Andreea a rămas nemișcată în mijlocul holului, cu cheile strânse încă în palmă. Zâmbetul cu care intrase în casă i se ștergea încet de pe față. Cătălin stătea în pragul sufrageriei, cu brațele încrucișate la piept, iar privirea lui spunea limpede că nu avea de gând să se bucure pentru ea.
— Cum adică te-au promovat? — repetă el, apropiindu-se cu un pas. — Pe mine NU MĂ ARANJEAZĂ. Mâine dimineață scrii cererea de demisie!
Andreea și-a scos încet paltonul, încercând să priceapă dacă auzise bine. Toată ziua așteptase seara aceea. Își imaginase cum îi va povesti soțului că promovarea pentru care muncise atât devenise realitate, că urma să conducă departamentul din compania farmaceutică unde lucrase cinstit opt ani.
— Cătălin, știai că îmi doresc postul acesta. Am vorbit despre asta încă de luna trecută…
— Una e să vorbim și alta e să iei asemenea hotărâri fără acordul meu! — vocea lui devenea tot mai ascuțită. — Și casa? Cine se ocupă de casă? Cine gătește? Cine mă așteaptă pe mine când vin de la serviciu? De acum ai să stai acolo până noaptea!
Andreea a trecut în sufragerie și s-a așezat pe canapea. Reacția lui i se părea de neînțeles. În cei șapte ani de căsnicie se obișnuise cu izbucnirile lui tăioase, dar un egoism atât de gol, spus fără rușine, nu se așteptase să audă.
— Cătălin, este o șansă pentru amândoi. Salariul meu aproape se dublează. Am putea, în sfârșit, să mergem într-o vacanță, să renovăm apartamentul cum trebuie…
— NU! — lovi cu pumnul în măsuța din sufragerie. — Nu am nevoie de banii tăi! Eu sunt bărbatul, eu trebuie să întrețin familia! Iar tu… tu trebuie să ai grijă de casă, de mine, de liniștea mea! Asta e DATORIA ta!
Andreea simți cum în ea se ridică un val fierbinte de revoltă. În toți anii aceia muncise și la serviciu, și acasă: se trezea la șase ca să-i pregătească micul dejun, se întorcea seara obosită și se apuca de gătit, spăla, călca, făcea curat. El nu era în stare nici măcar să-și ducă singur cana la chiuvetă.
— Cătălin, nu trăim în secolul trecut. Și o femeie are dreptul la carieră…
— AJUNGE! — veni atât de aproape, încât aproape o acoperea cu umbra lui. — Mâine ori îți dai demisia, ori refuzi funcția. Alege: serviciul sau familia!
Noaptea a trecut într-o tăcere grea, apăsătoare. Cătălin s-a culcat ostentativ pe canapeaua din sufragerie, iar Andreea s-a zvârcolit până dimineață în dormitor, încercând să înțeleagă în ce clipă viața lor alunecase pe un drum atât de greșit. Își amintea ziua în care se cunoscuseră, la aniversarea unor prieteni comuni, florile, atențiile lui, promisiunile frumoase despre viitor.
Dimineața s-a ridicat mai devreme decât de obicei și, ca din inerție, a pregătit micul dejun. Cătălin a intrat în bucătărie într-o cămașă perfect călcată — aceeași pe care Andreea i-o pregătise cu o seară înainte, deși se certaseră. Obișnuința fusese mai puternică decât supărarea.
— Ei? Te-ai hotărât? — întrebă el, așezându-se la masă fără să o salute.
— Cătălin, hai să discutăm calm…
— Nu avem CE să discutăm! — împinse farfuria deoparte. — Ori refuzi astăzi promovarea, ori va trebui să procedez altfel.
— Ce înseamnă „să procedezi altfel”? — Andreea se încordă.
— Am eu metode să te fac să iei decizia corectă, — rosti el rece. — De pildă, le pot spune colegilor tăi cum ești tu acasă de fapt. Dezordonată, leneșă, o gospodină jalnică. Să vedem cât reziști într-o funcție de conducere cu o asemenea reputație.
Andreea îl privea și nu-i venea să creadă. Chiar bărbatul acesta era omul cu care se căsătorise? Omul care îi jurase că o va iubi și o va sprijini?
— Tu mă ȘANTAJEZI acum?
— Îmi APĂR familia de ambițiile tale ridicole! — Cătălin se ridică brusc de la masă. — Ai timp până diseară. Gândește-te bine.
A plecat trântind ușa. Andreea a rămas în bucătărie, cu ochii la micul dejun neatins. În ea creștea un sentiment pe care la început nu reușea să-l numească. Nu mai era doar durere. Nu mai era nici dezamăgire. Era FURIE. Vie, fierbinte, aproape arzătoare.
La serviciu, colegii au felicitat-o pe rând, iar conducerea i-a lăudat rezultatele. Raluca Dumitrescu, directoarea generală, i-a strâns personal mâna și i-a spus că așteptase de mult momentul în care Andreea va prelua departamentul.
— Sunteți una dintre cele mai puternice angajate ale noastre, doamnă Ionescu. Sunt convinsă că sub conducerea dumneavoastră departamentul va ajunge la un cu totul alt nivel.
Andreea zâmbea, mulțumea, primea felicitările, dar gândurile ei se întorceau mereu la Cătălin. La amenințările lui. La ușurința cu care fusese gata să-i distrugă reputația numai ca să-și păstreze propriul confort.
În pauza de prânz a sunat-o prietena ei, Ioana.
— Andreea, felicitări! În sfârșit au văzut și ei cât valorezi! Când sărbătorim?
— Ioana, nu știu… Cătălin e împotrivă.
— Cum adică ÎMPOTRIVĂ? — Ioana nici nu încerca să-și ascundă indignarea. — Împotriva faptului că soția lui a reușit? Omul ăsta e pur și simplu INVIDIOS!
— Mi-a spus că trebuie să aleg: familia sau cariera.