Alina nu-și putea crede ochilor privind femeia în vârstă cu un valiză la ușa apartamentului ei. Valentina, fosta ei soacră, stătea acolo ca și cum ar fi venit în vizită la o prietenă veche.
— Alinuța, draga mea, începu ea cu glas dulce, nu mai am unde să mă duc. Dima și-a adus pe a lui… cum îi zice… pe Svetlana la el. Și eu nu vreau să le stric tineretea. Tu nu ai putea să mă primești pentru o vreme?
Alina a făcut un pas înapoi, lăsând-o să intre. Ce putea să spună? Să alunge o femeie de șaizeci de ani în stradă? Divorțul fusese dureros. Dima, după doisprezece ani de căsnicie, descoperise brusc fericirea în brațele unei colege de douăzeci și cinci de ani. Dar de ce ar trebui să sufere mama lui din cauza asta?
— Alinuța, șopti ea, în timp ce încuia ușa, nu înțeleg. Aveți propriul apartament. De ce trebuie să locuiești aici?
— Oh, draga mea, oftează Valentina așezându-se pe canapea și desfăcând șireturile pantofilor, tu știi cât de mică e garsoniera mea. Aici e aer, spațiu… Dima a spus că tot vei fi singură în apartament. Ție ți-ar fi greu să primești o bătrână?
Alina a strâns pumnii. Desigur că Dima spusese așa. Convenabil să-și mute noua iubită la el și să-și lase mama la fosta soție. Nimănui nu păsa cum se simțea ea.
— Nu va fi pentru mult timp, repetă Valentina, desfăcând paltonul. Până îmi voi aranja eu viața.
Prima săptămână a trecut în încercări de a-i înțelege situația. Alina pregătea micul dejun pentru amândouă, cumpăra medicamente „urgent necesare” și tăcea, curățând după ea. Valentina nu era cea mai ordonată chiriașă, lăsa vesela murdară, arunca lucruri peste tot, se uita la seriale zgomotos până noaptea târziu.
— Alinuța, scumpa mea, spuse ea într-o dimineață, pensia mea e mică. Nu ai putea să mă ajuți puțin cu alimentele? Și cu pastilele pentru tensiune? Nu-mi mai ajung banii.
Alina tăcea și-i dădea trei mii. Apoi încă două pentru „suplimente noi pentru inimă”. Și încă o mie pentru „bunătăți de ceai”.
— Poate ar trebui să trăiești după posibilități, îndrăzni să spună Alina după o lună, când iar cererea de bani o lăsase cu portofelul aproape gol. Nu sunt și eu milionară.
Valentina s-a întors brusc și o privire cunoscută a scânteiat în ochii ei. Alina știa că urma un scandal monstru.
— Ce ai spus?! strigă Valentina. Să trăiesc după posibilități?! Cum îndrăznești! Te-am primit în familie ca pe fiica mea! Doisprezece ani te-am tratat ca pe o fiică! Și acum îmi arăți bani în nas?!
— Nu arăt nimic, răspunse Alina calm.
— Tu ce știi despre viață, fără copii! strigă Valentina, gesticulând. Eu l-am crescut pe fiul meu singură după ce tatăl lui a murit! Am muncit la trei locuri! Și acum mi-e milă să dau bani pentru pastile? Voi spune vecinilor cât ești de nerecunoscătoare!
Alina a răbdat scena, apoi pe următoarea și pe cea legată de „cina nepotrivită”. Valentina era maestră în scandaluri, putea țipa ore în șir, atrăgând atenția vecinilor și acuzând pe toată lumea de păcate.
După un nou episod, Alina a sunat-o pe Dima.
— Dima, vino să-ți iei mama, te rog.
— Alinuța, serios? Eu îmi refac viața. Mama e afectată de divorț. Și tu tot singură în apartament, e greu?
— Mie îmi e greu fără bani, fără liniște și nervi.
— Nu dramatiza. E o femeie în vârstă, are nevoie de sprijin. Dacă poți, ajută.
Apelul s-a terminat fără răspuns. Alina a înțeles că nu mai poate. Valentina se simțea stăpână, provoca scene la orice, cerea bani constant și nu-și punea nicio întrebare.
„Socrul meu credea că mă va intimida după divorț, dar nu știa ce planuri am eu”, gândi Alina privind curtea cenușie din februarie.
A doua zi dimineață, când Valentina a plecat la policlinică, Alina a chemat un lăcătuș. Într-o oră, schimbaseră toate încuietorile.
Seara, soacra s-a întors de la plimbare, obișnuia să meargă la magazine și să se plângă vânzătoarelor. Dar cheia nu se mai potrivea.
— Alinuța! Deschide! bate ea la ușă. Ce glumă prostească e asta?
Alina a ieșit pe palier, privind calm femeia confuză.
— Nu e o glumă, Valentina. Pregătește-ți lucrurile, am chemat un taxi.
— Ce?! Ești nebună?! Unde mă dai afară?
— Acasă. La fiul tău. Acolo îți este locul.
— Dar nu pot! Svetlana locuiește acolo! Nu-mi e comod!
— Mie mi-a fost comod? întrebă Alina, observând cum fața ei se contorsiona pregătindu-se de atac.
— Cum îndrăznești! strigă Valentina. Sunt bătrână! Am inimă bolnavă! Nu ai dreptul!
— Am dreptul. E apartamentul meu.
— O să merg la vecini! Le voi spune ce ești!
— Spuneți. Acum nu-mi pasă.
Valiza s-a împachetat repede, Valentina avea puține lucruri. În taxi tăcea, respirând greu și apucându-se teatral de inimă.
La etajul lui Dima, Alina a coborât prima și a ajutat la ridicarea valizei. S-au urcat la etajul trei. Dima a deschis ușa, încă în pijamale, uimit.
— Alinuța? Mama? Ce se întâmplă?
— Se întâmplă că-ți aduc mama înapoi, spuse Alina împingând valiza în hol. Valentina nu mai locuiește la mine. — Dima, ești nebun? Unde o duci?!
— Nu o duc nicăieri, răspunse Alina calm. Să stea cu cea pe care ai ales-o. Vă va fi mai comod vouă trei.
Valentina a încercat să protesteze, dar Alina se întorsese deja. Pe scări s-a oprit fără să se mai uite înapoi.
— Și Dima, șopti ea, dacă tu sau ea te apropii de ușa mea, te dau în judecată pentru hărțuire. Am totul înregistrat.
Respirând aerul rece, simți pentru prima dată după mult timp ușurare. Acasă.