Părea că și-a pierdut nu doar fiica, ci și sensul vieții. Dar locul gol nu rămâne niciodată neocupat.
După plecarea Alinei, Galina începu să trăiască pentru ea însăși. Se înscrie la sală. Acolo îl întâlni pe Sergiu. O ajută cu aparatul, apoi o duse acasă. Așa începu o relație care deveni oficială.
Sergiu avea zece ani mai mult. Văduv, cu fiul adult Ioan, nora Olga și nepotul Ștefan. În viața Galinei intrase o familie întreagă. Și o acceptară bine, mai ales Olga. Pentru ea, Galina nu era cumnată, ci prietenă.
Ștefan ocupă un loc special. Galina îl adora: cumpăra jucării, cocea prăjituri, mergea cu el în parc. La început Olga îl aducea doar când era necesar, apoi pur și simplu pentru că băiatul insista.
„Bunicuță, mergem azi să hrănim rațele?” întrebă el odată.
Și sufletul Galinei se încălzi. Uitase ce înseamnă iubirea sinceră a unui copil fără calcul.
Viața își recăpătă culorile. Dar la doi ani, Alina se întoarse brusc către mamă.
Se pare că Dima decisese că viața de familie nu era pentru el. Terminase studiile, schimbase mai multe joburi, apoi plecase la părinți.
Dar copilul rămăsese. Iar Alina avea nevoie de unde să locuiască.
Acum Galina înțelegea: nu e problema ei. Mai ales că fiica nu se întoarse cu scuze, ci cu noi pretenții: „Ești mamă, trebuie să…”
„Rămâi singură și vei aminti de mine” răsuna în minte. Da, era dureros. Dar Galina trecuse prin asta acum doi ani. Se va descurca.
Telefonul suna în living. Primul mesaj de la Sergiu: întreba ce să cumpere, propunea o cină romantică. Al doilea de la Olga: poza cu trei turtă dulce pictată strâmb.
„Ștefan a făcut azi la grădiniță. Una pentru mine, una pentru tata, și a treia pentru tine. Putem să trecem seara?”
Galina zâmbi fără voie. Parcă era scufundată în apă caldă. Ce să aleagă? Seara cu soțul sau întâlnirea cu familia regăsită?
Nu contează. Ambele variante erau bune. Important era altceva: înainte, Galina se temea atât de mult de singurătate, încât era gata să suporte orice doar ca să fie necesară. Acum știa: a fi necesar nu înseamnă a fi iubit.
Nu, nu era singură. Și, se pare, nu va fi niciodată.