— Iar serviciul de argint, l-am întrerupt, l-am vândut ieri la un anticariat. Cu patruzeci și trei de mii cinci sute de lei. Ajunge pentru bilet, un hotel bun, restaurante și masaj. Dacă pe copii îi preocupă atât de tare moștenirea, m-am gândit să-mi plătesc singură salariul pentru cinci ani. Ca menajeră, Mircea. Mi-am luat lichidarea.
Mircea a albit.
Radu, care auzise probabil totul, a izbucnit în telefon cu înjurături.
— Asta chiar și-a luat-o în cap! Tată, ai auzit? A vândut serviciul bunicii! Să-l aducă înapoi imediat! E al nostru! E de familie!
Am deschis calm dulapul și am scos valiza.
— Al vostru, de familie? Eu credeam că noi nu avem nimic comun, am spus fără să ridic vocea. Dacă sunt un loc gol, atunci locul gol nu gătește, nu pune lenjerii și nu organizează vacanțe pentru adulți. Casa de la țară e liberă. Cinele se anulează. Eu sunt în concediu. Singură.
În telefon s-au auzit câteva tonuri scurte.
Mircea stătea lângă perete, pierdut, mic și parcă îmbătrânit dintr-odată.
— Ai mers prea departe, a șoptit. Era o amintire, Ana. Nu puteai…
— Ba puteam, am răspuns, închizând fermoarul valizei. Acum pot multe. Pentru că acum șase luni, când de ziua mea au venit cu niște garoafe luate din obligație și au spus: „Dar ce voiai, Ana?”, am înțeles exact ce vreau. Vreau să mă odihnesc. Singură. Fără obrăznicie. Fără pretenții străine. Fără rolul de servitoare.
Am ieșit din apartament.
În lift mirosea a vopsea. Inima îmi bătea regulat.
Pentru prima dată după mulți ani, nu m-am mai simțit sclavă. Doar îmi părea rău că nu făcusem asta mai devreme.
A trecut o lună.
Sfârșit de mai.
Faleza din Mamaia se topea într-o lumină caldă de apus. Stăteam pe un șezlong și priveam marea. Pe brațe mi se uscau stropii sărați. În jur era liniște.
Nimeni nu cerea chiftele.
Nimeni nu critica frunzele de coriandru.
Nimeni nu voia cheile de la „sfânta casă de familie”.
Mircea mă suna în fiecare seară. Avea o voce obosită și vinovată.
— Ana, acasă e un dezastru. Frigiderul e gol. Am comandat sushi și a venit rece. Radu spune că ai făcut totul intenționat, ca să le dai o lecție. Ioana nu te va ierta niciodată pentru serviciu. Îți dai seama ce scandal e?
Învârteam între degete o pietricică netedă, încălzită de soare.
— Îmi dau seama, Mircea. Îmi dau seama că Ioana va trebui să caute alt serviciu pentru masa de Paște. Îmi dau seama că Radu poate închiria singur o casă la țară. Iar tu poți învăța să faci o omletă, dacă vrei. Am obosit să fiu servitoare gratuită pentru oameni mari. Nu sunt mama lor. Nu sunt bona lor. Și, după cum s-a dovedit, nici soție întreagă nu sunt. Doar un loc gol.
În telefon s-a lăsat pauza.
— Te sun mâine, a spus el.
— Sună. Doar că voi fi la spa.
Am închis.
Și mi s-a făcut din nou ușor.
În buzunar aveam chitanța cu banii rămași după vânzarea serviciului. Știam deja că dintr-o parte voi cumpăra unelte bune de grădină. Dar nu pentru casa aceea de la țară. Pentru un mic teren pe care îl văzusem în apropiere, într-o plimbare pe faleză.
Doar pentru mine.
Iar Mircea să se gândească.
Pentru prima dată în cinci ani, am dormit liniștită.
Oare chiar am mers prea departe când am vândut serviciul de argint și am plecat la mare, lăsându-i fără cine, fără lenjerii pregătite și fără liniștea casei de la țară?
Sau, pentru prima dată, am făcut exact ce trebuia?