— Înainte de decolare, aș vrea să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată în timpul unui zbor, a spus el. În această seară se află la bord cineva cu totul special. Cineva care înseamnă absolut totul pentru mine.
Obrajii mi-au luat foc.
M-am gândit că îmi văzuse numele pe lista pasagerilor și că surpriza mea fusese descoperită.
În același timp, inima îmi bătea și mai repede la gândul că vorbea despre mine în fața întregului avion.
Am început chiar să mă ridic de pe scaun, râzând pe jumătate și așteptând să-mi rostească numele.
Apoi a venit următoarea propoziție.
Și am încremenit.
— Femeii superbe de pe locul 15C, a continuat el cu o tandrețe și o intimitate pe care nu le mai auzisem niciodată prin sistemul de bord, tu știi deja cât de mult te iubesc. Dar în seara aceasta vreau să știe întreaga lume. Nu mai vreau să-mi ascund sentimentele. Și în curând nici nu va mai trebui să o facem.
Pentru o clipă, în cabină s-a lăsat o liniște deplină.
Apoi a izbucnit un ropot puternic de aplauze.
Câțiva pasageri au strigat entuziasmați, așa cum fac oamenii când cred că asistă la un moment romantic care merită ținut minte.
Mi-am mulțumit în gând că nu apucasem să mă ridic de tot.
Pentru că femeia căreia îi vorbea…
…nu eram eu.
Un vuiet ascuțit mi-a umplut urechile.
Spusese locul 15C.
Eu eram pe 14C.
Nu făceam parte din nicio surpriză aniversară.
Andrei nici măcar nu știa că eram în avion.
Soțul meu nu-i declara iubire soției sale.
I-o declara altei femei.
Iar între ei exista, evident, ceva ce nu mai doreau să țină ascuns.
Nu știu cum arătam în clipa aceea, dar femeia de lângă mine mi-a zâmbit mai întâi. Când mi-a văzut însă expresia, zâmbetul i-a dispărut imediat.
— Sunteți bine? a întrebat cu grijă, în șoaptă.
Am dat foarte puțin din cap.
Mai mult nu am fost în stare.
Între timp, însoțitoarea de bord a început demonstrația de siguranță.
Pasagerii s-au așezat, avionul s-a întors încet spre pistă, iar lumea a continuat să funcționeze cu o indiferență aproape de neînțeles.
Am rămas nemișcată, privind fix înainte și străduindu-mă să respir atât de încet, încât nimeni să nu audă cum mi se prăbușea viața.
Poate, îmi repetam cu disperare, poate că lucrurile nu sunt deloc ceea ce par.
Poate pe 15C stătea o rudă de-a lui sau o prietenă veche despre care nu-mi vorbise niciodată.
Poate cuvintele despre iubire nu aveau nimic romantic.
Poate în câteva minute aveam să râd de mine însămi, fiindcă înțelesesem totul greșit.
Dar trupul meu cunoștea deja adevărul.
M-a străbătut un frig adânc, acea senzație ciudată care apare când inima pricepe realitatea înainte ca mintea să poată s-o accepte.
Avionul s-a desprins de sol, iar inima îmi lovea pieptul atât de tare, încât mă durea.
La urcare, presiunea m-a împins în spătar și am strâns cotierele până mi-au amorțit degetele.
După ce s-a stins semnul pentru centuri, am mai rămas nemișcată aproape un minut.
Apoi mi-am desfăcut încet centura.
Trebuia să văd cine era pe locul 15C.
Îmi ajungea o singură privire.
Dacă nu mă duceam, imaginația avea să mă sfâșie până la aterizare.
Mi-am spus că merg doar la toaletă.
Era ceva absolut obișnuit.
Nimeni nu avea să-mi dea atenție.
Când m-am ridicat, genunchii aproape mi-au cedat.
Cu ochii în pământ, am mers încet spre rândul cincisprezece, aflat doar puțin în spatele meu, pe partea cealaltă a culoarului.
Apoi mi-am întors capul cât am putut de discret.
Cel puțin așa mi s-a părut mie.
În clipa următoare, am fost la un pas să-mi pierd echilibrul.
Femeia de pe locul 15C nu mai era doar o necunoscută.
Părea să aibă în jur de treizeci de ani, poate chiar mai puțin.
Părul castaniu-deschis îi cădea peste un umăr.
Într-o mână ținea un pahar de plastic cu suc.
Cealaltă mână și-o odihnea cu blândețe pe abdomen.
Pe un abdomen care arăta fără urmă de îndoială că era însărcinată.
Pentru o secundă, am avut impresia că podeaua avionului se înclinase sub mine.
Am mers mai departe repede.
Știam că, dacă rămâneam acolo și continuam să o privesc, avea să mă observe.
Sau poate nu.
De ce m-ar fi observat?
Dacă era într-adevăr amanta soțului meu, așa cum începeam să mă tem, poate știa deja foarte bine cine sunt.
Am ajuns la toaletă, am încuiat ușa și abia acolo m-am prăbușit cu totul.
Plângeam atât de tare, încât abia mai puteam trage aer în piept.
Era acel plâns care îți golește plămânii și te obligă să-ți apeși pumnul peste gură, ca să nu te audă nimeni de dincolo de ușă.
Soțul meu lăsase însărcinată o altă femeie.
Asta dacă nu exista vreo explicație miraculoasă care încă nu-mi trecuse prin minte.
M-am privit în oglinda mică de deasupra chiuvetei.
Aproape că nu am recunoscut femeia care se uita înapoi la mine.
Rujul era încă impecabil.
Buclele rămăseseră la locul lor.
Rochia roșie strălucea la fel ca dimineață.
Numai că, în locul unei femei pregătite să-și sărbătorească aniversarea, vedeam pe cineva care ajunsese din greșeală la propria înmormântare.
Mi-am clătit ochii cu apă rece și am încercat cu disperare să gândesc.
Poate copilul nu era al lui.