Bărbatul cu care am ieșit mi-a spus din prima că are 52 de ani, că preferă o apropiere simplă, fără obligații și fără speranțe exagerate. I-am acceptat condițiile așa cum erau, însă după o întâlnire care mi se păruse cu adevărat plăcută, mi-a aruncat o acuzație atât de caraghioasă, încât pentru câteva clipe nici nu am știut ce să răspund.
După ce fiul meu s-a mutat de curând în garsoniera lui, apartamentul meu a devenit brusc prea tăcut. Până atunci mă obișnuisem cu pași pe hol, cu o cană lăsată pe masă, cu uși deschise și închise. La patruzeci și nouă de ani, însă, nu aveam de gând să mă port ca și cum viața mea se terminase. Așa că mi-am făcut curaj, am instalat o aplicație de dating și mi-am creat un profil.
Cu Sorin am făcut „match” aproape imediat. Avea cincizeci și doi de ani. Îmi scria corect, fără greșeli jenante, fără glume vulgare, fără aluzii ieftine, iar asta, recunosc, mi s-a părut deja un mic miracol.
În a treia zi de conversație mi-a trimis ceea ce părea mai degrabă un manifest personal decât un mesaj obișnuit. Era lung, tăios, foarte direct, fără nicio urmă de ambiguitate.
„Hai să stabilim de la început, ca între oameni maturi, — scria pe ecran. — Am avut o căsnicie lungă și un divorț foarte greu. Copiii sunt mari, fiecare cu viața lui. Acum vreau, în sfârșit, să trăiesc și pentru mine. Într-o relație am nevoie de libertate. Nu vreau să mi se ceară permanent ceva, nu vreau să fiu stors de energie și nu vreau scene. Caut o femeie adultă, echilibrată.
Îți spun direct, fără ocolișuri: nu am de gând să plătesc mofturi feminine. Parfumuri, rochii, saloane, unghii și alte lucruri de genul acesta nu sunt treaba mea. Eu vreau o relație calmă, egală”.
Am citit mesajul de două ori. Sincer, asemenea declarații nu mă mai sperie de mult. Dimpotrivă, într-un fel chiar mă liniștesc. Am un serviciu decent, îmi pot cumpăra singură ce îmi doresc și nu am căutat niciodată un bărbat care să-mi țină loc de portofel.
Claritate și reguli spuse pe față? Foarte bine. Și pe mine mă obosesc jocurile, manipulările mărunte și dorința oamenilor de a poza în altceva decât sunt.
„Te înțeleg, Sorin, — i-am răspuns. — Și mie îmi plac simplitatea și sinceritatea. Nu suport interesul ascuns. Hai să ne vedem și să vorbim liniștiți”.
Am stabilit întâlnirea pentru sâmbătă, la prânz.
Dacă omul insistase atât de mult pe egalitate și pe lipsa așteptărilor inutile, am hotărât să-i ofer exact asta, în forma cea mai curată. Nu am transformat o simplă ieșire de zi într-o paradă de modă și nici într-o repetiție generală pentru covorul roșu. Fără ore pierdute în fața oglinzii, fără ritualuri complicate, fără dramatism.
Am scos din dulap blugii mei albaștri preferați, am luat un tricou simplu, iar peste el am pus o cămașă gri, în carouri. În picioare mi-am pus adidașii comozi. Părul l-am prins cu un elastic într-o coadă ordonată, practică.
Am început să vorbim și destul de repede mi-am dat seama că în fața mea stătea, într-adevăr, un bărbat interesant. De obicei, primele întâlniri alunecă fie într-o tăcere apăsătoare, fie într-un interogatoriu plictisitor despre foști și foste. De data aceasta a fost altfel. Conversația a mers firesc, liber, aproape fără pauze.
— Ai văzut ultima montare de la Teatrul Național? — m-a întrebat el, tăind atent cu furculița o bucată din plăcinta cu mere. — Regizorul, după părerea mea, a complicat prea mult decorul. Ideea era puternică, dar punerea în scenă a tras-o în jos. Cu textele clasice nu te poți juca chiar așa.
— Am văzut-o, — am dat din cap, împingând deoparte farfuria goală în care fusese salata. — Da, decorul a fost discutabil, aici sunt de acord. Dar actorul principal a salvat spectacolul. Are o mimică extraordinară, a făcut sala să râdă din aproape nimic.
— Exact! Asta am simțit și eu! — s-a luminat el. — Iar scena cu scrisoarea? Cum a dus-o! Acolo chiar s-a văzut clasa.
Am discutat despre cărți, am trecut apoi la știri științifice recente, am sărit dintr-un subiect în altul. Sorin se purta politicos, atent, nu mă întrerupea, asculta cu interes și părea cu adevărat curios să afle ce cred.
Lângă el mă simțeam neașteptat de calmă. Mi-am dat seama, la un moment dat, că deja mă gândeam unde am putea merge data viitoare.
Apoi chelnerița a adus nota într-o cutiuță de lemn și a pus-o pe marginea mesei. Sorin nici măcar nu a întins mâna spre ea. A băut liniștit o gură de apă și s-a uitat întrebător la mine.
— Îmi plătesc singură salata și desertul, — am spus, scoțând cardul din geantă.
Comanda mea era o sumă mică, undeva pe la cincizeci de lei. Sorin a dat satisfăcut din cap, a scos dintr-un portofel vechi de piele banii pentru cafeaua și plăcinta lui și i-a pus în cutiuță. Niciun gest frumos, nicio încercare de a face o invitație, nici cea mai mică intenție de a trata femeia de la masă.
Dar nu m-a deranjat. Eram oameni adulți și, până la urmă, lucrurile fuseseră discutate înainte. Îmi spusese clar, încă din mesaje, că nu intenționează să plătească pentru altcineva. Totul fusese cinstit, fără surprize și fără așteptări ascunse.