— Deci vreți să mă prefac pur și simplu că nu s-a întâmplat nimic? — Radu a râs scurt, nervos, fără pic de veselie. — Să trăiesc mai departe cu Irina, știind că am un copil care, pe hârtie, este sora soției mele? Că, Doamne iartă-mă, am ajuns un fel de bunic pentru propriii mei copii? Nu, asta e absurd. Probabil am înnebunit…
— Adună-te și ascultă o femeie mai bătrână decât tine, care a avut timp să se gândească la toate, — vocea Marianei s-a întărit, rece, aproape metalică. — Nimeni nu va spune nimănui nimic. Irina nu va afla nici despre noaptea aceea, nici despre felul în care a venit ea pe lume. Petre va trăi fără să știe păcatul nostru. Iar copiii aceștia vor crește crezând că eu și Petre suntem părinții lor, iar tu vei rămâne pentru ei ginerele casei și unchiul lor, în același timp.
— Sunteți un monstru, — a rostit Radu aproape fără sunet, dând un pas spre ușă.
— Sunt mamă, — i-a răspuns ea calm. — O mamă care, în sfârșit, a primit ceea ce și-a dorit o viață întreagă. Doi copii. Și nu te voi lăsa nici pe tine, nici pe Irina, nici pe altcineva să distrugă familia asta. Ai înțeles, Radu?
El se uita la femeia aceea sleită, îmbătrânită dintr-odată, cu pielea cenușie și cu ochii aprinși de o iubire nebună, mistuitoare, pentru cele două ghemotoace din salonul de alături. Și a înțeles brusc că Mariana nu avea să cedeze. Niciodată.
— Dar analizele? ADN-ul? — a întrebat el, agățându-se de ultima speranță.
— Medicii sunt oameni pe care îi cunosc de ani buni. Actele sunt deja făcute, Petre este trecut acolo. Totul e aranjat. A mai rămas un singur pericol: tu. Conștiința ta. Dar ești bărbat, Radu. O să reziști. O să te descurci.
Radu s-a lăsat încet pe lângă perete, până a ajuns ghemuit, cu fața ascunsă în palme. Și-a amintit dimineața de după noaptea aceea: Irina, întoarsă de la seminar, îl sărutase pe obraz și îi spusese: „Ce bine că tu și mama ați vorbit în sfârșit omenește. Ați stat atât de frumos pe terasă.” Și-a amintit cum Mariana îi turnase cafea cu un chip complet de nepătruns. Cum, după două luni, anunțase sarcina, explicând totul printr-un miracol, tratamente hormonale și medici pricepuți.
— Și dacă plec de lângă Irina? — a întrebat el abia auzit.
— Atunci îi voi spune că ai înșelat-o cu mama ei. Iar în ochii ei vei rămâne pentru totdeauna nu doar un trădător, ci un ticălos care a profitat de o femeie în vârstă. Și nimeni nu va crede că s-a întâmplat cu voia amândurora. Înțelegi? Nimeni.
Radu a ridicat capul. În ochi i se adunaseră lacrimi furioase, neputincioase.
— Mi-ați distrus viața.
— Nu, Radu. Ți-am dăruit copii. Doar că nu vei putea niciodată să-i numești ai tăi. Acum ridică-te și zâmbește. Irina e pe drum, în zece minute ajunge aici. O întâmpini jos. Cu flori. Și, pentru numele lui Dumnezeu, zâmbești.
A ieșit din sala de odihnă fără să-și mai simtă picioarele. Pe coridorul gol mirosea a clor și a deznădejde. În dreptul salonului s-a oprit și a privit înăuntru. Asistenta potrivea nou-născuții în pătuțuri — inclusiv pe băiatul cu semnul din naștere sub urechea stângă. Fiul lui. Sângele lui. Radu a atins geamul cu vârful degetelor.
— Iartă-mă, — a șoptit atât de încet, încât nu l-a auzit nimeni.
Jos, la intrarea maternității, o mașină a claxonat scurt. Radu și-a șters ochii, și-a îndreptat gulerul cămășii, a luat al doilea buchet — trandafiri roșii pentru Irina — și a pornit spre soția lui, femeia care nu avea să afle niciodată că bărbatul ei tocmai devenise tatăl fratelui și al surorii ei.
Viața mergea mai departe. Înspăimântătoare, absurdă, strâmbată din temelii, dar totuși viață. Iar de acum Radu trebuia să învețe cum să existe cu taina aceea, cu minciuna aceea și cu semnul din naștere care, de atunci înainte, avea să-i apară în vise în fiecare noapte.