— Vai, lasă-mă, parcă ești un băiețel! Ce sarcină acum? Peste o lună avem nunta, sejurul la Brașov e plătit, iar eu n-am de gând să stau cu grețuri toată luna de miere. Pe scurt, nu mai există niciun copil.
În capul lui s-a deschis un vuiet gol, ca și cum cineva ar fi smuls pervazul dintr-o cameră a memoriei. Lara devenea pe zi ce trecea mai rece, ca după o ninsoare neașteptată de noiembrie. Dintr-odată, Andrei a înțeles: nunta lor, grătarele la țară, atingerile ei ușoare, toate erau un somn din vată. Greșeala îl învăluia ca ceața dimineții.
Cu o lună înainte de nuntă, nemaiputând să respire în casa ei, și-a îngrămădit lucrurile în aceeași geantă veche și, printre vorbele tăioase ale Larei, s-a alungat singur din apartamentul ei, ca și cum ar fi sărit prin somn de la o fereastră.
…Soneria continua să cânte monoton, dar nimeni dinăuntru nu se arăta. Apartamentul era gol. Fie timpul rămăsese prins acolo, fie totul se risipise ca fumul după Paște. Andrei a trecut prin hol și camere fără să audă un glas, fără să vadă un desen de copil pe perete, doar rafturi pe care se mai ghiceau urmele vazelor dispărute.
A ieșit pe scară. Blocul părea strâns într-un nod de vis, cufundat într-o semiîntuneric obosit. A sunat la ușa de vizavi. Dinăuntru s-au auzit papuci târșiți. Tanti Viorica, prietena de demult a străbunicii lui, a deschis cu teamă:
— Cine-i acolo? Iar instalatorul?
— Sunt eu, Andrei… A rostit numele simțind că inima îi poate cădea din piept direct pe casa scării.
Femeia și-a șters mâinile de capot și a tresărit:
— Maica Domnului, tu ești! Te-ai întors, măi băiete?
— M-am întors… Nu știți unde sunt… ai mei?
— Intră, ce stai în curent, a spus ea, dându-se din prag și poftindu-l spre masa veche, roasă pe margini.
În bucătărie, ceainicul gemea subțire, ca vântul printre cruci. Andrei privea chipul umbrit al vecinei.
— Tu chiar ai crezut că Elena o să te aștepte, după ce ai zbughit-o la copila aia? A plecat, Andrei. Și-a luat fetele și s-a dus. Are serviciu acum într-un sat din județul Neamț, acolo trăiesc. Banii tăi îi trimite frumos mai departe, eu plătesc întreținerea apartamentului cum mi-a spus ea. La ele totul e în ordine, pe cât se poate.
— Dacă era după mine, te scuturam eu bine! Ai lăsat copiii, ai schimbat nevasta pe cine știe ce fufă… iar acum, când te-a strâns viața de gât, ai venit iar la pragul ăsta.
— Nu ți-a mers cu amanta? a clătinat ea trist din cap.
— Nu mi-a mers… Andrei s-a ridicat. Iertați-mă, tanti Viorica, că v-am tulburat.
— Stai jos! a poruncit ea brusc, cu o asprime care l-a oprit în loc. N-am terminat. Dacă toți ar face ca tine și nimeni n-ar încerca să repare, lumea s-ar umple numai de întuneric. Îți dau adresa Elenei. Și numărul ei. Dar să știi ceva: a născut un băiat. Imediat după ce ai plecat, a aflat. Nu ți-a spus nimic și a plecat în tăcere. Îi e greu singură, salariul de la sat nu-i ca la oraș, plătește bonă, iar banii tăi mărunți se duc doar pe apartament. Acum stai și gândește…
Andrei a amuțit, cu capul prins între palme, de parcă o piatră nevăzută îi apăsa tâmplele. Apoi s-a ridicat brusc, iar vocea i s-a tăiat în metal:
— Vă mulțumesc… Și a ieșit în noapte.
Când s-a întors unde stătea provizoriu, a rămas multă vreme lângă fereastră. Dincolo de geam se aprindeau lumini străine și totuși dureros de familiare, fiecare ca un reproș mic, mut. Alunecând spre somn, se gândea doar atât: să-l ierte Elena. Numai să-l poată ierta…
— La ce te-ai așteptat când ai plecat la amanta cea tânără? Că nevasta o să te aștepte? îl judeca vecina.