— Sunt însărcinată cu viitorul tău soț! a spus cea mai bună prietenă chiar în mijlocul petrecerii burlăcițelor.
— Ai înnebunit? Rochia asta costă cât o Dacie la mâna a doua! Ioana se uita la prietena ei fără să poată crede suma de pe etichetă.
— Nu, tu ai înnebunit dacă îți imaginezi că mă mărit într-o rochie care nu-l face pe Andrei să uite cum se respiră! Mirela se răsucea în fața oglinzii, ținând cu grijă trena bogată. O nuntă ai o singură dată în viață!
— Așa să sperăm, a murmurat Ioana, privind din nou prețul. Dar, Mirela, serios acum, de ce să cheltui atât? Andrei te iubește pe tine, nu bucata asta de dantelă.
Mirela s-a oprit brusc. Veselia i s-a stins din privire, iar vocea i s-a îngreunat.
— Știi, când îți pierzi părinții, înțelegi cât valorează clipele. Vreau ca ziua asta să fie desăvârșită. Vreau ca mama și tata, de acolo de sus, să se poată uita la mine cu mândrie.
Ioanei i s-a strâns inima și i-a părut rău pentru vorbele ei. Cu trei ani în urmă, părinții Mirelei muriseră într-un accident de mașină, iar de atunci prietena ei își ascundea durerea sub zâmbete largi și glume aruncate la timp.
— Iartă-mă, a spus Ioana, apropiindu-se și îmbrățișând-o cu grijă, ca să nu șifoneze rochia scumpă. Dacă rochia asta e ceea ce ai nevoie, atunci merită.
— Știi ce e amuzant? Mirela a zâmbit slab, dându-și o șuviță de pe față. Andrei a zis să luăm banii din contul nostru pentru vacanță. Mi-a spus că drumul la Mamaia poate aștepta, dar mireasa în rochia perfectă apare o singură dată.
Ioana a zâmbit, amintindu-și de Andrei: înalt, stăpân pe sine, cu ochi blânzi și cu acel zâmbet ușor timid care îl făcea să pară mereu sincer. El și Mirela erau ca două lumi diferite: ea aprinsă, nestăpânită, plină de impulsuri; el calm, cumpătat și atent la fiecare cuvânt.
— Ioana, sunt atât de fericită, a șoptit Mirela când vânzătoarea a plecat să aducă voalurile. Uneori nu-mi vine să cred că Andrei e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.
— După mine, desigur, a tachinat-o Ioana, iar Mirela a izbucnit în râs.
— Desigur! Apropo, vorbim și despre petrecerea burlăcițelor? Mai sunt două săptămâni.
— Totul e aranjat, a asigurat-o Ioana, care își luase în serios rolul de organizatoare. O căsuță mică în afara orașului, piscină, saună, karaoke și șapte dintre cele mai apropiate prietene ale tale. Fără dansatori, exact cum ai cerut.
— Aici ai greșit, a făcut Mirela cu ochiul. Măcar pentru Elena puteai face o excepție. De la divorț încoace, săraca parcă nici nu mai vede lumina zilei.
— Nu-ți face griji, pentru Elena am pregătit eu altă surpriză, a răspuns Ioana zâmbind.
Vânzătoarea s-a întors cu mai multe voaluri din dantelă, iar discuția s-a mutat firesc spre lungime, stil și felul în care urma să fie prins voalul.
Ioana a ajuns acasă obosită, dar mulțumită. Mirela își alesese, în sfârșit, rochia și accesoriile, iar pentru nuntă mai rămăseseră doar câteva detalii de pus la punct. După o baie fierbinte, Ioana a rămas întinsă în apă și s-a gândit la petrecerea programată pentru weekend.
Când a ieșit din baie, a văzut mesajul de la Ana: nu putea veni, băiatul ei făcuse febră.
— Păcat, a murmurat Ioana, trimițându-i imediat urări de însănătoșire. Curând a aflat că nici Sorina nu reușea să plece de la serviciu.
— Nu te necăji, a liniștit-o Ioana pe Mirela. Important este că vom fi toate la nuntă.
Vineri seara, mașina încăpătoare a Ioanei, plină cu pungi de mâncare și sticle, a pornit spre marginea orașului. Din cele șapte prietene invitate rămăseseră doar patru: Ioana, Elena, Cătălina și Valentina. Mirela, însă, n-a părut deloc supărată.
— Mai puțină lume, mai mult aer, a declarat ea, așezându-se lângă Ioana. Și mai mult șampanie pentru fiecare!
Elena, prietena divorțată, desfăcuse deja o sticlă de spumant și turna în pahare de plastic.
— Pentru mireasă! a strigat ea. Pentru cea mai frumoasă, cea mai fericită și cea mai norocoasă dintre noi!
— Și pentru logodnicul ei extraordinar! a adăugat Cătălina, care lucra cu Andrei la aceeași firmă de construcții. Orice femeie ar fi norocoasă să aibă un astfel de bărbat lângă ea.
— Eu n-am avut noroc, a oftat Elena. Fostul meu s-a dovedit un nemernic.
— Nu toți bărbații sunt la fel, a spus Ioana cu blândețe. Andrei nu e așa.
— Exact, a aprobat Mirela. Uneori mi se pare că nici nu-l merit. Ieri am ajuns acasă, iar el pregătise cina, aprinsese lumânări, desfăcuse vinul și mi-a spus: „Te-ai chinuit destul cu nunta. În seara asta te odihnești.”
— Asta da bărbat, a zis Valentina, cu o invidie abia ascunsă. Al meu, în trei ani, n-a fost în stare să prăjească nici măcar două ouă.
Discuția a alunecat spre slăbiciunile bărbaților, iar când mașina a ajuns la căsuța cu două etaje de lângă lac, sticla de șampanie era deja goală, dar dispoziția tuturor rămăsese vie.
Cabana închiriată de Ioana era mai spațioasă decât părea în fotografii: la parter avea o bucătărie deschisă spre living, cu ieșire pe terasă și spre un ciubăr încălzit, iar la etaj trei dormitoare și o saună.