– Nu faci parte din familia noastră – a spus mama soacră, mutând bucățile de carne de pe farfuria miresei înapoi în oală.
Ana a rămas nemișcată lângă aragaz, ținând farfuria strâns în mâini. Sosul de gulaș, pe care tocmai îl pregătise mama soacră, mai rămasese pe margine. Bucățile de carne dispăreau una câte una în oală, parcă mama soacră le număra cu atenție.
– Cum adică? a întrebat Ana, neputând să creadă ceea ce auzea.
– Ce nu e clar? a răspuns Raisa, ștergându-și mâinile pe șorț. Nu te-am primit în familie. Tu singură te-ai lipit de noi.
În bucătărie s-a făcut atât de liniște încât se auzea cum fierbe supa pe foc. Ana a pus farfuria pe masă și și-a dat părul de pe frunte. Mâinile îi tremurau.
– Raisa, nu înțeleg. Suntem căsătoriți de cinci ani, eu și Victor! Avem și o fetiță…
– Și ce dacă? a tăiat mama soacră. Liza e sângele nostru, asta da. Dar tu vei rămâne mereu o străină.
Ușa bucătăriei s-a deschis și Victor a intrat. Părul zburlit, cămașa desfăcută – se vedea că tocmai se trezise de pe canapea după muncă.
– Ce se întâmplă aici? a întrebat el, privind la soție și la mamă. De ce țipați?
– Nu țipăm, a răspuns Raisa calm. Doar discutăm. Îi explic soției tale cum să se comporte în casa noastră.
Victor s-a încruntat și s-a uitat la Ana. Ea stătea palidă, cu buzele strânse.
– Mamă, ce ai spus?
– Adevărul. Că nu toată lumea primește carne. Familia e mare, iar bucățile sunt puține.
Un nod i s-a ridicat în gât Anei. Atât de mult se gândise că face parte din familie. Cinci ani încercase să-i facă pe plac mamei soacre, îndurase ironii și sperase că, în timp, relațiile se vor îmbunătăți.
– Victor, mă duc acasă, a spus ea încet către soțul ei. La mama.
– Ce acasă? s-a revoltat Raisa. Casa ta e aici acum. Sau crezi că poți veni și pleca cum vrei?
– Mamă, ajunge, a intervenit Victor, apropiindu-se de Ana. Ce s-a întâmplat?
Ana a rămas tăcută. Cum să-i explice soțului că mama lui tocmai îi făcuse să înțeleagă că aici nu are loc? Că nici măcar o farfurie de gulaș nu era pentru ea?
– Voi aduna Liza, a spus ea în loc de răspuns. Și o voi duce la mama pentru weekend.
– La ce bun? s-a agitat soacra. Bunica e aproape, de ce să iei copilul?
– Bunica crede că mama ei nu e familie, a răspuns Ana încet. Poate că și nepoatei îi va fi mai bine în altă parte.
S-a întors și a părăsit bucătăria. Victor i-a prins mâna.
– Ana, stai! Explică-mi exact ce s-a întâmplat.
Ana s-a întors. Soțul o privea nedumerit, iar mama soacră stătea la aragaz, făcând pe cărbunele supa.
– Întreabă-o pe mama, a spus Ana. Ea îți va spune mai bine.
În camera copilului, Liza, de trei ani, se juca cu păpușile. Când l-a văzut pe mama, s-a repezit fericită.
– Mami! Uite, hrănesc păpușa pe Katia!
– Bravo, draga mea, a spus Ana, aplecându-se și îmbrățișând-o. Vrei să mâncăm?
– Vreau! A zis Liza. Bunica a spus că astăzi vom avea gulaș.
– Vom avea, soarele meu. Doar că vom merge la bunica Gala să mâncăm.
– La mama ta? s-a bucurat Liza. Ura! Și tata vine?
– Nu, tata rămâne acasă.
Ana începu să strângă lucrurile copilului în geantă: rochițe, colanți, jucării – tot ce era nevoie pentru câteva zile. În timp ce aranja hainele, Victor a intrat în cameră.
– Ana, ce fel de copilărie e asta? Din cauza unei prostii pleci?
– Copilărie? Ana s-a ridicat și s-a uitat la soț. Mama ta mi-a spus că nu fac parte din familie! Mi-a luat mâncarea! Crezi că e o prostie?
– Ei, cine știe ce a spus mama! Știi că e impulsivă. Mâine va uita.
– Eu nu voi uita, Victor! Nu e prima dată.
– Lasă, doar e obosită. La muncă are probleme, de aceea s-a descărcat pe tine.
Ana a râs amar.
– Obosită ea? Cinci ani de oboseală? Și eu trebuie să îndur totul?
– Ei, atunci nu te uita!
– Să nu te uit că în casa mea sunt numită străină? Victor, chiar auzi ce spui?
Victor a făcut câțiva pași prin cameră, frecându-și ceafa. Gestul era familiar: îl făcea mereu când nu știa ce să spună.
– Ana, unde ai de gând să pleci? Suntem familie. Avem copil.
– Tocmai de aceea plec. Nu vreau ca Liza să audă cum își umilește mama!
– Cine te umilește? Mama și-a spus părerea.
– Părerea ei? Ana a încetat să mai strângă lucrurile și îl privi pe Victor. Mi-a luat mâncarea! Mi-a spus că sunt străină! Asta e părerea ei?
– Poate că a spus-o brusc. Dar înțelegi, mama a crescut singură familia noastră. Tata a plecat devreme, ea ne-a crescut pe mine și pe fratele meu. E obișnuită să controleze totul.
– Și ce, trebuie să îndur toată viața controlul ei?
Victor s-a așezat pe marginea patului și i-a prins mâinile.
– Ana, hai să nu ne certăm. Voi vorbi cu mama, să-i explic.
– Ce vei explica? Că și eu sunt om? Că am sentimente?
– Da. Să nu mai fie aspră.
Ana a scuturat din cap.
– Victor, nu e vorba de asprime. E că mama ta nu mă acceptă! Și tu știi asta.
– Cinci ani sunt prea puțin? Cât să mai aștept?
Din bucătărie se auzea vocea Raisa:
– Victor! Vino să mănânci! Se va răci totul!
Victor s-a ridicat.
– Hai să luăm cina normal. Apoi mai vorbim.
– Nu, mulțumesc. Nu mai am poftă.
Soțul a stat puțin, apoi a plecat. Ana auzea doar cum vorbește cu mama în bucătărie, dar nu putea să deslușească cuvintele. Uneori vocile se ridicau, alteori se domoleau.
A scos telefonul și a apelat-o pe mama.
– Mamă? Sunt eu. Putem să venim la tine câteva zile?
– Desigur, draga mea. Ce s-a întâmplat?
– Îți povestesc mai târziu. Plecăm acum.
– Bine. Am făcut borș, va ajunge pentru toți.
Ana a zâmbit involuntar. A luat-o pe Liza în brațe, a sărutat-o pe vârful părului și i-a pus haina. A ieșit din apartament. Ușa s-a închis încet în urma ei, iar cheia a rămas pe măsuța din hol cu un clic metalic. În mașină, Ana a pornit motorul și a privit în oglindă: în bucătărie ardea un singur bec. Apoi a plecat fără să se mai uite înapoi.
– Nu faci parte din familia noastră – a spus mama soacră, mutând carnea de pe farfuria miresei înapoi în oală.