— Nu este adevărat!
— Atunci nu aveți de ce să vă temeți. Înregistrarea va arăta totul.
În clipa aceea, unul dintre polițiștii mai tineri din patrulă deveni vizibil agitat. Știa foarte bine că femeia spunea adevărul.
În ultimele luni, mulți văzuseră scene asemănătoare.
Dar nimeni nu îndrăznise să facă plângere.
Sorin se baza pe relațiile unei rude care ocupa un post înalt într-o instituție importantă. Tocmai de aceea se obișnuise să se creadă de neatins.
— Opriți telefonul, ceru el.
— Nu.
— Este un ordin.
— Nu aveți dreptul să-mi dați asemenea ordine.
În vocea Elenei era o liniște atât de sigură, încât agentul începu să-și piardă cumpătul.
— Vă credeți mai deșteaptă decât toți?
— Cred că fiecare polițist este obligat să respecte legea.
În jur, mașinile începură să încetinească. Câțiva șoferi coborâră.
Oamenii priveau curioși conflictul.
Cineva scosese deja telefonul și filma scena.
Sorin observă și se înfurie și mai tare.
Era obișnuit să pună presiune pe oameni când îi avea singuri în față, nu să stea în centrul atenției, înconjurat de zeci de martori.
— Vă avertizez pentru ultima dată: nu împiedicați activitatea poliției!
Elena își coborî privirea spre insigna de pe pieptul lui.
— Bine. Atunci explicați motivul pentru care ați oprit acest autoturism.
Agentul deschise gura, dar răspunsul veni cu întârziere.
— Verificare de documente.
— Documentele au fost în regulă.
— Da.
— Atunci pe ce bază ați stabilit amenda?
Se lăsă o tăcere lungă.
Pentru prima dată în acea zi amară, Mihai simți o fărâmă de speranță.
Un trecător spuse încet:
— Chiar așa, pentru ce era amenda?
Imediat se auzi și altă voce:
— Noi am auzit tot. Întâi a cerut cinci mii, pe urmă trei.
Mulțimea începu să murmure.
Situația se întorcea rapid împotriva agentului.
Atunci Sorin hotărî să apese și mai tare.
— Gata, discuția s-a încheiat. Șoferul merge la secție pentru verificări suplimentare.
— Pe ce temei? întrebă Elena imediat.
— Este informație de serviciu.
— Nu. Orice limitare a drepturilor unui cetățean trebuie să aibă un motiv legal.
Sorin înțelese că totul îi scăpa de sub control.
Își dorea să scape cât mai repede de femeia aceea încăpățânată.
— Dar cine sunteți, de fapt?
Elena tăcu preț de câteva secunde.
Apoi scoase legitimația.
O deschise și i-o arătă agentului.
La început, acesta aruncă o privire nepăsătoare.
Dar în secunda următoare, fața i se făcu vizibil palidă.
Zâmbetul îi dispăru pe loc.
Mâinile îi tremurară abia perceptibil.
În fața lui nu stătea nicidecum o pasageră oarecare.
În fața lui se afla o ofițeră superioară din conducere, al cărei nume era bine cunoscut multor angajați ai poliției din Capitală.
Câteva clipe, Sorin nu reuși să rostească nimic.
— Acum este clar cine sunt? întrebă Elena calm.
Oamenii din jur se priviră uluiți.
Mihai rămase pur și simplu fără glas.
Nu și-ar fi putut imagina niciodată că pasagera lui obișnuită era, de fapt, o persoană cu o poziție atât de înaltă.
Agentul încercă să se adune.
— Doamnă comisar Popescu… aici s-a produs o neînțelegere…
— Da?
— Ați înțeles greșit situația.
— Chiar așa?
Ea îl privi într-un fel care îl făcu pe bărbat să-și plece ochii fără voie.
— Atunci explicați-le tuturor celor de față de ce ați cerut bani.
Nu veni niciun răspuns.
— Explicați de ce ați amenințat că trimiteți mașina la ridicări.
Din nou, tăcere.
— Explicați de ce ați pus mâna pe șofer.
Sorin simțea cum îi fuge pământul de sub picioare.
Pentru prima dată după multă vreme, el era cel care trebuia să dea socoteală.
Elena scoase telefonul de serviciu.
— Dispeceratul?
Când auzi acel cuvânt, agentul înțelese definitiv că urmările aveau să fie grave.
— Solicit trimiterea unei echipe de la Direcția Generală Anticorupție pe acest sector. Este necesară verificarea acțiunilor agentului rutier Sorin Dumitrescu.
Fața bărbatului se făcu albă ca varul.
Câțiva dintre colegii lui se retraseră cu prudență într-o parte.
Nimeni nu voia să răspundă împreună cu el pentru faptele lui.
După aproximativ douăzeci de minute, la fața locului au sosit oamenii trimiși pentru verificări.
A început audierea oficială a martorilor.
Spre surprinderea Elenei, erau destui cei dispuși să dea declarații.
Un șofer recunoscu faptul că, în urmă cu două luni, fusese silit să-i dea patru mii de lei.
Altul vorbi despre cererile repetate de bani.
Un al treilea arătă mesajele păstrate de la colegi, în care aceștia se avertizau unii pe alții să ocolească acel sector.
Imaginea devenea din ce în ce mai clară.
Nu fusese un incident izolat.
În fața celor veniți să facă verificarea se contura treptat o întreagă schemă de extorcare ilegală.