— Dar analizele? ADN-ul? — întrebă el, agățându-se de ultima speranță.
— Medicii sunt oameni pe care îi cunosc de ani întregi. Actele sunt deja făcute, iar în ele apare Mircea. Totul este aranjat. A mai rămas un singur pericol: tu. Conștiința ta. Dar ești bărbat, Adrian. O să înduri. O să te descurci.
Adrian alunecă încet pe perete și se lăsă pe vine, acoperindu-și fața cu palmele. Își aminti dimineața de după acea noapte: cum Ioana, întoarsă de la seminar, îl sărutase pe obraz și spusese: „Ce bine că tu și mama ați vorbit în sfârșit ca oamenii. V-am văzut stând pe terasă, păreați atât de apropiați.” Își aminti cum Elena îi turnase cafea cu o expresie perfect impenetrabilă. Cum, după două luni, anunțase sarcina, explicând totul printr-un miracol, tratamente hormonale și medici pricepuți.
— Și dacă plec de lângă Ioana? — întrebă el abia auzit.
— Atunci îi voi spune că ai înșelat-o cu mama ei. Iar în ochii ei nu vei rămâne doar un trădător, ci un ticălos care a profitat de o femeie în vârstă. Și nimeni nu va crede că s-a întâmplat cu voia amândurora. Înțelegi? Nimeni.
Adrian ridică fruntea. În ochi îi stăteau lacrimi rele, neputincioase.
— Mi-ați distrus viața.
— Nu, Adi. Ți-am dăruit copii. Doar că nu vei putea niciodată să-i numești ai tăi. Iar acum ridică-te și zâmbește. Ioana e deja pe drum, în zece minute ajunge. O aștepți jos. Cu flori. Și, pentru numele lui Dumnezeu, zâmbește.
Ieși din sala de odihnă fără să-și mai simtă picioarele. Pe coridorul gol mirosea a clor și a deznădejde. În dreptul salonului se opri și privi înăuntru. O asistentă așeza cu grijă bebelușii în pătuțuri — inclusiv băiatul cu semnul din naștere sub urechea stângă. Fiul lui. Sângele lui. Adrian atinse geamul cu vârfurile degetelor.
— Iartă-mă, — șopti atât de încet, încât nimeni nu-l auzi.
Jos, la intrarea în maternitate, o mașină claxonă scurt. Adrian își șterse ochii, își aranjă gulerul cămășii, luă al doilea buchet — trandafiri roșii pentru Ioana — și porni în întâmpinarea soției care nu avea să afle niciodată că bărbatul ei devenise, cu câteva clipe înainte, tatăl fratelui și al surorii ei.
Viața mergea mai departe. Cumplită, absurdă, strâmbată din temelii, dar tot viață era. Iar lui îi rămânea să învețe să existe de acum înainte cu taina aceea, cu minciuna aceea, cu semnul din naștere care avea să se întoarcă în visele lui în fiecare noapte.