Ana a oftat: „După accident am stat mult la tratamente, am cheltuit o grămadă de bani… Ajut prin casă sau la comenzi la unchiul Sergiu… Mama e contabilă la primărie. Prieteni nu prea am, iar eu încă șchiopătez… Dar m-am obișnuit.”
Daria a convins-o să rămână peste noapte, promițând să o ducă la primul autobuz. Ana a adormit imediat ce capul i-a atins perna. Daria a aruncat un ochi pe hainele ei, așezate cu grijă pe scaun: curate, dar tocite și peticite. Chiar și la spital, asistentele aveau haine mai bune!
La trei dimineața, Daria și-a trezit soțul și i-a cerut să o ducă urgent la Stejareni. Soțul s-a încruntat, dar a acceptat după ce i-a explicat totul.
Daria a găsit cu ușurință casa mamei. Inima îi bătea nebunește când a bătut la ușă. Mama i-a deschis, nerecunoscând-o. Daria însă a recunoscut-o imediat: chiar dacă se schimbase, rămânea frumoasă și îngrijită. Daria a spus calm: „Bună dimineața, mamă! Ne-am întâlnit în sfârșit…”
Mama a răspuns rece, ca și cum ar fi fost o vecină neplăcută: „Unde e Ana? În grajd? Să vină în casă, trebuie să le fac micul dejun copiilor, încă nu s-a făcut curat de ieri. Și tu, intră, dacă tot ai venit…”
Daria a încercat să vorbească calm: „Ana rămâne la mine pentru moment. Adună-i hainele și lucrurile… Dacă puteți, dați-i și niște bani. O voi angaja ca infirmieră, apoi va învăța o meserie. Trebuie să-și vindece și piciorul, e frumoasă și șchiopătează! Înțelegi, mamă?”
Mama a strâmbat buzele și a murmurat: „Pleacă de aici, justițiară! Pe Ana o vom lua noi! Nu te vreau pe lângă ea!”
Daria a clătinat ferm din cap și, privind-o în ochi, a spus clar și încet: „În primul rând, nu Ana, ci Ana mică! Ana este vaca ta, pe care vei mulge singură dimineața, doamnă! Vrei să adun jumătate de sat? Toată lumea să știe cum o tânără responsabilă din primărie și-a lăsat copiii la orfelinat? Toate femeile din sat sunt prietene loiale, sau există cineva care nu va uita trecutul tău? Dacă vrei să pleci și să o iei pe Ana, voi face să te știe toată țara!”
Mama s-a strâmbat, a dispărut în casă trântind ușa. La jumătate de oră, un bărbat slab, cocosat, cu rucsac, a ieșit: „Bună, eu sunt Sergiu. Acestea sunt lucrurile… Spune-i Ludmilei (așa am numit-o mereu pe Ana) să fie bine. Vom ajuta și cu bani. Știi câți ani a stat fata ca Cenușăreasă la mama ei? I-am spus… Dar să nu te superi pe mamă, viața e grea…”
Daria mergea spre mașina soțului, purtând rucsacul și gândind: da, viața nu e ușoară. Dar oare e ușor să nu bei, să nu te plimbi, să nu abandonezi copiii de dragul „bărbaților”, să păstrezi legăturile dintre surori și frați?
Mama le-a dus la orfelinat imediat după Anul Nou…