Ana își parcă mașina în curte. Cheia garajului era în casă.
Descui ușa și intră. Înăuntru domnea liniștea. Pe masa din bucătărie se aflau farfurii și căni murdare. De ce nu le spălase atunci, la ultima vizită?
Nu. Ana își amintea sigur că lăsase totul curat.
Asta însemna că cineva intrase în casă după plecarea ei.
Pe masă erau două căni, două farfurii, cutii goale de suc și sticle din vinul spumant pe care Andrei îl prefera. Nimic din toate acestea nu putea fi rămas acolo din toamnă.
Așadar, Andrei venise în sat. Dar cu cine?
În acel moment, întrebarea nu mai conta…
Cheia casei o avusese doar Ana. Înseamnă că soțul ei își făcuse pe ascuns o copie. Trebuia să schimbe cât mai repede broasca.
Noua ei viață începu cu o curățenie generală. După ce termină, Ana își pregăti o baie fierbinte.
Voia să spele de pe trup și din suflet toată durerea strânsă în ultimele zile și să lase trecutul în urmă.
Când era pe punctul de a ieși, cineva bătu întâi în ușă, apoi în geam.
— Cine este?
— Sunteți bine?
— Da… — răspunse ea, puțin nedumerită.
— Scuzați-mă.
Ana ieși pe prispă și văzu lângă gard un bărbat pe care nu-l mai întâlnise.
— Îmi pare rău, probabil v-am speriat. Locuiesc în apropiere și v-am văzut de câteva ori astăzi prin curte. Apoi ați dispărut pentru mult timp, iar din horn a început să iasă fum. M-am gândit că poate vi s-a întâmplat ceva.
— Vă mulțumesc că v-ați îngrijorat. Sunt bine.
— Sunteți rudă cu Andrei? A venit aici de curând împreună cu soția lui… Poate sunteți sora lui?
— Nu. Sunt soția lui. Mai exact, aproape fosta soție. Divorțul încă nu s-a încheiat.
— Și casa cui îi aparține?
— Mie.
— Am înțeles. Eu locuiesc aici doar temporar. Un prieten m-a lăsat să stau în casa lui din cauza unor probleme de familie. Și eu trec printr-un divorț, dar mâine voi fi oficial un om liber. Dacă sunteți bine, nu vă mai deranjez. Dacă aveți nevoie de ceva, mă puteți chema. Mă numesc Victor.
— Eu sunt Ana. Stați puțin… Știți cumva să schimbați broaie de ușă?
— Da, mă pricep. Spuneți-mi când aveți nevoie și o voi schimba.
— Cât mai repede, dacă se poate. Mâine voi cumpăra una nouă.
— Mai bine mă uit întâi la model, apoi o cumpăr eu. S-ar putea să luați una nepotrivită, iar eu oricum trebuie să merg mâine în oraș.
— Bine, așa rămâne.
Două săptămâni se scurseră fără să-și dea seama. Mai erau șapte zile până la terminarea concediului, după care Ana trebuia să se întoarcă în oraș. Se obișnuise cu liniștea casei de la țară și nu mai voia să caute o altă locuință.
Andrei nu o sunase și nu-i trimisese niciun mesaj. Primise doar înștiințarea oficială cu data divorțului. Poate că era mai bine așa. Ana nu-și dorea să-și mai vadă fostul soț.
Sosi sâmbăta. De obicei, Ana se trezea devreme, însă în acea zi Victor o invită la o plimbare până la lac.
O nouă relație nu făcea parte din planurile ei, dar o simplă plimbare nu o obliga la nimic. Petrecură câteva ore plăcute și se întoarseră înainte de prânz.
În fața casei Anei era parcată mașina lui Andrei. Se vedea că ajunsese de curând. Portiera se deschise, el coborî, ocoli mașina și o ajută să iasă pe femeia însărcinată care îl însoțea.
În clipa aceea, Ana și Victor ajunseră la poartă.
Andrei încercă să descuie ușa cu vechea cheie, dar noua broască, firește, nu cedă.
— Ce înseamnă asta? — întrebă el furios.
— Și eu aș vrea să știu ce căutați aici. De ce încercați să intrați într-o casă care nu vă aparține?
Surprins, Andrei rămase nemișcat.
— Aceasta este casa noastră! — declară femeia însărcinată.
— Serios? Și cine v-a spus asta?
— Andrei? Ce se întâmplă aici? Cine este femeia asta? Fosta ta soție? Dă-o afară imediat! — izbucni ea.
Ana și Victor nu se putură abține și izbucniră în râs.
Andrei nu răspunse. O urcă înapoi în mașină, se așeză la volan și plecă fără să mai privească în urmă.
— Se pare că îl așteaptă o viață de familie foarte veselă — observă Victor.
— Cel puțin ea îi va naște un copil. Eu n-am reușit. De trei ori… Iartă-mă, nu trebuia să-ți spun asta.
— Căsnicia mea s-a destrămat pentru că fosta mea soție nu și-a dorit niciodată copii…
Trecuseră patru ani de la divorț.
Într-o zi, Ana se întâlni întâmplător cu fosta ei soacră într-un supermarket.
— Ana, aproape că nu te-am recunoscut! Te urmăresc de câteva minute și nu-mi vine să cred că ești tu. Ești însărcinată?
— Da — răspunse Ana și își mângâie burta mare.
— La Andrei lucrurile merg foarte prost. Nepotul s-a născut extrem de slăbit. Medicii spun că problema s-ar putea să fi fost transmisă pe linie paternă. Soția lui a fugit și ne-a lăsat copilul. Iar tu ai hotărât să naști singură?
— Nu sunt singură. Am o familie. Îmi pare rău, trebuie să plec — sunt așteptată.
— Înțeleg… Iartă-mă pentru tot.
— Vă doresc multă putere.
Fosta soacră rămase nemișcată, privind-o cum se îndepărtează.
Lângă Ana mergea Victor. Cu o mână o sprijinea cu grijă, iar în cealaltă ținea o fetiță mică, atât de asemănătoare cu mama ei, încât nimeni nu s-ar fi putut îndoi că erau familie.
Dacă v-a plăcut această poveste, lăsați un semn de apreciere și spuneți-ne în comentarii ce părere aveți.