Direcția Generală Anticorupție pe acest sector. Este necesară verificarea acțiunilor agentului rutier Sorin Dumitrescu.
Fața bărbatului se făcu albă ca varul.
Câțiva dintre colegii lui se retraseră cu prudență într-o parte.
Nimeni nu voia să răspundă împreună cu el pentru faptele lui.
După aproximativ douăzeci de minute, la fața locului au sosit oamenii trimiși pentru verificări.
A început audierea oficială a martorilor.
Spre surprinderea Elenei, erau destui cei dispuși să dea declarații.
Un șofer recunoscu faptul că, în urmă cu două luni, fusese silit să-i dea patru mii de lei.
Altul vorbi despre cererile repetate de bani.
Un al treilea arătă mesajele păstrate de la colegi, în care aceștia se avertizau unii pe alții să ocolească acel sector.
Imaginea devenea din ce în ce mai clară.
Nu fusese un incident izolat.
În fața celor veniți să facă verificarea se contura treptat o întreagă schemă de extorcare ilegală.