— Avocatul lui încearcă să apese pe latura emoțională, — îi explică liniștit avocatul ei. — Dar noi avem fapte. Extrase, chitanțe, dovezi de plată. Apartamentul este în mare parte pe numele tău, creditul l-ai plătit tu. Mașina pe care a folosit-o a fost achitată tot de tine — avem documentele. Ai venit mare, stabil, și un istoric bancar curat. Iar încercarea lui de a lua jumătate, deși contribuția financiară a fost minimă, arată pur și simplu interes.
Când au început ședințele, partea financiară a căsniciei lor a devenit limpede ca lumina zilei. Elena nu a negat că îi făcuse soțului daruri scumpe, dar a subliniat că acestea fuseseră daruri, nu contribuția lui la bugetul comun. Avocatul ei prezentă tabele, calcule, extrase și grafice din care se vedea foarte clar cine susținuse, de fapt, casa.
Andrei părea tot mai nesigur la fiecare termen. Avocatul lui încerca să trezească milă, vorbea despre cruzimea Elenei, despre cuvintele ei jignitoare, despre propunerea aceea de a se angaja om de serviciu. Dar judecătoarea era o femeie cu experiență și înțelese destul de repede miezul conflictului.
— Deci dumneavoastră considerați că soția trebuia să vă cumpere un automobil nou? — îl întrebă ea pe Andrei.
— Am crezut că am dreptul…
— Pe ce temei?
— Suntem soț și soție. În căsnicie totul trebuie să fie egal.
— Egalitatea presupune, de obicei, și contribuție egală, — observă judecătoarea. — Care a fost contribuția dumneavoastră la bugetul familiei în ultimii cinci ani?
Andrei se încurcă. Salariul lui era modest și, pus lângă veniturile Elenei, părea aproape invizibil. Începu din nou să vorbească despre sprijin moral, însă argumentele lui sunau din ce în ce mai slab.
Apoi avocatul lui făcu o greșeală gravă. Încercând să dovedească prejudiciul moral, aduse la dosar copii ale unor conversații în care Andrei discuta cu prietenii despre cum să „mulgi vaca de bani” și despre faptul că „merita o viață bună măcar pentru că o suporta pe plicticoasa aia”.
Când judecătoarea citi mesajele cu voce tare, Elena, spre surprinderea ei, nu simți durere. În locul durerii apăru o ușurare ciudată. Înțelesese corect. Îndoielile care o măcinaseră în ultimele luni nu fuseseră fără temei. Pentru el, ea nu fusese femeia iubită, ci o sursă de bani.
Hotărârea instanței a fost, până la urmă, previzibilă. Bunurile nu au fost împărțite în mod egal, ci ținându-se cont de contribuția reală a fiecăruia dintre soți. Andrei primi puțin — în principal ceea ce îi aparținuse înainte de căsătorie sau ceea ce fusese cumpărat din banii lui personali. Apartamentul rămase Elenei. La fel și mașina.
Dar un punct din hotărâre o surprinse chiar și pe ea. Analizând cererea lui Andrei pentru despăgubiri morale și dovezile despre adevărata lui atitudine față de căsnicie, judecătoarea dădu o soluție opusă: despăgubirea trebuia plătită de el. Pentru felul în care își tratase soția ca pe un furnizor de beneficii, pentru manipulări și pentru încercarea de a clădi viața de familie pe interes.
Când Elena ieși din clădirea tribunalului, afară era o zi luminoasă de vară. Se opri pe trepte, își ridică fața spre soare și, dintr-odată, râse. Pentru prima dată după multe luni — sincer, ușor, liber.
— Ei, ești mulțumită? — se auzi o voce răutăcioasă în apropiere.
Andrei stătea într-o parte, cu fața strâmbată de ofensă și furie.
— Da, — răspunse Elena calm. — Sunt mulțumită. Pentru că m-am eliberat, în sfârșit. De iluzii, de speranțe, de dorința de a fi bună pentru un om care nu a știut să prețuiască asta.
— Eu te-am iubit, — spuse el pe neașteptate, mult mai încet.
— Nu, — Elena clătină din cap. — Ai iubit ceea ce puteai primi de la mine. Iar asta nu este același lucru.
Se îndreptă spre mașina ei și nu se mai întoarse. În față o aștepta viața — a ei, liberă, plină de munca pe care o iubea și de oameni care aveau să vadă în ea un om, nu un portofel.
În seara aceea, în liniștea apartamentului gol, Elena deschise o sticlă de vin bun, își turnă un pahar și îl ridică în fața ei.
— Pentru viața nouă, — rosti cu voce tare. — Și pentru faptul că am pus la timp la locul lui un om care uitase că relațiile se construiesc din iubire, respect și reciprocitate, nu din pretenții.
Vinul era aspru, adânc și plin. Exact așa promitea să fie de acum înainte și viața ei.