— Aștept un copil de la viitorul tău soț.
— Aștept un copil de la viitorul tău soț.
Cea mai bună prietenă a spus că este însărcinată cu logodnicul ei chiar în toiul petrecerii burlăcițelor.
— Ai înnebunit? Rochia asta costă cât o Dacie veche, dar încă bună de mers! Ioana se uita la prietena ei fără să poată crede suma de pe etichetă.
— Nu, tu ești nebună dacă îți imaginezi că o să mă mărit într-o rochie care nu-l va face pe Mihai să uite să respire! Andreea se rotea în fața oglinzii, ținându-și cu grijă trena grea și lucioasă. Nunta e o singură dată în viață!
— Așa sperăm, mormăi Ioana, aruncând încă o privire spre preț. Dar, Andreea, serios acum, de ce atâta risipă? Mihai te iubește pe tine, nu voalul tău cu tot cu trenă.
Andreea s-a oprit brusc. Zâmbetul i s-a stins, iar privirea i s-a adâncit.
— Când părinții tăi dispar, începi să înțelegi cât de prețioase sunt clipele. Vreau ca ziua asta să fie perfectă. Vreau ca mama și tata, dacă mă privesc de undeva de sus, să fie mândri de mine.
Ioana s-a înmuiat imediat și i-a părut rău pentru vorbele tăioase. Părinții Andreei muriseră într-un accident de mașină cu trei ani în urmă, iar de atunci ea își ascundea durerea în spatele unui râs ușor și al unei veselii care uneori părea prea luminoasă ca să fie adevărată.
— Iartă-mă, spuse Ioana, apropiindu-se și îmbrățișând-o cu grijă, ca să nu șifoneze materialul scump. Dacă rochia asta e cea potrivită, atunci merită.
— Culmea e că Mihai a fost de acord, zâmbi Andreea, dând la o parte o șuviță încăpățânată. A zis să luăm banii din fondul nostru pentru excursia la Brașov. Mi-a spus că Brașovul nu pleacă nicăieri, dar mireasa lui în rochia perfectă se întâmplă o singură dată.
Ioana zâmbi, amintindu-și de Mihai: înalt, atent la fiecare gest, cu ochi calzi și un zâmbet puțin timid. El și Andreea păreau făcuți din două energii opuse, dar care se completau perfect: ea era vie, impulsivă, plină de culoare; el era liniștit, calculat și blând.
— Ioana, sunt atât de fericită, șopti Andreea, după ce vânzătoarea plecă să aducă voalul. Uneori nici nu-mi vine să cred că Mihai e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.
— După mine, desigur, o tachină Ioana.
Andreea izbucni în râs.
— Evident! Apropo, când vorbim despre petrecerea burlăcițelor? Mai sunt doar două săptămâni.
— Totul e pregătit, o liniști Ioana, care se ocupase de organizare. O pensiune mică lângă lac, piscină încălzită, saună, karaoke și șapte dintre cele mai apropiate prietene ale tale. Fără stripperi, exact cum ai cerut.
— Asta e o pierdere, clipi Andreea ștrengărește. Elena ar fi avut măcar de ce să regrete că după divorț încă mai caută lumina de la capătul tunelului.
— Pentru Elena am eu o surpriză separată, spuse Ioana zâmbind.
Vânzătoarea se întoarse cu un voal din dantelă fină, iar discuția alunecă spre lungime, prindere și stil.
Ioana ajunse acasă obosită, dar mulțumită. Andreea își alesese definitiv rochia și accesoriile; mai rămâneau doar câteva detalii de pus la punct înainte de nuntă. După o baie fierbinte, Ioana se gândi la petrecerea burlăcițelor, programată pentru weekendul următor.
Când ieși din baie, auzi telefonul vibrând. Claudia, una dintre prietene, scria că nu mai putea veni: băiatul ei făcuse febră.
— Păcat, murmură Ioana, răspunzând cu urări de însănătoșire. Instinctul îi spunea că nu avea să fie singura absență.
Dimineață sună Mirela, cerându-și scuze că nu reușise să-și ia liber de la serviciu.
— Nu te frământa, o liniști Ioana. Important e să fim toate la nuntă.
Până vineri seara, când Ioana porni cu Dacia Dokker încărcată cu sacoșe de mâncare, sticle și decorațiuni, din cele șapte prietene invitate rămăseseră doar patru: ea, Elena, Raluca și Sorina. Andreea însă nu părea deloc afectată.
— Mai puțină lume, mai mult aer, declară ea, așezându-se lângă Ioana pe scaunul din față. Și mai mult prosecco pentru fiecare!
Elena, prietena divorțată, desfăcuse deja o sticlă cu vin spumant și turna în pahare de plastic.
— Pentru mireasă! strigă ea. Pentru cea mai frumoasă, cea mai norocoasă și cea mai fericită dintre noi!
— Și pentru logodnicul ei minunat, adăugă Raluca, care lucra cu Mihai într-o firmă de construcții. Orice femeie ar fi norocoasă să aibă lângă ea un bărbat ca el.
— Eu n-am avut norocul ăsta, oftă Elena. Fostul meu s-a dovedit a fi un nemernic.
— Nu toți bărbații sunt la fel, spuse Ioana cu blândețe. Mihai nu e așa.
— Exact, o susținu Andreea. Uneori am impresia că nici nu-l merit. Ieri am ajuns acasă, iar el pregătise deja cina, aprinsese lumânări și deschisese o sticlă de vin. Mi-a zis: „Ai muncit atât pentru nunta noastră, acum odihnește-te.”
— Ăsta da bărbat, spuse Sorina, cu o invidie abia ascunsă. Al meu nici o omletă nu știe să facă.
Discuția se rostogoli firesc spre calitățile și defectele bărbaților, iar până când mașina trase în fața pensiunii cu două etaje de lângă lac, sticla era aproape goală și buna dispoziție se instalase în toată mașina.