Totuși, trebuie ținut minte că era vorba deja despre prizoniere de război, ajunse într-o țară străină, în condiții extreme, după încheierea luptelor. De aceea, nimeni nu poate spune cu certitudine, după atâția ani, cum ar fi reacționat ele în realitate.
Dacă admitem, măcar teoretic, că un astfel de episod a avut loc, problema centrală devine supraviețuirea.
Taigaua din Extremul Orient este una dintre cele mai grele regiuni naturale pentru viață. Iarna, temperatura poate coborî mult sub minus treizeci de grade, iar zăpada rămâne adesea până primăvara târziu.
Chiar și călătorii de astăzi, cu echipamente moderne, au nevoie de pregătire, provizii, mijloace de comunicare și unelte sigure pentru a rezista multă vreme în astfel de locuri.
Relatările chinezești afirmă că grupul ar fi reușit să ia o parte din proviziile aflate în camion, să ridice un adăpost provizoriu și, treptat, să-și organizeze o viață de zi cu zi.
Teoretic, acest scenariu ar fi posibil numai dacă ar fi existat suficiente alimente, haine groase, unelte, arme, medicamente și o sursă constantă de foc. Tocmai de aceea, mulți cercetători privesc această parte a poveștii cu multă neîncredere.
În plus, apare o întrebare firească: cum ar fi putut un grup relativ mic să rămână nevăzut ani la rând într-o zonă unde, din când în când, treceau vânători, pădurari, geologi sau unități militare?
Legenda începe să capete tot mai multe detalii
Din acest punct, relatarea se transformă aproape într-o poveste de aventuri. În sursele chinezești se spune că, odată cu trecerea timpului, între sergent și fostele prizoniere s-ar fi născut o relație de încredere, iar apoi s-ar fi format o comunitate aparte, izolată de restul lumii.
Cu toate acestea, până în prezent nu au fost publicate acte de arhivă, fotografii sau rapoarte oficiale care să confirme o asemenea evoluție a evenimentelor. De aceea, majoritatea specialiștilor înclină să considere această poveste mai degrabă o legendă istorică, construită pe câteva fapte reale ale perioadei postbelice.
În continuare, firul relatării devine și mai neobișnuit. Potrivit aceleiași versiuni, micul grup de oameni s-ar fi transformat treptat într-o adevărată așezare, care ar fi existat departe de civilizație aproape douăzeci de ani. Autorii scriu că fostele prizoniere ar fi învățat să gospodărească, să cultive legume, să adune plante sălbatice, să pescuiască, să vâneze și să construiască locuințe cu propriile mâini.
Cazuri asemănătoare sunt cunoscute în istoria lumii. Uneori, oameni aflați în împrejurări ieșite din comun au trăit ani întregi în izolare. Însă, aproape întotdeauna, asemenea grupuri se aflau lângă râuri, zone bogate în vânat sau așezări părăsite, ceea ce le sporea considerabil șansele de supraviețuire. În această poveste, însă, se vorbește despre taigaua îndepărtată a Extremului Orient, cu un climat extrem de dificil.
Din acest motiv, mulți cercetători cred că un asemenea scenariu este puțin probabil fără acces regulat la provizii, unelte, haine și medicamente.
Se putea trăi atât de mult departe de civilizație?
Aceasta rămâne una dintre întrebările principale. Chiar și în prezent, viața autonomă în taiga cere priceperi serioase. Trebuie să găsești permanent hrană, apă curată, să pregătești cantități mari de lemne, să menții adăpostul într-o stare locuibilă și să te aperi de animalele sălbatice.
O problemă deosebit de grea ar fi fost medicina. O rană serioasă, o infecție sau o inflamație, fără tratament, s-ar fi putut încheia tragic. De aceea, specialiștii se îndoiesc că un grup destul de numeros ar fi putut trăi decenii întregi pe cont propriu și, în același timp, să-și păstreze cea mai mare parte a membrilor.
Nu mai puține semne de întrebare ridică hainele. Chiar și cele mai rezistente lucruri se uzează cu timpul. Pentru a le înlocui, ar fi fost nevoie de țesături, piei, ață, unelte și cunoștințe de croitorie. În publicațiile chinezești se explică foarte vag cum ar fi fost rezolvată această problemă.
Cel mai mult îi atrage pe cititori afirmația că, în anii petrecuți în taiga, în această comunitate s-ar fi născut mulți copii. Tocmai acest detaliu a făcut povestea atât de răspândită pe internet.
Totuși, nu au fost prezentate documente verificate, fișe medicale, fotografii sau materiale de arhivă care să susțină asemenea declarații. De aceea, aceste informații trebuie privite ca parte a legendei răspândite prin presa chineză.
Istoricii subliniază că o așezare cu mulți oameni ar fi lăsat inevitabil urme vizibile: pământ lucrat, construcții, anexe gospodărești, fum de la sobe și semne de activitate constantă. Un astfel de loc ar fi fost, în timp, mai ușor de descoperit decât susțin autorii acestor relatări.
Susținătorii legendei amintesc însă că taigaua din Extremul Orient se întinde pe spații uriașe. Există acolo zone greu accesibile chiar și astăzi. După război, țara era preocupată de refacere, de construirea întreprinderilor și de întoarcerea a milioane de oameni la viața civilă. Prin urmare, anumite incidente ar fi putut, în timp, să-și piardă importanța în ochii autorităților.