— Nu e picantă, mamă, — interveni Andrei. — Elena a avut grijă să nu pună condimente tari.
Nu era adevărat, iar Elena îl privi recunoscătoare. Pentru prima dată după ani întregi, soțul ei se așezase de partea ei, chiar dacă printr-o mică minciună albă.
— Iar pentru dumneavoastră, doamnă Doina, — adăugă Elena, — am făcut separat piept de pui la abur. Dietetic.
— Mulțumesc, desigur, — spuse soacra, prefăcându-se mișcată. — Numai că puiul la abur e fad. Pentru musafiri se putea ceva mai interesant.
— Doina, — rosti încet Mircea, — Elena s-a străduit. Hai să ne bucurăm pur și simplu de seara asta.
Doamna Doina îi aruncă soțului o privire tăioasă, dar tăcu. Ca să dezamorseze atmosfera, Radu ridică paharul:
— Să bem pentru proaspeții însurăței! Pentru tine, mamă, și pentru domnul Mircea!
Toți ciocniră cu ușurare. Discuția începu, încetul cu încetul, să curgă mai firesc. Mircea se dovedi un povestitor plăcut: colindase jumătate de țară și vorbea cu farmec despre drumuri, munți, cariere de piatră și sate uitate între dealuri. Până și doamna Doina părea, pentru câteva clipe, mai moale.
Când aduse felul principal, Elena privi rața rumenită, așezată pe platou și decorată cu verdeață proaspătă. Pusese suflet în mâncarea aceea, deși știa prea bine că soacra ei probabil n-avea s-o aprecieze.
În sufragerie se discuta despre noul apartament al Doinei și al lui Mircea:
— Spațios, cu vedere spre parcul de lângă primărie, — se lăuda soacra. — Mircea a insistat să facem renovarea cum trebuie și a ieșit superb. Mult mai primitor decât aici.
— Și renovarea noastră e reușită, — spuse Andrei, apărând casa lor. — Elena a ales singură tapetul.
— Pentru niște tineri merge, — încuviință doamna Doina cu indulgență. — Dar ar cam fi vremea să vă gândiți la ceva mai… respectabil.
Elena își strânse pumnii sub șorț, dar nu răspunse. Când platoul ajunse pe masă, musafirii exclamară încântați.
— Arată minunat! — spuse Mircea cu sinceritate.
— Și miroase extraordinar, — îl susținu Ioana.
Până și soacra mormăi:
— La vedere e acceptabilă. Să vedem gustul.
Elena împărți rața în farfurii și puse sosul separat. Pentru doamna Doina așeză acel piept de pui, garnisit cu aceeași grijă ca restul farfuriilor.
— Divin! — Radu gustă primul. — Ema, te-ai întrecut pe tine însăți!
— Chiar e foarte bună, — aprobă Mircea. — Doina, ar trebui să-i ceri rețeta.
— Eu am alergie la rață, — tăie soacra, înțepând puiul cu furculița. — Iar asta e ca o bucată de cauciuc. Nici sare nu are.
— Mamă, — spuse Andrei cu răbdare, — medicul ți-a interzis sarea.
— Nu mi-a interzis gustul! — izbucni femeia. — Există verdețuri, lămâie… Dar asta ce e? Vată fiartă!
Elena simți cum i se urcă sângele în obraji. Atâta muncă, atâta grijă, atâtea ore pierdute. Și din nou, nimic nu era bine.
— Doamnă Doina, — rosti ea printre dinți, — am gătit exact după recomandările medicului. Dacă nu vă place, vă pot oferi altceva.
— Nu te deranja, — făcu soacra un gest scurt cu mâna. — Mai bine nu mănânc deloc. Sănătatea e mai importantă.
Peste masă se lăsă o tăcere apăsătoare. Vlad, simțind tensiunea fără s-o înțeleagă pe deplin, întrebă:
— Buni, chiar te muți? Și eu ce fac?
— O să ne vedem, puiule, — răspunse soacra cu o dulceață lipicioasă. — O să vii la noi, la mine și la domnul Mircea. O să ai camera ta.
— De ce? — se încruntă copilul. — Eu am cameră acasă.
— Ca să dormi la noi, — explică bunica. — Poate chiar mai multe zile la rând. Domnul Mircea te va învăța șah, îți va arăta pietrele lui…
— Nu vreau să stau mult, — spuse Vlad încăpățânat. — Eu vreau să fiu cu mama și cu tata.
— Sigur, dragul meu, — interveni Elena. — Vei fi cu noi. Iar la buni mergi în vizită când îți dorești tu.
— Elena, — doamna Doina îi aruncă o privire înghețată, — te rog să nu te bagi. Vorbesc cu nepotul meu.
— Iertați-mă, — răspunse Elena, abia ținându-și glasul să nu tremure, — dar este fiul meu. Am dreptul să iau parte la discuție.
— Fiul tău? — soacra își ridică bărbia. — Îți amintesc că este Popescu. Poartă numele nostru. Iar eu, ca femeie cea mai în vârstă a familiei, știu cel mai bine cum trebuie crescut.
— Mamă, — spuse Andrei pe un ton de avertisment, — ajunge.
— Nu, nu ajunge! — Doina se ridică, ridicând și vocea. — Cinci ani am tăcut, uitându-mă cum îmi strici nepotul cu metodele tale moderne! Fără ordine, fără disciplină! La șapte ani abia citește!
— Vlad citește foarte bine! — izbucni Elena. — Și are calificative excelente!
— Datorită cui? — contraatacă soacra. — Cine stă cu el la teme? Cine îl duce la pian?
— Eu, — spuse Elena încet. — În fiecare zi.
— Pentru că eu te împing de la spate! — Doina lovi masa cu palma. — Fără mine ai sta numai cu telefonul în mână! Știm noi ce fel de mame sunt astea!
— Doamnă Doina! — Elena sări în picioare, simțind că genunchii i se înmoaie. — Asta întrece orice măsură!
— Doina, liniștește-te, — încercă Mircea să intervină. — Nu ești dreaptă.
— Taci, Mircea! — se răsti soacra. — Tu nu știi ce se întâmplă aici! Dar de acum totul se schimbă. Noi avem trei camere, este loc destul. Vlad va locui cu noi.