După revenirea talibanilor la putere în Afganistan, viața de zi cu zi a fost supusă unui sistem extrem de sever de reguli sociale, construit pe interpretarea radicală pe care mișcarea o dă legii islamice. Chiar și o abatere considerată minoră poate atrage, potrivit numeroaselor relatări, reținerea, umilirea publică sau pedepse fizice dure.
Printre cele mai neobișnuite afirmații apărute în presă și pe rețelele sociale se numără cea potrivit căreia ar fi fost interzise anumite tipuri de lenjerie de inspirație occidentală. În aceste relatări, femeile sunt prezentate drept categoria asupra căreia o asemenea regulă ar fi aplicată cu cea mai mare strictețe.
Coranul nu conține însă o poruncă explicită care să le interzică femeilor purtarea lenjeriei intime. Susținătorii unor asemenea restricții încearcă să le justifice prin dorința de a reproduce, așa cum își imaginează ei, modul de viață al primilor musulmani din vremea profetului Mahomed. În secolul al VII-lea nu existau sutiene moderne, materiale sintetice sau seturi de lenjerie din dantelă, iar tocmai această diferență istorică este invocată uneori ca argument împotriva lor.
Un alt raționament atribuit reprezentanților radicali ai mișcării pornește de la ideea că vestimentația occidentală ar aduce degradare morală. Moda contemporană ar fi, în viziunea lor, deosebit de periculoasă pentru femei: i-ar afecta sănătatea și ar putea atrage atenția bărbaților chiar și atunci când lenjeria rămâne complet ascunsă sub haine.
În materiale care descriu asemenea interdicții sunt citate și poziții atribuite membrilor așa-numitei „poliții a moralității”. Potrivit acestei logici, femeia nu ar avea nevoie de lenjerie de tip european deoarece corpul îi este oricum acoperit în întregime de îmbrăcămintea tradițională. Lucrurile care nu existau în epoca primelor comunități musulmane sunt astfel prezentate drept un lux inutil sau chiar ca o amenințare la adresa moralei publice.
De aici apare un paradox greu de ignorat. Pe de o parte, femeilor afgane li se cere să poarte burqa, văluri groase și haine care ascund aproape complet corpul. Pe de altă parte, aceleași relatări susțin că anumite articole purtate tocmai sub aceste haine ar putea fi considerate nepermise.
Există însă o precizare esențială: dovezile independente privind existența unei interdicții oficiale, valabile la nivel național, care să vizeze în mod explicit chiloții sau sutienele pentru femei sunt foarte puține. Povestea circulă mai ales în postări virale și publicații cu ton senzaționalist. În același timp, este cunoscut faptul că autoritățile talibane au restricționat comercializarea sau introducerea în țară a unor produse pe care le consideră simboluri ale stilului de viață occidental.
Comercializarea unor haine declarate interzise ori transportarea lor peste graniță poate atrage, conform relatărilor, interogatorii, confiscarea mărfii, detenție sau pedepse corporale. Aplicarea regulilor nu este întotdeauna uniformă: ea poate depinde de provincie, de conducerea locală și de cât de strict aleg reprezentanții mișcării să interpreteze normele.
Un rol important îl au așa-numiții mohtasabi, angajații structurii însărcinate cu supravegherea moralității publice. Ei urmăresc felul în care se îmbracă oamenii, comportamentul femeilor și respectarea regulilor impuse. Uneori, chiar și plângerea unui vecin poate deveni motiv de verificare. În localitățile mici, simpla suspiciune că o familie păstrează ori folosește obiecte occidentale considerate nepermise poate fi suficientă pentru a atrage atenția autorităților.
Dacă în timpul unei percheziții sunt găsite articole vestimentare pe care puterea locală le consideră inacceptabile, proprietarii casei pot fi acuzați că au încălcat norme religioase și sociale. Iar consecințele sunt greu de anticipat: într-un caz poate fi vorba despre un avertisment, în altul despre reținere.
Chiar dacă povestea legată de lenjeria intimă nu este susținută de un document oficial clar, ea pare, pentru mulți, doar un detaliu în tabloul mult mai amplu al restricțiilor reale care au apăsat asupra femeilor afgane în prima parte a secolului XXI.
Fetelor le-a fost închis accesul la învățământul secundar și superior. Femeilor li se limitează posibilitatea de a ieși din casă fără un însoțitor masculin, un mahram, și de a merge în numeroase parcuri, baze sportive, saloane de înfrumusețare sau alte spații publice. Le sunt restrânse și oportunitățile de a munci, de a practica sport, de a folosi produse cosmetice, de a conduce și de a vorbi liber în prezența bărbaților din afara familiei.
În unele situații, femeilor li se interzice să cânte cu voce tare, să citească în public sau chiar să rostească rugăciuni astfel încât să fie auzite. Fața și corpul trebuie acoperite, iar apariția pe stradă într-o ținută considerată incompatibilă cu cerințele talibanilor poate duce la reținere.
Contrastul devine cu atât mai greu de înțeles dacă ne amintim că, în urmă cu doar câteva decenii, viața din marile orașe afgane putea arăta cu totul altfel.
În perioada Republicii Democrate Afganistan, multe femei din Kabul studiau la universități, lucrau ca medici, profesoare sau funcționare ale statului. Puteau fi văzute pe stradă fără veșminte care să le acopere chipul, purtau rochii moderne și își construiau singure cariera.
Într-un interval istoric relativ scurt, poziția femeii în societate s-a schimbat până la a deveni aproape de nerecunoscut.
— Ni se interzic din ce în ce mai multe lucruri, povestesc femei afgane care își ascund identitatea reală. — Ne este controlat fiecare pas, fiecare detaliu al felului în care arătăm și ne purtăm. Nu mai vorbim despre o singură interdicție, ci despre încercarea de a-i lua femeii dreptul de a decide asupra propriei vieți.
Femei din provincii diferite spun că această succesiune de restricții le face să se simtă prizoniere chiar în propriile case.
Nu își pot alege singure hainele, nu își pot continua liber studiile, nu pot munci fără constrângeri și nici nu se pot deplasa prin oraș după propria voință. Aproape orice gest poate ajunge să fie interpretat ca o abatere de la normele religioase impuse.
Există relatări potrivit cărora talibanii privesc cu dezaprobare și anumite tipuri de lenjerie masculină fabricate în stil occidental. Explicația invocată ar fi aceeași: astfel de obiecte nu existau în Arabia în perioada de început a islamului și, prin urmare, credinciosul nu ar avea nevoie de ele.
În practică însă, exigențele față de bărbați sunt descrise, de regulă, ca fiind mult mai blânde. O pereche veche de chiloți găsită într-o casă este puțin probabil să provoace o pedeapsă gravă pentru un cap de familie respectat.
Femeile beneficiază mult mai rar de o asemenea indulgență. Tocmai de aceea, chiar și un zvon atât de absurd la prima vedere precum cel despre interzicerea lenjeriei intime nu este perceput de toată lumea drept o invenție imposibilă, ci ca o continuare plauzibilă a unei politici în care viața femeilor este restrânsă treptat până la cele mai mici detalii.