Andreea a încuviințat imediat.
— Da… așa este. Uitasem complet.
Mi-am privit soția.
Mi-am dorit cu toată puterea ca aceea să fie explicația.
Să fie adevărul care închidea totul.
Dar Luca a clătinat din cap cu încăpățânare.
— Nu!
A bătut supărat din picior.
— Domnul mi-a dat omizile. După aceea, mami mi-a zis să merg să mă joc, fiindcă voia să vorbească cu el. Dar eu am văzut oricum ce făceau.
Inima a început să-mi bată atât de tare, încât îi auzeam loviturile în urechi.
Mai întâi bomboanele.
Apoi vizita secretă, noaptea.
Și, pentru prima dată, nu mai eram sigur că voiam să aud ce urma.
Fiecare propoziție a lui Luca sfărâma o minciună spusă cu câteva secunde înainte.
Andreea și-a dus palma la gură.
Băiatul s-a uitat la ea și a continuat fără să ezite.
— V-ați sărutat lângă frigider.
Un murmur greu a trecut prin cameră.
— Dumnezeule… a șoptit cineva.
Câțiva invitați au rămas fără aer.
Alții și-au întors privirea.
Stomacul mi s-a strâns atât de puternic, încât am simțit că se prăbușește într-un gol fără fund.
Înainte să apuc să spun ceva, Luca m-a tras ușor de mânecă.
M-am uitat la el.
— Domnul cu omizile a făcut-o pe mami să plângă.
Am clipit.
— După ce a plecat, mami a rămas singură în bucătărie și plângea.
Tăcerea s-a așezat din nou peste noi.
De data aceasta era și mai apăsătoare.
În clipa aceea am crezut că înțelegeam totul.
Aveau o relație.
Căsnicia mea se terminase.
Infidelitatea, oricât de dureroasă, măcar avea o logică pe care mintea o putea cuprinde.
Dar oamenii care trăiesc o simplă aventură nu rămân de obicei singuri într-o bucătărie, plângând astfel încât nimeni să nu-i vadă.
Nu.
Mai era ceva.
Ceva mai adânc.
Și, pentru prima dată, mi-a fost cu adevărat frică să aflu ce anume.
Vinovăție?
Regret?
Teamă?
Orice ar fi văzut Luca în noaptea aceea, nu se încheiase când Radu părăsise casa.
Dimpotrivă.
Părea că totul continuase mult după plecarea lui.
Iar asta mă îngrozea mai mult decât orice.
Am privit-o pe Andreea drept în ochi.
— De ce plângeai atunci?
A ezitat o clipă.
— Dragule… are doar patru ani… S-a oprit și s-a corectat. Cinci. Copiii încurcă adesea amintirile. Te rog… nu aici. Nu în fața tuturor.
— Încă n-am făcut nimic.
Între timp, Radu întinsese deja mâna spre sacoul lăsat pe spătarul unui scaun.
— Știi ceva? Cred că ar fi mai bine să plec. Mâine am o ședință devreme. Andreea, mulțumesc pentru seară.
— Stai jos, Radu.
Vocea mea a ieșit mult mai rece decât mă așteptam.
Radu a rămas pe jumătate ridicat.
— Poftim?
— Am spus să te așezi.
Am făcut o scurtă pauză.
— Nu am terminat.
În cameră s-ar fi auzit și un ac căzând.
Mama strângea șervețelul în mâini.
Corina, colega Andreei, privea fix în farfurie, de parcă acolo s-ar fi aflat răspunsul la toate întrebările.
Eu nu-mi luam ochii de la soția mea.
— Plângeai fiindcă te mustra conștiința? Pentru că regretai că m-ai înșelat?
Andreea m-a privit.
Și am văzut exact momentul în care ceva s-a rupt în ea.
A clătinat încet din cap.
— Plângeam pentru că… nu mai vedeam nicio ieșire.
Radu și-a găsit, în sfârșit, curajul să vorbească.
— Cred că ar trebui să discutăm despre asta între patru ochi.
M-am întors spre el.
— Nu.
Vocea mea era liniștită.
Și tocmai de aceea suna mai amenințător.
— Ați pierdut dreptul la intimitate în clipa în care ați început să mințiți.
Lângă mine, Luca își freca neliniștit degetele.
Apoi a spus încet:
— Mami tot spunea că nu vrea.
Andreea a izbucnit în plâns.
De data aceasta nu și-a mai putut opri lacrimile.
Radu a făcut un pas spre mine.
— Ajunge.
— Nu, l-am întrerupt. Nici pe departe.
M-am uitat când la el, când la Andreea.
— Trebuie să aflu tot.
Vocea nu mi-a tremurat.
— Ori ați distrus amândoi căsnicia noastră pentru că asta ați vrut…
Am tăcut o clipă.
— …ori încă ascundeți de mine ceva mult mai grav.
Nimeni nu a răspuns.
Tăcerea devenise insuportabilă.
— Care este adevărul? am întrebat din nou.
Andreea m-a prins deodată de antebraț.
I-am simțit unghiile apăsând prin materialul cămășii până în piele.
Vocea îi tremura.
— Hai sus. Doar tu și eu. Îți explic totul. Îți jur că îți spun absolut tot.
Am rămas nemișcat.
— Atunci explică aici.
Glasul meu era rece ca gheața.
— N-ai avut nicio problemă să-l primești noaptea în casa noastră.
— N-ai avut nicio problemă să-i ceri copilului nostru să tacă și să-i cumperi liniștea cu bomboane.
— Așa că acum nu ar trebui să ai nicio problemă să spui adevărul în fața tuturor.
Andreea și-a acoperit fața cu ambele mâini.
Umerii au început să-i tremure.
După câteva secunde care au părut nesfârșite, a șoptit aproape fără glas:
— N-am vrut niciodată să te trădez.
A tras aer adânc în piept.
— Dar… n-am avut de ales.
Radu a întrerupt-o tăios.
— Andreea.
Ea și-a întors încet capul spre el.
Privirile li s-au întâlnit pentru câteva clipe.
Apoi, pe neașteptate, Andreea a început să râdă.
Nu era un râs vesel.
Era obosit.
Amar.
Râsul unui om care nu mai are putere să ascundă nimic.
— S-a terminat, Radu, a spus încet.
A inspirat din nou.
— Nu te mai protejez.
Expresia lui Radu s-a schimbat într-o clipă.