— Elena dragă, despre ce bani vorbești? a întrebat el, întinzând larg mâinile. Nu mai suntem străini unul pentru celălalt. Trăim împreună, suntem aproape o familie. Chiar vrei să facem socoteli între oameni apropiați?
Pentru câteva secunde am rămas fără cuvinte. Obrăznicia lui era atât de mare, încât mi-a fost greu să cred că îl auzeam bine.
Așadar, considera că o singură noapte petrecută împreună îi oferise automat dreptul de a locui gratis în apartamentul meu pentru tot restul vieții?
— De când suntem noi o familie? l-am întrebat, privindu-l drept în ochi. Ți-am spus foarte clar încă de acum o lună că între noi nu există nicio relație. Nu ești soțul meu, nu ești rudă cu mine și nu ești partenerul meu de viață. Ești un om care închiriază o cameră în casa mea. Prin urmare, ai două opțiuni: plătești imediat sau îți strângi lucrurile și pleci.
În clipa aceea, Gheorghe s-a schimbat complet.
Zâmbetul satisfăcut i-a dispărut, iar chipul i s-a schimonosit de furie. Din omul tăcut și modest, care îmi povestise cât de crud fusese tratat de fosta lui parteneră, nu mai rămăsese nimic.
— Ești doar o babă zgârcită! a șuierat el cu răutate. Eu am fost om cu tine și am crezut că am întâlnit o femeie cumsecade, dar tu nu te gândești decât la bani! Ai petrecut o noapte cu mine, iar acum mă pui să plătesc pentru acoperișul de deasupra capului! Cine crezi că te mai vrea la vârsta asta, cu un asemenea caracter?
I-am suportat privirea fără să mă clintesc.
— Ori plătești camera, ori pleci. Nu există o a treia variantă.
Nici măcar nu am simțit nevoia să ridic glasul.
Era limpede că Gheorghe nu avea banii necesari. Cel mai probabil își făcuse de la început un plan: să se prezinte drept noul meu partener și, în felul acesta, să scape de plata chiriei.
Planul lui eșuase.
Furios, s-a întors brusc, a deschis dulapul și a început să-și arunce hainele în geanta de voiaj. Trântea ușile, înjura printre dinți și se străduia să-mi arate cât de nedreaptă considera că sunt.
Eu am rămas în hol și am urmărit atent tot ce făcea. Nu voiam să prelungesc scandalul, dar trebuia să mă asigur că, printre lucrurile lui, nu pleacă și ceva ce-mi aparținea.
În aproximativ douăzeci de minute era gata.
Și-a îmbrăcat geaca, și-a luat geanta și a ieșit în grabă din apartament. A trântit ușa atât de tare, încât am avut impresia că au vibrat pereții.
Bineînțeles, nu mi-a înapoiat cheile.
A doua zi a trebuit să chem un lăcătuș și să schimb butucul de la ușa de la intrare. După o asemenea izbucnire, nu aveam de unde să știu ce i-ar fi putut trece prin minte.
Am rămas din nou singură în apartamentul meu mare.
Va trebui să public iar un anunț, să răspund la telefoane, să primesc necunoscuți pentru vizionări și să aleg un alt chiriaș.
De atunci mă gândesc deseori la conversația din dimineața de după acea noapte neașteptată. Eu nu-i promisesem nimic lui Gheorghe. Nu-i spusesem că vom trăi ca soț și soție, nu-l invitasem să devină parte din familia mea și nu afirmasem niciodată că nu mai trebuie să plătească chirie.
Dimpotrivă, îi explicasem totul limpede și fără ocolișuri. Numisem ceea ce se întâmplase o greșeală și stabilisem foarte clar limitele pe care nu aveam să-i permit să le depășească.
El, însă, a ales să nu audă nimic din toate acestea.
Nu mă condamn pentru clipa mea de slăbiciune. Este viața mea și am dreptul să iau propriile decizii, chiar și atunci când mai târziu ajung să le regret.
Cel mai important este că nu i-am permis unui străin să profite de bunătatea mea și să trăiască pe cheltuiala mea.
Totuși, după această întâmplare mi-a rămas un gust amar.
Stau acum în liniște, îmi amintesc fiecare detaliu și nu reușesc să înțeleg un singur lucru.
Cum a ajuns un bărbat trecut de șaizeci de ani să creadă că, după o singură noapte petrecută cu o femeie, devine automat partenerul ei legitim de viață, cu dreptul la locuință gratuită, mâncare și întreținere completă?
Chiar există bărbați care cred că apropierea unei femei înseamnă, de fapt, că ea consimte să-i întrețină până la sfârșitul vieții?