Își tăie o felie mare și suculentă de ceafă de porc.
Lângă ea puse doi cartofi moi, îmbibați cu sosul cărnii, apoi presără din belșug mărar proaspăt, crescut chiar pe pervazul ferestrei.
Din frigider scoase un castravete murat, tare și crocant.
Apoi turnă într-un păhărel transparent puțină afinată de casă, pusă la macerat încă din toamna trecută, și se așeză lângă fereastră.
Soarele blând al serii umplea bucătăria curată cu o lumină aurie.
Dincolo de geam foșneau încet frunzele tinere ale mesteacănului, iar undeva, în coroanele dese, vrăbiile se chemau zgomotos.
Cina fu minunată.
Carnea era atât de fragedă, încât aproape se topea în gură.
Cartofii se desfăceau sub furculiță, iar afinata acrișoară îi încălzea plăcut gâtul.
Valentina nu se grăbea nicăieri.
Mânca lent, savurând fiecare îmbucătură și liniștea neașteptată a apartamentului.
După felul principal își făcu un ceai tare și mâncă, cu plăcere, o bucată mare de plăcintă încă fierbinte cu ou și ceapă verde.
Carnea rămasă, cartofii și plăcintele le puse cu grijă în caserole.
A doua zi avea să le ducă la laborator și să-și servească colegii.
Aceștia îi lăudau întotdeauna sincer produsele de casă. Cu siguranță aveau să-i ceară din nou rețeta și să o întrebe cum reușește să facă aluatul atât de pufos.
Trecură trei zile.
Marți, în timpul pauzei de prânz, telefonul Valentinei începu să sune.
Pe ecran apăru numele fiului ei.
Dorin.
Femeia nu întinse mâna imediat după telefon.
Își termină liniștită înghițitura de ceai, puse ceașca pe masă și răspunse abia după al cincilea apel.
— Mamă, salut, spuse Dorin.
Vocea lui era încordată.
În ea se auzeau și stânjeneala, și nemulțumirea ușoară pe care Valentina o cunoștea atât de bine — de parcă mama lui îi datora deja ceva.
— Am vorbit cu Adelina… În weekend trebuie să mergem la casa de la țară. E timpul să plantăm cartofii, altfel pierdem perioada. Tu mergi cu mașina ta, nu? Și încă ceva… Carnea aceea ai terminat-o sau mai ai? Am putea să trecem diseară să o luăm.
Valentina privi pe fereastra laboratorului.
Pe asfaltul încălzit de soare săreau câteva pițigoi mici, albaștri.
Pe buzele femeii apăru un zâmbet abia sesizabil.
— Cartofii îi veți planta singuri, fiule. Puteți folosi întreaga grădină. O să-mi trec partea pe numele vostru, ca să nu apară mai târziu neînțelegeri. Cât despre carne, ieri am dus-o colegilor mei. Sunt oameni simpli, fără pretenții. Nu se feresc nici de mâncare pentru pisici, nici de o masă sărăcăcioasă. Pentru voi comandați o livrare bună de la restaurant. Doar v-ați obișnuit cu meniurile moderne și scumpe.
Valentina încheie conversația, puse telefonul cu ecranul în jos și deschise din nou registrul laboratorului.
Pentru prima dată după mulți ani, nu o mai durea deloc capul.
Iar în fața ei se aflau două zile libere.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, nimeni în afară de Valentina nu își făcuse planuri pentru ele.