– Nu, dragul meu, eu nu sunt menajeră!
„Nu, scumpule, eu nu sunt menajeră!”, rosti Anca printre dinți, simțind cum tensiunea îi strânge pieptul. Chiar dacă respecta mult pe doamna Elena, aceasta nu îi era mamă, iar copiii ei erau deja mari – trei la număr!
„Anca, ce spui? Noi nu vom reuși să o ajutăm pe mama dacă abordăm așa problema,” exclamă Radu surprins. „Doctorul a spus că acum totul depinde de noi.”
„De voi, da, dar nu de mine!” răspunse Anca, simțindu-se copleșită.
Ascultându-l pe soțul ei discutând la telefon cu sora lui, Anca stătea în bucătărie și toca salata, în timp ce Radu se plimba prin living cu telefonul la ureche. Tonul lui o neliniștea, dar poate exagera ea?
Simțurile și intuiția nu o înșelaseră. În câteva clipe, Radu apăru în pragul bucătăriei, palid și cu mâinile tremurânde.
„Ce s-a întâmplat, iubire?” țipă Anca, alergând spre el.
„Mama nu se simte bine. A avut un atac și a fost dusă la spital, pare că direct în operație. Nina era îngrozită și nu a explicat prea clar nimic, doar plângea,” răspunse el.
Anca încuviință, amintindu-și de frica pe care o trăise anul trecut când mama ei suferise probleme cardiace. Atunci trebuiau să se organizeze cu sora ei pentru îngrijirea zilnică.
Ea îi propuse lui Radu să meargă împreună la spital, căci nu era sigur să conducă singur. Dar el refuză, spunând că sora lui va veni a doua zi și vor merge împreună.
O săptămână întreagă, doamna Elena a rămas internată. Radu, sora lui mai mare, Nina, și fratele lor mai mare, Alex, împreună cu soția acestuia, Larisa, o vizitau regulat.
Anca pregătea mâncare pentru bolnavă. Mâncarea de spital nu-i plăcea Elenei și cerea supă de pui de casă, chiftele la abur și alte preparate proaspete.
După serviciu, Anca mergea la piață, cumpărând cele mai coapte roșii pentru salata mamei soțului. Uneori o însoțea Radu la spital, dar ea nu intra în salon pentru a nu deranja ceilalți pacienți.
„Curând o putem aduce acasă,” spuse Radu într-o seară. „Acum putem să respirăm ușurați.”
„Da, cel mai greu a trecut,” oftă Anca. Dar știa că doamna Elena avea nevoie de îngrijire constantă și recuperare îndelungată.
„Nu va fi problemă,” ridică din umeri Radu. „I-am spus Ninei că poți să pregătești mâncarea seara, să te oprești la ea dimineața înainte de serviciu și seara câteva ore. O vei spăla, hrăni și administra medicamentele, te vei descurca.”
Tonul său aparent obișnuit o lăsă pe Anca uimită. Abia după câteva minute își dădu seama că Radu îi pusese întreaga responsabilitate pe umeri.
„Radu, înțelegi că eu lucrez, iar îngrijirea mamei necesită prezență zilnică, nu doar săptămânal? Minim de două ori pe zi,” șopti Anca.
„Desigur, iubita mea!” răspunse el cu satisfacție.
Anca începu să se plimbe prin cameră, vizibil nervoasă. Avea un temperament blând și evita conflictele, dar nu voia să fie exploatată.
„Dragule, anul trecut cu mama mea a fost greu. Tu știi că ne-am organizat cu Elena, am pregătit mâncare, am curățat, am făcut masaj. E foarte obositor!”
„Știu, iubita mea,” spuse Radu cu voce caldă. „De aceea am încredere că te vei descurca. Am spus Ninei și lui Alex că soția mea este o adevărată comoară și, se poate spune, menajeră profesionistă.”
Acest compliment o făcu pe Anca să se înfurie. Așa o percepea soțul ei? Și fratele și sora lui, împreună cu Larisa, confirmaseră cu bucurie acest titlu?
„Nu, dragul meu, eu nu sunt menajeră!” rosti Anca printre dinți. „Cu tot respectul pentru doamna Elena, ea nu-mi este mamă și are propriii copii: tu, Nina și Alex. Iar Alex are și soție!”
„Anca, ce spui?” exclamă Radu. „Nu vom reuși să o ajutăm pe mama dacă nu colaborăm. Doctorul a spus că totul depinde de noi.”
„Exact, de voi, nu de mine!” replică Anca.
Radu clătină din cap, surprins de răceala ei:
„Nu mă așteptam la atât de multă indiferență! Nina are un băiat de zece ani și ea lucrează. Alex și Larisa au și ei copii.”
„Și eu lucrez,” adăugă Anca. „Și mai avem și pe Vali, dacă ai uitat!”
„Nu am uitat,” mormăi Radu, vizibil nemulțumit.
Încercă să-i amintească că mama lui avea probleme digestive și nu putea consuma mâncare rapidă. Cine, dacă nu Anca, îi va prepara supa proaspătă cu tăiței?
„Sunt sigură că Nina și Larisa se vor descurca,” răspunse Anca. „Și vouă, cu Alex, vă voi printa rețetele. Veți reuși!”
Furia Ancăi crescuse. Când mama ei se întoarse acasă, ea și sora ei preluaseră fără scandal îngrijirea. Dar în familia lui Radu lucrurile stăteau altfel.
„Știi, iubita mea,” spuse Radu, obosit de ceartă, „noi cu fratele și sora mea am discutat totul deja. Nu au avut obiecții! Iar tu distrugi planurile noastre.”
„Îmi pare rău că le distrug,” răspunse Anca încet. „Dar nu m-ați consultat!”
„Nu e ce să discutăm! Ei au copii și joburi, nu pot. Și tu mai ai și concediu luna viitoare,” protestă Radu.
Anca zâmbi trist. Cele două săptămâni de concediu voia să le petreacă cu fiul ei în afara orașului, eventual la cabana mamei. Vali visa de mult să meargă în munți.
„Caucaz, cabana mamei,” spuse Radu cu un ușor dispreț.
– Nu, dragul meu, eu nu sunt menajeră! – rosti Anca printre dinți.