Ioana a așezat ceașca de ceai de mușețel pe măsuța din sticlă și s-a lăsat pe spate în fotoliu, cu umerii grei de oboseală.
După fiecare discuție cu soacra ei, rămânea cu un gust amar în suflet, deși doamna Viorica vorbea mereu blând, așezat, aproape sfios. Și acum, când îi cerea din nou ajutor financiar, își cerea iertare după aproape fiecare propoziție, de parcă fiecare leu cerut i-ar fi rănit demnitatea.
— Ioana dragă, iartă-mă că te necăjesc iar, — se văita femeia cu o voce vinovată. — Știu că te deranjez prea des. Dar medicii mi-au spus că nu am voie să întrerup tratamentul. Iar din pensia mea, știi și tu…
Ioana a dat din cap cu milă, deși femeia de la celălalt capăt al firului nu avea cum s-o vadă.
Cu trei luni în urmă, doamna Viorica îi povestise plângând despre diagnosticul primit: artroză la început și o serie de proceduri scumpe, fără de care risca să ajungă la invaliditate. Firește, Ioana nu putuse spune nu. Cincizeci de mii de lei pe lună nu erau o lovitură mortală pentru afacerea ei, iar sănătatea unui om apropiat părea infinit mai importantă decât banii.
— Doamnă Viorica, vă rog, nu vă mai frământați, — i-a răspuns ea cald. — Mâine vă transfer suma de care aveți nevoie. Și nu vă mai cereți iertare tot timpul. Suntem familie acum.
— Ah, Ioana, tu chiar ești un suflet de aur! Ce noroc a avut Andreișor al meu să întâlnească o soție ca tine. Doamne, cu ce am meritat eu asemenea bine?
După încă un șir de mulțumiri, Ioana și-a luat rămas-bun și a apăsat pe butonul de închidere. Nu avea timp pentru conversații lungi, goale, întinse la nesfârșit.
Firma de îmbrăcăminte pentru femei „Moda Ioana” îi cerea prezența în fiecare zi, în fiecare oră. A doua zi urma prezentarea noii colecții, iar peste încă o zi avea negocieri importante cu un posibil investitor. La douăzeci și opt de ani, Ioana conducea o echipă de treizeci de oameni. Micul start-up pornit cândva de tatăl ei se transformase, după ani întregi de muncă, într-un brand serios, cunoscut și respectat.
Tocmai întindea mâna spre tabletă, pregătindu-se să verifice ultimele schițe, când auzi dintr-odată voci cunoscute. La început crezu că televizorul mergea în camera alăturată: Andrei avea obiceiul să lase tot felul de emisiuni pornite. Dar una dintre voci semăna prea tare cu vocea soacrei ei.
— Andreișor, iar am avut noroc! Mâine nevastă-ta îmi unge iar palma! — a râs vesel doamna Viorica.
Ioana a încremenit.
Era, fără îndoială, soacra ei. Dar de unde se auzea? Femeia a privit spre telefon și a văzut ecranul încă luminat, cu apelul activ. Se pare că, atunci când încercase să închidă, butonul nu răspunsese.
— Cât scoți de data asta? — a întrebat Andrei.
Inima Ioanei a început să bată mult mai repede. Soțul ei trebuia să fie la birou, ocupat cu un proiect important pentru refacerea site-ului. De ce stătea, în miezul zilei de lucru, la mama lui?
— Cincizeci de mii, ca de obicei. E chiar înduioșător să vezi cât de sincer se îngrijorează pentru sănătatea mea!
A urmat iar râsul. Râdea și doamna Viorica, iar alături de ea râdea Andrei.
— Mamă, ești genială! Iar artroza asta inventată a fost o idee pur și simplu strălucită!
Ioana a ridicat telefonul cu grijă. Degetele îi tremurau atât de fin, încât abia își dădea seama.
Ce însemna „inventată”? Văzuse cu ochii ei adeverințele medicale și recomandările pe care i le arătase doamna Viorica.
— Ce genială, dragul mamei! — a pufnit soacra. — Ai doar o nevastă incredibil de naivă. O prostuță, dar foarte generoasă, iar asta e o calitate importantă! Profită de ocazie, băiete. Doar să nu ratezi momentul potrivit.
— Nu-l ratez. Vreau o mașină nouă, din reprezentanță. Și nu o chinezărie, ci un model european cum trebuie. Un Mercedes, de exemplu. Și să nu fie mai ieftin de cinci sute de mii de lei.
— Vai de mine! Ce pretenții ai!
— Și ce vrei, să merg toată viața cu Dacia asta veche? Doar nu m-am însurat degeaba cu o femeie bogată.
M-am însurat cu o femeie bogată. Trebuie să profit de ocazie.
Ioana a inspirat încet, adânc, de câteva ori. Mintea ei refuza să accepte ce auzea.
Acesta era Andrei al ei. Bărbatul acela ușor, fermecător, cu simț al umorului, care reușise s-o cucerească în doar câteva săptămâni. Andrei pe care îl întâlnise chiar în biroul ei și de care se îndrăgostise ca o adolescentă. Andrei care, în urmă cu jumătate de an, îi ceruse mâna cu lacrimi în ochi, vorbind despre iubire mare și viitor împreună.
— Ai grijă doar să nu bănuiască nimic, — a avertizat-o doamna Viorica, aproape în șoaptă. — Ioana e credulă, dar nu e chiar proastă, dacă a fost în stare să ridice o asemenea afacere.
— Mamă, nu vorbi prostii. Acum e atât de îndrăgostită, încât, dacă îi cer, îmi aduce și luna de pe cer. Trebuie doar să prezint lucrurile corect. Îi explic că o mașină scumpă îmi trebuie pentru muncă, pentru imagine, pentru întâlniri cu clienții.
— Bravo! Mi-a fost teamă că o să alegi cine știe ce puștoaică fără minte. Dar tu ai știut până și să te îndrăgostești cum trebuie!
— Să mă îndrăgostesc? — Andrei a râs răutăcios. — Mamă, ce imaginație ai. Ți se pare că arăt ca un romantic fără speranță? Pur și simplu m-am aranjat bine și în viața personală, și la serviciu.
Ioana a închis ochii și a încercat să-și liniștească respirația. Însemna că cele șase luni de căsnicie, pe care ea le crezuse cea mai fericită perioadă din viața ei, pentru soțul ei fuseseră doar o tranzacție avantajoasă. Iar boala inexistentă a mamei lui fusese un mijloc comod de a scoate bani în mod regulat.
— Totuși, mie mi-e puțin frică, — a continuat doamna Viorica. — Dacă într-o zi o apucă s-o propună să meargă cu mine la medic?
— Relaxează-te, mamă. În primul rând, Ioana nu are deloc timp liber. În al doilea rând, nu pricepe nimic din medicină. Îi ajung niște hârtii false. Dacă începe totuși să pună întrebări, îi spun că ți-e rușine să mergi cu ea la consultații sau inventez altceva. Nu-ți face griji.
Ioana și-a apropiat telefonul de ureche.
Deci documentele pe care soacra i le arătase atât de emoționant erau false. Iar ea nici măcar nu încercase să le verifice. Cum să te îndoiești de cuvântul unei rude bolnave?
— Apropo, — a continuat Andrei pe un ton practic, — peste două sau trei luni trebuie să închidem treptat povestea cu procedurile. Încep s-o pregătesc pentru achiziția mașinii. O leg cumva de necesitatea profesională.
— Și dacă Ioana propune să cumpere mașina pe firmă?
— Nu va propune. La ea totul e separat: munca e muncă, familia e familie. Probabil așa a învățat-o tăticul, când i-a pus firma gata făcută pe tavă.
Ioana și-a strâns pumnii până a simțit durere în palme.
Ca și cum ea nu dezvoltase compania timp de cinci ani, ca și cum nu petrecuse nopți fără somn deasupra proiectelor, ca și cum nu căutase clienți, furnizori și angajați. Da, tatăl ei îi oferise capitalul inițial și îi susținuse decizia. Dar tot ce urmase fusese rezultatul muncii ei. În ochii soțului, ea rămăsese oricum o bogătașă prostuță căreia un tată grijuliu îi cumpărase o jucărie scumpă.
— Știi ce e cel mai amuzant? — a continuat Andrei. — Ea chiar crede că sunt nebun după ea. S-o vezi cum radiază când mă întorc acasă. Parcă e un pui de pisică încrezător.
— Andreișor, — vocea mamei lui s-a înmuiat pe neașteptate, — chiar nu simți nimic pentru ea? În fond, fata e bună.
— Ce legătură au sentimentele? Nu sunt un om crud. Sigur că îmi e simpatică. Dar, înainte de toate, Ioana e foarte comodă. Venit mare, perspective excelente și o soție frumoasă, bogată. Cei mai mulți bărbați doar visează la așa ceva.
— Asta e adevărat, — a fost de acord soacra. — Ai grijă doar să nu strici totul. Dacă totuși începe să bănuiască?
— Nu va înțelege nimic. Are prea multă încredere în oameni. De ce crezi că am cerut-o atât de repede de soție? Mi-am dat seama că o femeie ca ea nu rămâne mult timp singură: frumoasă, de succes și bună. O a doua șansă de felul ăsta poate nu mai prindeam.
Ioana s-a ridicat încet din fotoliu și s-a apropiat de fereastră. Dincolo de geam se vedeau acoperișurile caselor din cartierul liniștit de vile. De curând cumpărase acolo o casă spațioasă, cu două etaje. Andrei glumea că acum aveau locul perfect pentru mese mari în familie. Cu doar jumătate de an înainte, cuvintele acelea i se păruseră atât de romantice.
— Ascultă, hai să facem în weekend o cină de familie, — a propus pe neașteptate Andrei. — Ioana chiar întreba zilele trecute când invităm rudele în casa nouă.
— Și la ce-ți trebuie asta?
— Îi arăt ce soț familist și atent sunt. O să fie într-o dispoziție minunată, iar atunci pot începe discuția despre mașină. După o seară caldă în familie, nu are cum să-și refuze soțul iubit.
Cina de familie. Ioana a zâmbit fără voie.
Ce ironie perfectă! Chiar își dorise să invite rudele în casa cea nouă. Voia să le arate cât de unită devenise familia lor și cât de frumos se înțelegeau cu toții. Mai ales era mândră de relația cu doamna Viorica, fiindcă nu orice noră primea o soacră atât de înțeleaptă și grijulie.
— Chiar vrei să organizezi o seară de familie?
— Sigur. Îi chemăm pe sora ei cu soțul, pe fratele meu și restul rudelor. Ioana va fi fericită, iar eu voi primi mașina dorită.
În receptor s-au auzit pași.
— Bine, mamă, trebuie să plec. Trebuie să mă întorc la birou înainte să afle nevastă-mea că n-am fost la muncă.
— Du-te, băiete. Doar să ții minte: în toate trebuie să existe măsură. Mașina e mașină, dar găina care face ouă de aur nu trebuie tăiată prea devreme.
Ioana a auzit o ușă închizându-se, apoi un foșnet. Probabil doamna Viorica își luase, în sfârșit, telefonul în mână. Legătura s-a întrerupt.
Câteva minute, Ioana a rămas nemișcată în fața ferestrei, încercând să înțeleagă tot ce auzise.
Găina care face ouă de aur. O definiție uimitor de exactă.
A zâmbit scurt, fără bucurie, și a deschis aplicația care salva automat convorbirile telefonice.
Obiceiul de a înregistra apelurile îl dobândise încă din primul an în care condusese firma. Atunci, un furnizor încercase să nege niște înțelegeri verbale. De atunci, fiecare conversație era păstrată într-un spațiu securizat de stocare în cloud.
Fișierul era acolo. Douăzeci și trei de minute, cuprinzând discuția ei cu soacra și tot ce urmase după apelul neînchis din greșeală.
Ioana a derulat înregistrarea și a ascultat din nou fragmentele cele mai tăioase.
„M-am însurat cu o femeie bogată”, „o prostuță naivă și generoasă”, „găina care face ouă de aur”.
Fiecare propoziție o durea, dar, în același timp, înăuntrul ei începea să se ridice o furie rece.
Jumătate de an trăise într-o lume inventată. În acea lume, soțul iubitor o săruta tandru în fiecare dimineață înainte de muncă, iar soacra bună o întreba de sănătate și de reușitele ei. În realitate, oamenii aceștia o foloseau ca pe o sursă sigură de bani.
Telefonul a vibrat. Venise un mesaj de la Andrei:
„Iubito, azi întârzii. Proiectul e complicat, trebuie să termin macheta. Nu mă aștepta cu cina. Te iubesc.”
Ioana a citit mesajul de două ori.
Proiect complicat. Firește. Discuția cu mama lui despre noi metode de a scoate bani necesita, într-adevăr, eforturi speciale. La finalul mesajului strălucea o inimioară. Soțul ei juca impecabil rolul bărbatului îndrăgostit.
Femeia a început să tasteze:
„Bine, dragul meu. Ai grijă să nu te obosești prea tare!”
Apoi a șters fraza și s-a limitat la un simplu: „Bine.”
Acum avea nevoie să gândească totul în liniște.
Putea să depună cererea de divorț chiar a doua zi, să-l scoată pe Andrei pe ușă cu o singură valiză și să încerce să uite familia asta ca pe un coșmar. Dar un asemenea final i se părea prea simplu. Timp de șase luni o mințiseră, se bucuraseră de istețimea lor și îi râseseră pe la spate de încredere. Să se termine totul doar cu un adio obișnuit?
Cina de familie propusă chiar de Andrei îi oferea ocazia perfectă să pună un punct frumos.
Ioana a deschis agenda telefonului și a sunat-o pe sora ei mai mică, Alina.
— Ioana, bună! Ce faci? N-am mai vorbit de mult.
— Bună, Alinuța. Vreau să-ți propun ceva. Îți amintești casa pe care am cumpărat-o cu puțin înainte de nuntă?
— Sigur! Am văzut pozele. E incredibilă!
— Sâmbătă vreau să organizez o cină mare în familie și să chem toate rudele. Puteți veni tu și Sorin?
— Ce idee frumoasă! Sigur că venim. Cine mai e invitat?
— Părinții noștri, doamna Viorica, fratele lui Andrei cu soția și copiii. Cred că vom fi în jur de zece persoane.
— Perfect. Trebuie să aducem ceva?
— Nu trebuie nimic. Mă ocup eu de toate. Veniți doar cu dispoziție bună.
După ce a încheiat convorbirea, Ioana a făcut lista completă a invitaților. Urma să fie o adunare foarte interesantă. Mai ales dacă ținea cont că tatăl ei nu avusese niciodată prea multă încredere în Andrei și îl considerase cam ușuratic, deși nu spusese asta direct.
Următoarele două zile au semănat cu o adevărată telenovelă.
În exterior, Ioana continua să trăiască normal: lucra, vorbea cu soțul ei, răspundea mesajelor grijulii ale mamei lui. În același timp, înăuntrul ei se cocea un plan atent, care devenea tot mai limpede.
Chiar a doua dimineață, Andrei a adus singur vorba despre sărbătoarea de familie.
— Iubito, — a spus el la micul dejun, — ce-ar fi să invităm toate rudele în casa ta cea nouă?
— Ce idee minunată! — a răspuns Ioana cu entuziasm. — Chiar mă gândeam la asta de curând. Când facem?
— Sâmbătă ar fi bine. Eu o sun pe mama și pe fratele meu, iar tu îi inviți pe ai tăi.
— Perfect, așa rămâne!
— O să fie superb!
Soțul a sărutat-o pe obraz și a plecat să se pregătească pentru muncă. Ioana a rămas în bucătărie, sorbindu-și cafeaua încet.
Da, Andrei. O să fie pur și simplu superb.
Joi seară, soacra i-a trimis un mesaj nou:
„Ioana dragă, iartă-mă că te deranjez iar. Ai putea să-mi mai transferi zece mii? Medicul mi-a prescris niște medicamente suplimentare, iar pe card nu mai am nimic.”
Ioana a trimis banii, gândindu-se pe ce avea să fie cheltuită, de fapt, suma.
Pe o poșetă nouă? Pe o masă într-un restaurant scump? Poate pe mobilă sau pe vreun aparat electrocasnic?
„Sigur, doamnă Viorica. Banii au plecat deja. Abia aștept să vă văd sâmbătă!”
„Mulțumesc, draga mea! Număr orele până o să-ți văd casa aceea minunată.”
Ioana a zâmbit amar și a pus telefonul deoparte.
Sâmbăta a fost însorită și caldă.
De dimineață, gazda s-a ocupat de ultimele pregătiri: a verificat aranjarea mesei, a pus buchetele la locul lor și a testat sistemul audio al casei. O atenție specială a acordat boxelor din sufragerie. Sunetul trebuia să se audă bine nu doar în casă, ci și în curte.
Andrei se învârtea tot timpul pe lângă ea.
— Ce masă luxoasă ai pregătit! Arată impecabil! — se minuna el, îndreptând șervețelele.
— Dragul meu, primim pentru prima dată rudele în casa asta. Vreau să iasă totul perfect.
— Sigur. Până la urmă e casa noastră, — a spus Andrei încet, apoi a adăugat mai tare: — Bineînțeles, iubito. Tu ai întotdeauna dreptate.
Ioana a zâmbit în gând. Casa fusese cumpărată de ea, din banii ei, înainte de căsătorie. Dar Andrei părea convins că, după nuntă, dobândise automat drepturi asupra proprietății soției.
Primii au sosit părinții Ioanei. Tatăl ei, ca de obicei, a vorbit puțin, dar a cercetat casa cu atenție și a dat aprobator din cap. Mama ei s-a dus imediat să-și ajute fiica la ultimele pregătiri.
— Ioana, ce fată minunată ești, — spunea ea, așezând platourile cu aperitive. — Casa parcă e din vis, soțul e atent. Viața ta s-a așezat frumos!
— Da, mamă, — a răspuns Ioana încet. — Soțul meu este, într-adevăr, foarte atent.
Apoi au venit Alina cu Sorin, după ei Mihai cu familia. Ultima și-a făcut apariția doamna Viorica. Arăta excelent: rochie nouă, elegantă, și o poșetă scumpă.
Ioana a observat imediat că accesoriul costa cel puțin cincizeci de mii de lei. Oare fusese cumpărat din banii pentru artroza inexistentă sau soacra avea și alte surse de venit?
— Ioana mea dragă! — doamna Viorica și-a sărutat nora pe amândoi obrajii. — Ce casă incredibil de frumoasă! Andreișor mi-a povestit multe, dar nici nu mi-am imaginat cât de minunat este aici!
— Mulțumesc. Intrați și simțiți-vă ca acasă.
Cina a început într-o atmosferă caldă, familială. Invitații lăudau mâncarea, interiorul și gustul desăvârșit al gazdei. Andrei își etala o galanterie specială: turna vin în pahare, povestea întâmplări amuzante și se străduia să pară soțul și ginerele ideal. Mama lui își juca și ea rolul fără greșeală. Îi întreba pe părinții Ioanei de sănătate, se interesa de munca Alinei și se înduioșa de comportamentul nepotului.
— Știți, — a spus tatăl Ioanei când a apărut desertul pe masă, — am fost puțin îngrijorat când fiica mea a hotărât atât de repede să se căsătorească. Dar acum văd că nu s-a înșelat. Andrei, pari un om de familie.
— Vă mulțumesc, domnule Dumitrescu, — a spus ginerele modest. — Încerc să fiu vrednic de fiica dumneavoastră.
Sub masă, Ioana a strâns șervețelul în pumn.
Vrednic. Firește.
— Mie îmi place atât de mult felul în care aveți grijă unii de alții, — a continuat mama ei conversația. — Doamna Viorica mi-a spus că Ioana vă ajută cu plata tratamentului. E foarte emoționant. Nu orice noră ar face așa ceva…
— Nici să nu mai spuneți! — soacra și-a împreunat mâinile teatral. — Ioana noastră e aur curat, nu femeie. Bună, săritoare, generoasă. O ador, pur și simplu!
— Dar ce aveți mai exact? — a întrebat Alina. — Sper că nu e nimic periculos.
— Probleme obișnuite de vârstă, — a răspuns doamna Viorica nepăsător. — Început de artroză. Medicii au recomandat proceduri scumpe, dar ce să fac? Bine că Ioana a acceptat să mă ajute.
— Artroza poate fi serioasă, — s-a încruntat tatăl Ioanei. — Tratamentul trebuie dus până la capăt.
Ioana s-a ridicat de la masă.
— Mă scuzați, verific aparatul de cafea. Și, în același timp, vă pun ceva interesant.
A ieșit în hol, a scos telefonul și a găsit fișierul audio. Inima îi bătea atât de tare, încât loviturile îi răsunau în tâmple. S-a conectat la sistemul audio și a apăsat redare.
Mai întâi, din boxe s-a auzit propria ei voce. Apoi o pauză scurtă, un foșnet și vocea veselă a soacrei:
— Andreișor, iar am avut noroc! Mâine nora mea îmi unge iar palma!
În curte s-a așternut pe loc o tăcere moartă. Ioana s-a întors la masă și s-a așezat liniștită la locul ei. Toți cei prezenți o priveau fără să înțeleagă. Doar Andrei și mama lui se făcuseră mai albi decât peretele.
— Cât scoți de data asta?
— Cincizeci de mii, ca de obicei. E chiar amuzant cât de sincer se îngrijorează pentru sănătatea mea.
Pe chipul mamei Ioanei a apărut o nedumerire totală. Alina a întredeschis gura uluită. Mihai s-a încruntat, încercând să priceapă ce se întâmpla.
— Mamă, ești genială! Povestea cu artroza a ieșit minunat.
— Ioana, — a întrebat tatăl ei încet, — ce conversație este asta?
Dar fiica lui a ridicat un deget. Cele mai importante cuvinte încă nu se auziseră.
— Ce genială, — continua vocea doamnei Viorica. — Ai doar o nevastă incredibil de naivă. O prostuță, dar foarte generoasă.
Mihai a pus brusc paharul pe masă. Soția lui, Raluca, și-a acoperit gura cu palma. Părinții Ioanei au încremenit, neputând scoate niciun cuvânt.
— Doar nu m-am însurat degeaba cu o femeie bogată! — s-a auzit limpede vocea lui Andrei din boxe.
— Andrei, — a rostit fratele lui răgușit, — ce înseamnă toate astea?
Dar bărbatul nu putea răspunde. Se agățase cu degetele de marginea mesei și își privea soția cu groază adevărată.
— De ce crezi că am cerut-o atât de repede? Mi-am dat seama că o fată ca ea nu rămâne mult timp liberă: frumoasă, de succes și bună. O a doua șansă ca asta s-ar putea să nu mai apară.
Ioana a luat telecomanda și a oprit înregistrarea.
— Cred că ajunge. Deși mai departe există un fragment excelent despre găina care face ouă de aur.
Câteva secunde, toți au continuat să tacă. Apoi s-au auzit mai multe voci deodată.
— Andrei, ți-ai pierdut mințile de tot? — a început Mihai.
— Cum ați putut face așa ceva? — s-a revoltat mama Ioanei.
— Ioana, eu nu înțeleg absolut nimic, — a spus Alina, tulburată.
— Liniște! — a cerut gazda cu voce tare, iar cei prezenți au amuțit imediat. — Acum vă explic. Cu trei luni în urmă, scumpa mea soacră mi-a cerut ajutor financiar. Mi-a spus că are artroză în stadiu incipient și că, pentru a evita invaliditatea, trebuie să urmeze proceduri costisitoare. Eu, ca acea prostuță credulă, am crezut-o și i-am transferat lunar câte cincizeci de mii.
— În trei luni se fac o sută cincizeci de mii, — a calculat încet tatăl ei.
— Exact. În plus, alaltăieri mi-a cerut încă zece mii, chipurile pentru medicamente suplimentare. Iar soțul meu grijuliu plănuia între timp să mă convingă să-i cumpăr o mașină de cinci sute de mii de lei. Desigur, exclusiv pentru muncă.
Doamna Viorica și-a revenit în sfârșit:
— Ioana dragă, ai înțeles greșit! Noi doar…
— Ce anume am înțeles greșit? — a întrebat nora cu o voce de gheață. — Faptul că tu și fiul tău ați jucat teatru în fața mea timp de trei luni? Faptul că ați folosit documente medicale false? Sau faptul că, pe la spatele meu, mă numeați proastă naivă?
— Ioana, — a început Andrei, — pot să explic totul.
— Nu mai am nevoie de nicio explicație!
Femeia a scos din geantă hârtiile pregătite din timp.
— Aici sunt extrasele bancare. Aici sunt copiile adeverințelor voastre false. Iar aici este transcrierea completă a înregistrării telefonice. Am două vești pentru voi: una proastă și una bună. Cu care începem?
Andrei și mama lui n-au răspuns.
— Atunci încep cu cea proastă. Luni depun cererea de divorț. Andrei, chiar în seara asta îți strângi lucrurile și pleci din casa mea.
— Și vestea bună? — a întrebat soțul abia auzit.
— Deocamdată nu vreau să-mi leg numele de o anchetă penală, așa că nu merg imediat la poliție. Aveți exact o săptămână să returnați banii primiți, în sumă dublă. Trei sute douăzeci de mii de lei. Diferența o puteți considera despăgubire pentru înșelăciune și pentru răul moral.
— Trei sute douăzeci de mii?! — a țipat doamna Viorica. — De unde să luăm noi atâția bani?
— Nu mă mai privește. Faceți credit, împrumutați de la cunoștințe sau munciți pentru ei. Dacă peste șapte zile banii nu sunt în cont, înregistrarea și documentele ajung la poliție. Înșelăciunea și falsificarea actelor medicale sunt infracțiuni serioase. Andrei, după o condamnare poți să-ți iei adio de la reputația normală în IT. Ce angajator va avea nevoie de un web designer cu un asemenea trecut?
Mihai s-a ridicat încet de la masă.
— Andrei, chiar ți-ai pierdut orice urmă de rușine? Cum ai putut?
— Mihai, stai…
— Nu vreau să aud nimic! — Fratele lui s-a întors spre Ioana. — Îmi pare rău. N-am bănuit că e în stare de o asemenea josnicie. Raluca, copii, pregătiți-vă. Mi-e rușine să mai stau sub același acoperiș cu ei.
Familia lui Mihai a fost prima care a părăsit casa. După ei s-au ridicat părinții Ioanei.
— Ioana, — mama și-a strâns fiica în brațe, — faci ceea ce trebuie. O asemenea trădare nu se iartă.
— Dacă ai nevoie de ajutor, mă suni imediat, — a adăugat scurt tatăl. — Vrei să vorbesc eu cu ei?
— Mulțumesc, tată, dar nu e nevoie. Mă descurc.
Alina și soțul ei au plecat ultimii, apucând să le spună lui Andrei și mamei lui tot ce credeau despre trădare și despre adevăratele valori ale unei familii.
În casă au rămas doar trei oameni.
— Ioana, — a încercat din nou Andrei, — hai să vorbim calm, fără emoții.
— Nu mai avem nimic de discutat. Strânge-ți lucrurile și pleacă împreună cu mama ta.
— Dar chiar pot să explic…
— Ce anume? Că te-ai însurat pentru banii mei? Că aveai de gând să-mi folosești în continuare încrederea? Nici măcar acum nu înțelegi cât de jos ai coborât.
După o oră, Andrei și doamna Viorica au plecat. Ioana a rămas singură în casa spațioasă. Totuși, în locul golului la care se așteptase, simțea o ușurare ciudată. Ca și cum ar fi dat jos de pe umeri o greutate uriașă făcută din minciuni, înșelătorie și prefăcătorie fără sfârșit.
După cinci zile, în contul ei bancar au intrat trei sute douăzeci de mii de lei. Pentru asta, doamna Viorica fusese nevoită să se despartă de economiile ei.
Andrei a continuat să sune, să ceară o întâlnire și să jure că o iubește sincer, dar Ioana nu i-a mai răspuns.
Între timp, firma „Moda Ioana” a prezentat noua colecție, care a devenit cea mai de succes din întreaga istorie a brandului. Iar Ioana a înțeles, în sfârșit, că singurătatea și libertatea sunt lucruri cu totul diferite.
Iar libertatea i-a plăcut mult mai mult.