Testul pe care doamna Elena îl aruncase pe sicriu era exact ceea ce fusese de la început: o falsificare.
Oamenii din biserică au început să murmure indignați.
Doamna Elena și-a ridicat glasul.
— Și asta se poate falsifica! Este o manipulare!
Radu nu s-a clintit.
— Înregistrarea continuă.
Andrei a privit drept în cameră.
— Îi las numele meu, bunurile mele și fiecare parte din tot ce am construit fiului meu. Totul este protejat printr-un fond fiduciar irevocabil, pe numele Anei și al copilului. Nimeni nu va putea atinge nimic. Nici mama. Nici sora mea. Niciunul dintre partenerii pe care ele i-au cumpărat.
Corina a scăpat verigheta mea, de parcă ar fi ars-o în palmă. A căzut pe podea cu un clinchet slab, dar în biserica aceea sunetul a lovit ca un tunet.
Nu m-am putut apleca. Picioarele nu mă mai ascultau.
Apoi Andrei a spus ceva care a schimbat definitiv aerul din biserică.
— Dar banii nu sunt motivul principal pentru care am făcut această înregistrare.
— Mamă, Corina… timp de doi ani ați scos bani din fundația pe care am creat-o pentru copiii bolnavi de cancer. Treizeci și opt de milioane de lei s-au dus pe datorii de joc, excursii, bijuterii și servicii politice.
Biserica a izbucnit în șoapte îngrozite. O femeie și-a făcut cruce. Un om de afaceri și-a scos telefonul. Cineva a rostit tare:
— Ce rușine.
Doamna Elena a făcut un pas înapoi.
— Minciuni! Fiul meu nu era stabil psihic!
Andrei a continuat calm și necruțător:
— Nu, mamă. Nu eu eram bolnav. Doar că mi-am dat seama prea târziu cât de departe ești în stare să mergi.
Un fior mi-a trecut prin tot corpul.
Radu a făcut un semn discret cu mâna. Unul dintre oamenii care veniseră cu el a încuiat ușile bisericii din interior.
Doamna Elena a observat imediat.
— De ce închid ușile? Ce înseamnă asta?
Nimeni nu i-a răspuns.
Pe ecran a apărut acum o filmare de noapte din garajul vilei noastre din Primăverii. În colț se vedea data: cu trei zile înainte de accident.
Imaginea era alb-negru, dar suficient de clară. O femeie în palton închis, cu mănuși și o geantă mare, a intrat în garaj. S-a îndreptat direct spre mașina lui Andrei.
Inima a început să-mi bată haotic.
Femeia s-a lăsat pe vine lângă automobil.
Corina a început să plângă încet.
— Nu… a șoptit ea.
Doamna Elena s-a întors brusc spre ea.
— Taci!
Dar era deja prea târziu.
Pe ecran, femeia și-a ridicat fața spre camera de supraveghere despre care nu știa că există.
Era doamna Elena.
Andrei a apărut din nou pe ecran.
— Mi-am verificat mașina pentru că am observat lichid sub pedala de frână. La început am crezut că este o defecțiune mecanică. Apoi am înțeles că cineva umblase la sistem. În aceeași noapte am montat camere suplimentare.
Mi s-a părut că podeaua dispare de sub mine.
Soțul meu nu murise într-un simplu accident.
În înregistrare, Andrei a înghițit cu greu.
— Dacă mor, nu drumul va fi de vină. Se va întâmpla pentru că cineva a hotărât că viața mea valorează mai puțin decât moștenirea.
Doamna Elena a țipat:
— Opriți asta!
Dar Radu a ridicat mâna și a vorbit cu o asprime pe care nu i-o mai auzisem niciodată.
— Mai există un detaliu.
Ecranul s-a luminat din nou, iar Andrei a rostit fraza care l-a făcut până și pe preot să-și coboare privirea.
— Acum toți veți auzi apelul în care mama mea dă ordin să fiu ucis.
Înregistrarea audio a început cu un zgomot metalic înfundat, ca și cum telefonul ar fi stat pe o masă.
Apoi vocea doamnei Elena a umplut biserica.
— Trebuie să pară un accident. Fără greșeală. Fiul meu a schimbat testamentul, iar femeia asta nu trebuie să primească ceea ce este al nostru.
Întreaga biserică a încremenit.
A urmat vocea unui bărbat.
— Dacă se face pe șosea, nimeni n-o să cerceteze prea atent. Dar o să coste mai mult.
Doamna Elena a răspuns fără cea mai mică ezitare:
— Plătește cât trebuie. După ce Andrei moare, recuperez tot.
Genunchii mi s-au înmuiat. Radu m-a prins înainte să cad. O parte din mine voia să urle. Cealaltă voia să se arunce peste sicriul lui Andrei și să-i ceară iertare că nu văzusem spaima în care trăise.
Doamna Elena a început să dea din cap.
— Nu sunt eu. Nu sunt eu. A fost manipulat!
Atunci cei doi oameni veniți împreună cu Radu și-au scos legitimațiile.
— Elena Stoica-Dumitrescu, a spus unul dintre ei, sunteți arestată pentru omor calificat, fraudă, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și deturnare de fonduri.
Sunetul cătușelor închise în jurul încheieturilor ei a fost limpede și definitiv.
Corina s-a prăbușit în genunchi.
Doamna Elena și-a privit fiica plină de ură.
— Jalnică. N-ai fost niciodată bună de nimic.
Cuvintele acelea au sfărâmat ultimele rămășițe ale imaginii ei elegante și respectabile. Femeia care ani la rând mă numise profitoare, vânătoare de avere și pată pe numele familiei era acum dusă de poliție chiar sub ochii tuturor celor în fața cărora se străduise cu disperare să pară impecabilă.
Trecând pe lângă mine, a mai încercat o dată să otrăvească aerul.
— Fata asta n-o să se bucure de nimic. Mă auzi? De niciun leu!