Mobilă era foarte puțină.
În primele nopți, chiar și cuvintele obișnuite se loveau de pereții goi și se întorceau sub formă de ecou.
Daria era încântată.
Se ridica în mijlocul camerei și striga:
— Alooo!
Apoi râdea, fiindcă nimeni nu-i spunea:
— Mai încet!
Primii care au venit în vizită au fost părinții Ioanei.
Au venit cu autobuzul din apropiere de Alba Iulia, cu trei genți uriașe.
Tatăl ei a adus o bormașină și, într-o singură zi, a făcut o masă din scânduri de pin, a prins rafturile de cărți și i-a arătat lui Andrei cum se fixează corect galeria.
Mama a adus perdele albe de dantelă, plăcinte cu varză și o păpușă nouă.
Daria i-a spus Ancuța a Doua.
Maria a întins perdeaua și s-a îndepărtat câțiva pași.
— Ei, acum este o casă. Mică, dar a voastră. Aici nu-ți mai spune nimeni unde ai voie să stai.
Într-o seară, Daria a răsturnat din greșeală cana cu compot pe masa de lemn deschis la culoare.
Lichidul roșu s-a întins repede spre margine.
Fetița a încremenit.
Și-a tras capul între umeri.
A privit-o pe mama ei cu ochii speriați.
— Mamă… aici am voie să vărs?
Ioana a luat cârpa, a șters liniștit masa și și-a sărutat fiica pe creștet.
— Ai voie, puiule. La masă stăm ca să trăim, nu ca să ne fie frică. Ai vărsat, ștergem.
Daria a răsuflat.
Iar după o săptămână, pentru prima dată, a început să cânte cu toată puterea în baie.
Ioana stătea pe hol, sprijinită de perete, și o asculta.
Pentru Andrei, viața nouă era mai greu de acceptat.
Vinovăția nu dispare într-o singură zi.
Deseori stătea pe balcon cu telefonul în mână.
Pe ecran apărea numele:
„Mama”.
Apoi se stingea.
— Nu răspunde? l-a întrebat Ioana într-o seară, așezându-se lângă el.
— Închide. E a șasea oară.
— Sun-o a șaptea.
— De ce?
Ioana l-a privit.
— Pentru că măcar dintr-o parte ușa trebuie să rămână deschisă. Dacă, într-o zi, va vrea să facă un pas spre voi, să știe unde să vină.
Andrei a format din nou numărul.
Au sunat mult.
Nimeni nu a răspuns.
A pus telefonul cu ecranul în jos.
— Nu-i nimic, a spus el, luând-o de mână. Important este că am luat hotărârea potrivită.
În apartamentul cu trei camere din cartierul Cotroceni, totul devenise perfect curat.
Exact cum visase Mariana.
Prosoapele erau împăturite în trei.
Cănile stăteau cu toartele spre dreapta.
Pe covor nu se afla nicio jucărie.
Și nu se auzea niciun zgomot în plus.
Ion urmărea știrile cu sonorul aproape închis.
Rămăseseră doar subtitrările.
— Andrei a sunat din nou, a spus el într-o seară, fără să se întoarcă. Ai putea să răspunzi.
— Să învețe și el cum e să-și rănească mama, a răspuns Mariana rece. O să se întoarcă atunci când li se termină banii.
— Nu se vor întoarce, Mariana.
Ea și-a privit soțul.
— De ce spui asta?
— Am fost ieri la ei. Le-am dus mierea.
A făcut o scurtă pauză.
— E înghesuit, dar e cald. Fetița cântă în baie. Andrei râde. Cred că nu l-am mai auzit râzând așa de când era elev.
Mariana a vrut să răspundă.
Nu a reușit.
S-a ridicat și a intrat în camera în care dormise cândva Daria.
Pe pervaz stătea Ancuța, cu căciulița ei galbenă.
Ion o adusese de la casa de la țară.
Nu explicase nimic.
Pur și simplu o așezase acolo.
Mariana a luat păpușa în brațe.
Atunci a observat că din buzunarul rochiței ieșea o hârtie împăturită.
A desfăcut-o.
Era un desen făcut cu carioci.
O casă mică.
Lângă ea, trei oameni.
Și încă o siluetă ceva mai departe.
Avea părul cărunt prins într-un coc.
Deasupra, cu litere strâmbe de copil, scria:
„BUNICA MARIANA, VINO LA NOI”.
S-a așezat pe marginea canapelei.
Parchetul de lângă ușă a scârțâit încet.
Deși nimeni nu trecuse prin cameră.
Era doar casa veche care se așeza.
În hol, telefonul de pe măsuță s-a aprins.
„Andrei”.
Mariana a ieșit din cameră, ținând încă păpușa la piept.
A privit mult telefonul care suna.
Apoi și-a întins încet degetul spre butonul verde.
S-a oprit la un centimetru de el.
Ecranul s-a stins.
A mai rămas puțin în liniștea pe care o dorise atât de mult.
Și, pentru prima dată, a înțeles cât de goală era liniștea aceea.
A pus desenul copilului pe măsuță, lângă telefon.
Într-un loc de unde să-l poată vedea de fiecare dată când ecranul se va aprinde din nou.
Iar în micul apartament de pe strada Teiului, trei oameni stăteau la masa de pin și beau ceai cu mentă, trimis de bunica Maria.
Daria îi povestea tatălui ei că și Ancuța a Doua știe să cânte.
Și, în casa aceea, nimeni nu mai mergea pe vârfuri.