— „GenLab”. Un laborator privat, dar cu recenzii bune. Am verificat.
Igor a luat cartonașul și l-a rotit între degete.
— Și ce ai de gând să faci acum?
— Nu știu. Nicolae și-a trecut palmele peste față. Am impresia că mi s-a prăbușit lumea.
— Ai vorbit cu Oana? Ce spune ea?
— Că nu m-a înșelat niciodată. Că testul e o eroare.
— Și tu o crezi?
Nicolae și-a ridicat privirea spre fratele lui.
— Timp de cincisprezece ani am crezut-o. Acum… nu mai știu.
Oana stătea în biroul directoarei laboratorului „MedTest”. Aproape că nu dormise, însă părea adunată, lucidă și hotărâtă.
— Am nevoie de rezultate cât mai repede, a spus ea, întinzând eprubetele cu probe. Sunt dispusă să plătesc suplimentar pentru urgență.
Directoarea, o femeie plinuță, cu ochelari, a încuviințat din cap.
— Le vom avea în trei zile. Dar trebuie să vă avertizez: un test ADN de paternitate este o procedură foarte serioasă. Dacă aveți îndoieli în legătură cu rezultatele altui laborator…
— Sunt sigură că acolo s-a produs o greșeală, a spus Oana cu voce fermă. Soțul meu este tatăl fiului meu. Și am de gând să dovedesc asta.
Ieșind din laborator, Oana și-a sunat prietena, Marina.
— Am nevoie de ajutorul tău. Tu lucrai la spitalul municipal acum zece ani, nu? O mai ții minte pe Irina, asistenta de la maternitate?
Ana și-a surprins mama la calculator. Oana căuta ceva febril pe internet și nota grăbită într-un carnețel.
— Mamă, ce se întâmplă? Unde e tata? Nu-mi răspunde la mesaje.
Oana a tresărit și a închis laptopul.
— Tata a plecat puțin, Anuța. Între noi… sunt niște probleme.
— Din cauza ta și a lui Andrei? a întrebat Ana încet. Am auzit o bucată din discuție. Despre ADN.
Oana și-a privit fiica și a înțeles că nu mai avea rost să mintă.
— Da. Dar nu e deloc așa cum pare. O să repar totul.
Trei zile mai târziu, Oana se afla din nou în biroul directoarei de la „MedTest”, cu un alt plic în mâini.
— Rezultatele confirmă: probabilitatea paternității lui Nicolae este de 99,98%.
Ea și-a închis ochii și a simțit lacrimile curgându-i pe obraji.
A doua zi dimineață, Nicolae s-a întors acasă. Oana i-a întins în tăcere documentele. El a citit multă vreme, apoi a ridicat ochii spre ea, plini de rușine și căință.
— Iartă-mă, a șoptit el. N-ar fi trebuit să mă îndoiesc.
Andrei s-a întors de la prieteni ca de obicei, gălăgios și vesel. Când și-a văzut tatăl, a fugit direct în brațele lui.
Nicolae l-a strâns la piept cu o forță aproape disperată, de parcă l-ar fi îmbrățișat pentru întâia oară.
— Băiatul meu, a spus el cu glasul tremurat. Azi chiar avem sărbătoare. Una adevărată.