Thomas deschise gura, dar nu apucă să spună nimic: de jos se auzi țipătul alarmei.
Un paznic intră în fugă în sală.
— Domnule Laurent! Ieșirea de incendiu a fost spartă. Cineva îmbrăcat în negru a încercat să pătrundă prin ușa de serviciu.
Henry păli instantaneu.
— Te-au găsit.
Scoase un pistol din dulap și i-l înmână lui Thomas.
— Ia-ți fiica și pleacă pe coridorul din spate. Șoferul te va aștepta în parcare.
— Dar… cine sunt „ei”?
Henry îl privi cu seriozitate.
— Oameni care nu vor ca numele de familie Kane să apară din nou în presă. Ei dețin jumătate din oraș. Și dacă află că ești în viață…
Fetița începu să plângă.
— Tată, mi-e frică.
Thomas o luă în brațe.
— E totul bine, scumpo. E totul bine.
Henry deschise ușa secretă din spatele bibliotecii.
— Du-te. Repede.
— Dar dumneavoastră?
El zâmbi, obosit, aproape liniștit.
— M-am ascuns prea mult timp. Lasă-i să mă prindă pe mine astăzi.
Thomas voia să obiecteze, dar cuvintele i se opriră în gât. Dădu din cap.
— Mulțumesc.
Au dispărut în umbra coridorului.
De jos se auzeau zgomote, țipete, împușcături.
După două zile, ziarele scriau:
„Henry Laurent a murit într-un incendiu în propriul său butic. Poliția investighează ipoteza incendiului provocat.”
Pe locul incendiului s-a găsit o cutie metalică — înăuntru se aflau documente privind o fraudă în domeniul asigurărilor, care incriminau zeci de funcționari și dezvoltatori imobiliari.
Pe fundul cutiei se afla o fotografie cu doi tineri și o inscripție: „Dacă găsești asta — du treaba până la capăt.”
Un an mai târziu, Thomas stătea în fața vitrinei.
Deasupra intrării atârna o nouă firmă:
„Kane & Laurent — Visuri pentru toți.”
El o ținea pe fiica sa de mână.
Ea zâmbea.
— Tată, pot să-mi aleg un cadou?
— Desigur, draga mea. Acum totul este al tău.
Și când o rafală de vânt a deschis larg ușile, podeaua de marmură a strălucit în soare, ca o nouă răsărit.