— Locul tău este la bucătărie, a spus soțul ei în fața părinților lui, iar peste masa plină cu farfurii s-a lăsat o liniște grea, apăsătoare, ca înaintea unei furtuni.
Andreea a rămas nemișcată, cu furculița ridicată la jumătatea drumului spre gură. Pentru câteva clipe, mintea ei pur și simplu a refuzat să accepte că auzise corect. Vorbeau despre promovarea ei, despre acel pas important pentru care muncise cinci ani într-o agenție de marketing din București. Și tocmai atunci, între salată și felul principal, Radu aruncase fraza aceea ca pe un adevăr firesc, de parcă nu zdrobise nimic în ea.
— Poftim? a întrebat ea încet, agățându-se de speranța că poate înțelesese greșit.
— Am spus că locul tău este la bucătărie, nu la birou până noaptea târziu, a repetat Radu calm, întinzând unt pe o felie de pâine. De câte ori am venit acasă flămând și n-am găsit cina pregătită? Promovarea asta nu e o idee bună. O să ne strice căsnicia.
Socru-său a dat aprobator din cap, iar soacra ei, Doina, și-a strâns buzele într-un fel care spunea mai limpede decât orice cuvânt că era de partea fiului ei.
— Radu are dreptate, a intervenit Doina. Datoria unei femei este să țină casa, nu să alerge după funcții. Mama mea spunea mereu că o soție bună gătește, face curățenie, crește copiii și are grijă ca totul să meargă cum trebuie.
Andreea a simțit cum i se încălzesc obrajii. Nu de rușine, ci de furie.
— Dar părerea femeii contează undeva? a întrebat ea cu grijă, lăsând furculița pe farfurie. Sunt și eu om, să știți. Am dorințe, planuri, ambiții. Promovarea asta chiar înseamnă ceva pentru mine.
— Draga mea, la ce-ți trebuie? a întrebat-o socrul ei, Gheorghe, cu o blândețe care suna aproape jignitor, în timp ce își mai punea ciorbă în farfurie. Radu câștigă bine. Nu vă lipsește nimic. Ambițiile femeilor nu aduc niciodată ceva bun. Uită-te la fata vecinilor de la trei: a tot urcat în carieră, până când bărbatul a plecat. N-a mai suportat să se simtă întrecut.
— Deci orgoliul unui bărbat e mai important decât munca unei femei? Andreea s-a chinuit să-și păstreze vocea dreaptă.
— Nu dramatiza, a spus Radu, zâmbind superior. Eu vreau doar o viață de familie normală. O soție care să aibă masa pusă când ajung acasă, nu să-mi încălzesc singur resturi la microunde.
— O familie normală este una în care toți sunt fericiți, i-a răspuns Andreea. Și în care oamenii își respectă alegerile. Eu te-am împiedicat vreodată să-ți urmezi cariera?
Doina a ridicat mâinile, indignată.
— Cum poți să compari? Bărbatul are rolul lui, el aduce pâinea în casă, asta e datoria lui! Locul femeii…
— Locul femeii este acolo unde alege ea să fie, a tăiat-o Andreea, fără să-și mai ascundă iritarea. Ar trebui să-mi uit talentul, munca, tot ce am construit? Să stau în casă și să aștept ca soțul meu să binevoiască să apară?
Radu și-a împins farfuria mai departe, brusc.
— Uite ce se întâmplă când o femeie uită care îi este rostul. Numai pretenții, numai certuri.
Andreea s-a uitat lung la bărbatul cu care își împărțise ultimii trei ani din viață. Și-a amintit cum o încurajase să facă acele cursuri de specializare, cum se lăudase prietenilor când ea câștigase un premiu pentru o campanie publicitară. Ce se schimbase? Sau poate că el fusese mereu așa și doar știuse să ascundă mai bine?
— Radu, a spus ea rar, când ne-am cunoscut, spuneai că îți place inteligența mea. Că admiri faptul că sunt ambițioasă. Că te atrage independența mea. Ce s-a întâmplat?
El a ezitat o clipă și a aruncat o privire spre părinții lui.
— Nu s-a întâmplat nimic. Doar cred că a venit momentul să ne maturizăm și să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat. Familia. Copiii, la un moment dat. Ce fel de mamă o să fii dacă nu ești niciodată acasă?
— Stai puțin. Andreea și-a îngustat privirea. Ieri am vorbit despre copii și ți-am spus că încă nu sunt pregătită. Iar astăzi îmi spui, în fața părinților tăi, că locul meu e la bucătărie. Asta e o metodă de presiune?
Gheorghe a pufnit.
— Pe vremea mea, femeile nu făceau o obsesie din carieră. Făceai un copil și rămâneai acasă. Doina, îți amintești când s-a născut Radu? Ți-ai lăsat postul de la bancă fără să te gândești de două ori.
— Sigur că da, a aprobat Doina. Cea mai mare bucurie a unei femei sunt copiii, nu o titulatură pe cartea de vizită. Andreea, draga mea, o să înțelegi când vei deveni mamă. Toată nebunia asta cu serviciul e doar zgomot.
În acel moment, Andreea a văzut limpede capcana. Erau trei împotriva uneia, iar cel care conducea atacul era chiar soțul ei. Cel mai dureros era că ea îl crezuse altfel. Deschis. Modern. Înțelegător.
— Știți ceva? a spus ea, ridicându-se. Cred că am nevoie de o plimbare. Vreau să iau aer.
— La ora asta? s-a speriat Doina.
— E doar opt seara, a răspuns Andreea, luându-și geanta. Și sunt o femeie adultă, nu un copil.
— Exact, o femeie adultă, a spus Radu tăios. Atunci poartă-te ca una. Așază-te jos și hai să discutăm cum trebuie.
— Am discutat destul. Andreea s-a îndreptat spre ușă. Am nevoie să gândesc. Fără spectatori.