Andrei fu de acord.
Împinse geamantanul sub pat, după care toată familia luă micul dejun împreună, jucând pentru câteva ore rolul unor oameni apropiați și fericiți.
Mai târziu, Andrei îi luă pe băieți și îi duse pentru câteva ore la un centru de distracții.
Când se întoarseră seara, îi aștepta un apartament impecabil, o cină cu trei feluri de mâncare și Elena, zâmbitoare, într-o rochie frumoasă.
„Probabil încearcă să mă facă să mă răzgândesc”, gândi Andrei cu o compasiune aproape îngăduitoare. „Și-a imaginat că o rochie frumoasă, casa curată și o cină bună îmi vor schimba hotărârea. De asta mi-a cerut timp până mâine. Cât de naive pot fi femeile uneori.”
În clipa aceea, privirile lor se întâlniră.
Și Andrei înțelese imediat că Elena ghicise exact la ce se gândea.
Pentru o fracțiune de secundă, pe chipul ei apăru dezgustul.
Expresia dispăru aproape instantaneu, însă lui Andrei îi fusese suficient.
Soția lui nu pregătise nimic din toate acestea ca să-l cucerească.
Nu încerca să-l păstreze.
Nimeni nu privește astfel un om de care se teme că l-ar putea pierde.
În noaptea aceea, Andrei dormi pe canapeaua din camera liberă.
Dimineața îl trezi Matei.
— Am strigat-o pe mama, dar nu vine, — se plânse băiatul. — Hai, tu îmi faci gofre!
— De ce nu vine? — mormăi Andrei somnoros, fără să încerce măcar să înțeleagă situația, și se înveli mai bine. — Strig-o mai tare, o să te audă. Mama e animal de casă, nu fuge prea departe…
Citase o rimă pe care o spunea uneori copiilor și tocmai începea să adoarmă din nou când, chiar lângă el, izbucni un urlet asurzitor.
Matei nu era obișnuit să primească un refuz.
Așa că apelă imediat la metoda care funcționase de fiecare dată până atunci.
Andrei se ridică brusc în capul oaselor.
— Bine, bine, numai nu mai urla! — șuieră el iritat. — Acum vine mama și îți face gofre. Probabil te aude deja tot blocul!
Numai că Elena nu venea.
Matei continua să țipe.
În cele din urmă, Andrei ieși fără tragere de inimă de sub pătură, îl luă pe copil în brațe și porni să-și caute soția.
Patul din dormitor era făcut impecabil.
Baia era goală.
În bucătărie domnea o curățenie aproape sterilă.
Fără să știe de ce, inima lui Andrei începu să bată mai repede.
— Cred că mama vrea să se joace de-a v-ați ascunselea cu noi, — spuse el exagerat de vesel. — Hai s-o căutăm. Tu uită-te în dulapuri și în debara, iar eu verific încă o dată dormitorul.
Continuând să se comporte ca și cum ar fi crezut el însuși povestea pe care tocmai o inventase, Andrei se întoarse în dormitor și deschise șifonierul.
Părea ciudat de aerisit.
Bărbatul se aplecă și se uită sub pat.
Apoi se îndreptă și rămase nemișcat câteva secunde, încercând să înțeleagă ce anume îl neliniștise.
Geamantanul dispăruse.
Exact geamantanul pe care, cu o seară înainte, îl împinsese personal sub pat, plin cu lucrurile lui.
Cămășile și puloverele lui Andrei se aflau din nou frumos așezate pe rafturi și pe umerașe.
Verifică și debaraua.
Nici acolo nu era geamantanul.
Abia atunci își dădu seama de ce șifonierul părea atât de gol.
Cu mâinile tremurându-i, formă numărul Elenei.
Telefonul rămase rece și tăcut, apoi vocea automată îi comunică faptul că abonatul nu putea fi contactat momentan.
Mesajul soției veni abia trei ore mai târziu, aproape de prânz.
Până atunci, Andrei reușise să ardă cinci gofre, încercase de șapte ori să o sune pe Elena și trecuse deja prin alte două crize de furie ale lui Matei.
Fiecare rând al mesajului era îmbibat în sarcasm.
„Andrei, îți mulțumesc pentru comparația cu vagonul de clasa a doua. Tocmai ea m-a ajutat să fac ceea ce n-am avut curajul să fac acum șase luni.
Am hotărât să-ți simplific alegerea și, în același timp, să te scap de remușcări.
Jumătate din apartament îți aparține, așa că rămâi aici. Poți locui împreună cu Cristina. Eu am unde să mă mut.
Dacă te iubește cu adevărat, sunt sigură că va fi încântată să aibă grijă și de copiii tăi.
Din moment ce tu ești cel care pleacă din familie, mi se pare corect ca băieții să rămână cu tine. Nu sunt obligată să duc singură totul în spate doar fiindcă viața noastră ți s-a părut prea monotonă și lipsită de gust.
Desigur, în fiecare weekend băieții vor sta cu mine. Cel puțin până când voi găsi pentru ei un tată vitreg potrivit. Băieții care cresc au nevoie de un bărbat alături, nu-i așa?
După aceea vom putea trece la custodie comună.
Am încredere deplină în talentul tău diplomatic și nu mă îndoiesc că vei reuși să le explici copiilor de ce, în locul mamei lor, de acum înainte va locui cu ei o femeie pe care abia o cunosc.
Vineri seara voi veni să-i iau pe băieți.
Până atunci îți doresc o călătorie plăcută și confortabilă în compartimentul tău de lux.
Cu drag,
clasa ta a doua.”
Aproape în aceeași clipă în care termină de citit mesajul Elenei, pe telefonul lui Andrei apăru unul nou, de la Cristina:
„Ei, cum a mers? La ce oră vii astăzi cu lucrurile? Abia mai am răbdare!”
— Tata, mama când se întoarce? — Radu își băgă capul pe ușa camerei. — Trebuie să-mi fac temele. Mâine avem iar algebră și eu nu înțeleg nimic.
— Tata! Tata, vino aici! Acum! Repede! — se auzi vocea poruncitoare a lui Matei din bucătărie.
Și exact în acel moment Andrei înțelese cu o claritate dureroasă că viața lui nu avea să mai fie nici monotonă, nici lipsită de gust pentru foarte multă vreme.