Mama deschise ușa. Înăuntru năvăliră bunica Ileana, un polițist și curioasa tanti Aglaia de alături.
— Ce se întâmplă aici? Am primit sesizări despre un scandal…
— Nu-i nimic. Soțul meu s-a întors din nord. Ăsta e fiul lui.
— E un pușcăriaș! Un evadat! Arestați-l! Toma, vino aici!
— Bunico, ajunge.
Polițistul îi verifică actele tatălui.
— N-aveți antecedente?
— Niciuna. Am lucrat în nord de când am terminat școala.
— Ne cerem scuze, domnule.
— Arestați-l! Mi-a distrus fiica!
— Mamă, oprește-te.
Mama închise ușa.
Un tată? Unsprezece ani fără unul — și acum, dintr-odată, de ce? Bunica îi spusese mereu că e un hoț bețiv, ucis într-o bătaie. Un secret rușinos.
Dar totul fusese o minciună.
Mama îi citi spaima pe față. Toma își smulse haina și fugi.
A alergat până i-au ars plămânii, cu ochii înecați în lacrimi. În cine mai putea avea încredere?
— Hei, băiete! vocea lui Mihai Dobre îl lovi din urmă.
Toma nu se opri.
— Stai puțin! Cine-ți suflă-n ceafă?
Mihai îl apucă de braț.
— Nimeni. Lasă-mă în pace.
— E ger de te taie. O să răcești rău. Eu am stat în spital anul trecut și jur că mâncarea de acolo a fost cea mai bună pe care am gustat-o. Dar tu? Ești slăbănog rău. Hai la mine, nu-i departe.
Toma ezită.
— Mama e plecată, e chelneriță pe trenuri. Sunt doar eu.
Apartamentul era sărăcăcios, dar curat. În camera lui Mihai erau afișe cu The Clash, Queen și Bowie. Lângă pat stătea o chitară rezemată de perete.
— Vrei un ceai?
Toma dădu din cap. Burta îi ghiorăia.
— Ți-e foame? Fac niște fasole cu pâine.
Mihai găti fredonând încet. Toma n-ar fi crezut că ceva atât de simplu poate fi atât de bun.
Mai târziu, la un ceai, Mihai ciupi corzile chitarei.
— Ești bun de tot, zise Toma, sincer.
— Mersi. Asta e Bowie. Asta e Queen. Niște legende.
Toma știa doar The Clash. Mihai cântă pentru el, iar Toma îl însoți, râzând când greși.
— Mai bine te-ai duce acasă. Or să trimită milițienii după tine.
Zâmbetul lui Toma se stinse.
Mihai îl ascultă în timp ce el îi spuse tot, de la cap la coadă.
— Nu fi prost. Un tată e ceva grozav. Al meu s-a dus — mama zice că-i astronaut.
— Serios?
— Nuuu. Dar mama e de treabă. M-a crescut singură. N-avem pe nimeni altcineva. Și totuși e beton. Rezolvă-ți treaba, da? Și adulții greșesc.
Toma îl îmbrățișă.
Mihai avea dreptate.
Până la urmă l-au găsit. Mama, bunica și tatăl lui — toți au explicat. Cum bunica nu-l plăcuse niciodată pe tata, cum îi scrisese lui și îl mințise că mama se recăsătorise. Cum el o crezuse.
— De ce? întrebă Toma pe bunică.
— Voiam fericire pentru voi amândoi.
— Și pentru el?
Ea începu să plângă.
— Iartă-mă.
De ziua lui Toma, Mihai a venit. A adus un poster cu The Clash, iar mama l-a lăsat să-l agațe pe perete.
Toma i-a iertat pe toți.
— Prostii de oameni mari, spusese Mihai.
Bunica l-a luat apoi sub aripa ei pe Mihai, l-a hrănit și l-a ajutat la mate.
Ani mai târziu, se întâlnesc și acum la mare, cântând la chitară și mâncând fasole cu pâine ca niște regi.
Iar tata? Toma îl iubește. Are acum și frați vitregi, iar toți se înțeleg. Dar cu Toma există ceva ce nu se poate rupe. O legătură pe care nicio minciună n-o mai poate atinge.