În prima zi a vacanței, după ce toate examenele fuseseră încheiate, părinții i-au spus Varvarei că trebuie să aibă o discuție serioasă.
Când a aflat rezultatele ultimului examen, o neliniște adâncă i-a strâns inima: șansa de a prinde un loc la buget se evaporă cu fiecare zi. Deși notele erau bune, nu erau suficiente pentru specializarea dorită.
Cu părinții, Varvara avea o înțelegere clară: dacă reușea să intre la buget, banii strânși pentru studii urmau să fie folosiți pentru achiziționarea unui apartament cu o cameră în centrul județului, pe care părinții plănuiau să i-l ofere la absolvire. În caz contrar, visul se năruia, iar Varvara ar fi trebuit să își rezolve singură problema locativă, întrucât apartamentul de trei camere al familiei urma să revină fratelui mai mare.
Varvara acceptase condițiile, considerându-le corecte. Părinții și-au respectat promisiunea și i-au plătit studiile. Ea a părăsit satul natal din regiunea Tula, s-a cazat în cămin și a finalizat cu succes primul an. La întoarcerea acasă, de sărbători, părinții au venit cu vestea că doresc să discute un subiect important.
— Draga mea, trebuie să vorbim despre studiile tale, a început tatăl.
— Ce s-a întâmplat? întrebă ea, surprinsă.
— Din păcate, nu mai putem finanța universitatea, explică el.
— Cum adică? De ce? se miră Varvara.
— Situația s-a schimbat. Fratele tău, Anton, s-a decis să se căsătorească, și avem nevoie de bani pentru nuntă și achiziția locuinței lui, spuse tatăl.
Anton, fratele mai mare cu doi ani, abia absolvise clasa a noua, continuase cu un liceu tehnic și obținuse diploma abia anul trecut.
— Tată, Anton are doar douăzeci de ani! De ce atâta grabă? întrebă Varvara, nedumerită.
— Viitoarea lui soție, Alla, este însărcinată. În curând vei deveni mătușă, îi răspunse mama.
— De ce eu trebuie să sufăr din cauza greșelilor lui? Anton nici măcar nu știe unde e cea mai apropiată farmacie, iar voi îmi luați studiile! izbucni Varvara.
— E vina ta, tăios îi spuse tatăl. Dacă ai fi intrat la buget, nu am fi avut aceste probleme.
— Dar dacă aș fi intrat la buget, n-aș fi primit apartamentul promis! Acum va fi al lui Anton. Dacă nu plătesc pentru al doilea an până pe 10 septembrie, voi fi exmatriculată. Înțelegeți? se răsti ea.
— Înțelegem, răspunse mama cu răceală. Avem și o soluție. Ia-ți documentele și depune-le la un alt facultate, unde notele tale vor fi suficiente. Vei începe să studiezi gratuit în septembrie. Da, vei pierde un an, dar tot vei obține o educație superioară.
— Minunat! Voi decideți totul pentru mine, ca și cum n-aș avea niciun cuvânt de spus! exclamă ea.
— Nu-i de mirare, remarcu Varvara amar. — Ascultă, ridică vocea tatăl, vizibil iritat, destul cu mofturile. Acești bani sunt ai noștri și avem dreptul să decidem cum să-i folosim. Acum e mai important să-l ajutăm pe Anton cu copilul decât să urmăm planurile tale. Ți-am oferit o alternativă, altă opțiune nu există. Sfârșit.
După discuție, Varvara nu și-a putut stăpâni lacrimile. Toată seara s-a gândit la ce avea de făcut.
Dimineața, a luat decizia: să lucreze toată vara, ca să strângă bani pentru studii.
A durat ceva timp să găsească un loc de muncă, dar în cele din urmă Varvara s-a angajat într-un fast-food. Pentru a-și spori veniturile, prelua cât mai multe ture, uneori revenind acasă doar pentru un somn scurt între schimburi.
Ea a hotărât să nu participe la nunta fratelui, în ciuda rugăminților părinților de a face un cadou potrivit mirilor.
— Cum poți să nu vii? Fratele tău se căsătorește și nu vrei să-l feliciti? Ce să spun rudelor? întrebă mama.
— Voi spune adevărul. Ați cheltuit banii destinați studiilor mele pentru nunta lui Anton. Nu sunt la petrecere pentru că lucrez ca să-mi plătesc școala.
Pe la mijlocul verii, Varvara și-a dat seama că nu va putea strânge suma necesară. A decis să se mute în centrul județului și să treacă la învățământ la distanță.
Pe 25 august, și-a adunat lucrurile și a plecat. În zilele rămase până la începutul anului universitar, și-a găsit un loc de cazare.
A închiriat o cameră mică într-un apartament comun, unde locuia deja o altă tânără, încercând să se descurce singură. La muncă, totul a decurs bine: program flexibil și salariu dependent de ture. Varvara muncea cu sârguință și făcea față tuturor provocărilor.
Ea a decis să nu le spună părinților despre noua viață. Nu îi suna prima și nu se interesa de treburile lor. Mama îi telefona de două ori pe lună, întreband cum mai merge treaba. Varvara răspundea simplu: „Totul e în regulă”, fără a intra în detalii.
Mama se plângea adesea că fiica nu venea acasă de sărbători. Varvara nu refuza direct, dar timp de trei ani nu a pășit niciodată în casa familiei.
În al patrulea an, mama a sunat cu propunerea: „Varvara, Olya Kochetkova a spus că studiezi la distanță. Tatăl tău și cu mine ne-am gândit: de ce să plătim chiria, dacă poți locui acasă și să vii la cursuri de două ori pe an?”
— E o propunere ciudată. De ce acum acest interes? întrebă Varvara.
— Alla va aștepta curând al doilea copil și îi este greu să se descurce cu unul. Are nevoie de ajutor, explică mama.
— De ce nu o ajuți tu însăți? Lucrezi tu! se miră Varvara.
— Lucrez. Rambursăm ipoteca apartamentului lui Anton. După nuntă, am avut bani doar pentru jumătate din preț, restul am luat în credit. Așa că lucrez deja de doi ani, răspunse mama.
— Deci vrei să mă întorc și să o ajut pe Alla? Cine va plăti pentru studiile mele, dacă nu pot lucra? întrebă ea.
— La distanță nu trebuie să plătești? se miră mama. Varvara deja combina munca cu școala.
Avea prea multe obligații ca să-și găsească timp pentru viața personală.
În grupul ei era un băiat, Mihai. Era mai mare: terminase liceul tehnic, servise armata și apoi intrase la universitate. Crescuse într-un orfelinat și nu-și cunoscuse părinții. La ieșirea de acasă, primise un apartament cu o cameră, unde trăia singur.
Varvara atrasese de mult atenția lui, dar seriozitatea și ocuparea constantă îi împiedicau apropierea. După sesiune, Mihai a invitat-o la ceai, spunând că de mult dorește să vorbească. Varvara, obosită, dar fără să fie nepoliticoasă, a acceptat. În apartamentul lui mirosea a mentă și cărți vechi; pe pervaz era un cactus într-un ghiveci crăpat. El i-a pus înainte o cană, apoi a scos o agendă tocită cu notițe despre examenele și programul ei, chiar și zilele cu duble ture. „De fiecare dată mă gândeam: acum se va prăbuși”, șopti el. Dar tu nu cedezi. Varvara a coborât privirea, simțind pentru prima dată că nu e singură. Nu și-au mărturisit sentimentele, dar de atunci au început să se întâlnească mai des, doar pentru a bea ceai, a tăcea, a fi împreună. La sfârșitul anului, Mihai a depus actele pentru transferul la universitatea unde învăța Varvara și i-a propus să-l însoțească. Ea a acceptat.