Bunica tăcu pentru câteva secunde.
— Ieri, Ioana mi-a povestit tot ce s-a întâmplat la curs. Mi-a repetat fiecare cuvânt. O cred, fiindcă nepoata mea nu a fost niciodată o mincinoasă.
— Doamnă Elena, eu… Ana înghiți cu greu. Nu știam că este nepoata dumneavoastră.
Bunica o privi îndelung peste rama ochelarilor.
— Dacă Ioana nu ar fi fost nepoata mea, Ana, atunci asemenea cuvinte ar fi fost permise?
Nimeni nu răspunse. De fapt, nu mai era nevoie de niciun răspuns.
Ana se ridică brusc, se întoarse spre Ioana și începu să vorbească poticnit, ca o studentă chemată la un examen pentru care nu se pregătise:
— Ioana… Ieri v-am spus lucruri îngrozitoare. V-am jignit pe dumneavoastră și familia dumneavoastră. M-am purtat josnic. Vă rog să mă iertați, dacă puteți.
Ioana nu știa unde să privească. În cele din urmă, doar încuviință din cap, pentru că vocea refuza să-i iasă din gât. Elena așeză vechea compunere pe biroul profesoarei, legă dosarul gol, își luă rămas-bun de la director și ieși. Ioana o urmă imediat.
Pe treptele colegiului, bunica expiră ușurată și își desfăcu nasturele de sus al sacoului.
— Ai promis că nu vei face scandal, spuse Ioana. Vocea îi tremura.
— Ți s-a părut că am făcut scandal?
Ioana se gândi câteva clipe. Apoi izbucni în râs — pentru prima dată de la ora aceea de matematică.
Lângă stație cumpărară de la un chioșc două plăcinte fierbinți cu brânză și mărar, învelite în șervețele de hârtie. Mâncară mergând, deși bunica nu-i permisese niciodată nici ei, nici Ioanei să ia masa pe fugă.
— Bunico, chiar ai păstrat toate compunerile elevilor? Timp de patruzeci și unu de ani?
— Nu pe toate. Doar pe cele în care copiii au scris lucruri cu adevărat importante. În dulapul de pe hol sunt patru cutii. Mama ta le numește maculatură și spune că, în locul lor, am fi putut monta demult un dulap adevărat.
— Și de ce le-ai păstrat?
Elena își șterse degetele cu șervețelul.
— Pentru că oamenii uită adesea cine au fost cândva. Mai ales cei care au trecut prin umilințe în copilărie. Ai crede că, dacă ai fost rănit la treisprezece ani, vei ține minte durerea pentru tot restul vieții și nu o vei provoca altcuiva. Dar lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa. Omul crește și, fără să-și dea seama, ajunge să fie chiar profesoara care l-a făcut să sufere. Uneori, lângă el nu se găsește nimeni care să-i amintească de copilul care a fost.
Următoarea oră de matematică superioară era joi. Ana Ionescu intră în sală fără catalog. Rămase câteva clipe lângă catedră, așteptând ca studenții să-și ocupe locurile, apoi spuse că avea de făcut un anunț important.
— Luni mi-am permis să-i spun Ioanei Popescu lucruri inacceptabile. S-a întâmplat în fața întregii grupe, așa că tot în fața tuturor trebuie să-mi cer iertare. Ioana, îți cer încă o dată scuze.
Victoria Gănescu își ridică pentru prima dată ochii de pe telefon în tot semestrul.
În aceeași zi, Ana o chemă din nou pe Ioana la tablă și îi dădu exact aceeași derivată. La al treilea rând, fata greși iar semnul. Profesoara nu oftă și nu-i ceru să se așeze. Se apropie și îi șopti:
— Opriți-vă puțin. Priviți cu atenție minusul. Ce se întâmplă cu el când îl scoatem în fața parantezei?
Ioana se uită din nou. De data aceasta văzu greșeala.
În decembrie, trecu examenul cu nota șapte. O notă adevărată, câștigată prin muncă, fără milă și fără favoruri.
Cu puțin înainte de Crăciun, cineva sună la ușa apartamentului. Pe prag stătea Ana Ionescu. Într-o mână ținea o cutie cu cozonac, iar în cealaltă un buchet de flori. Arăta de parcă redevenise eleva din clasa a șaptea și venise să-i prezinte Elenei o compunere.
În bucătărie rămaseră aproape până la ora unsprezece seara. Din camera ei, Ioana le auzea râzând, pe bunica spunând: „Îți amintești, Ana…”, apoi pauzele lungi pe care profesoara le lăsa între cuvinte, o dată sau de două ori în timpul serii.
După plecarea musafirei, Ioana strânse cănile de pe masă și puse, în sfârșit, întrebarea care nu-i dăduse pace aproape o lună:
— Bunico, și compunerile mele sunt în cutiile acelea?
Elena zâmbi, încă întoarsă cu spatele, lângă chiuvetă.
— Dar unde altundeva ar putea fi?