M-am uitat la el, incapabilă să cred.
— Și tu ai hotărât să mă tratezi cu fasole timp de douăzeci de ani?
Doctorul Popescu a schițat un zâmbet abia vizibil.
Radu și-a plecat privirea.
— Știu cât de absurd sună. Atunci m-am speriat cumplit pentru tine. Credeam că te-aș putea pierde. La început chiar am fost convins că te ajut. Apoi totul s-a transformat într-un obicei. Iar când mă întrebai de ce insist atât, mi-a fost rușine să recunosc cât de ridicol era motivul.
Nu știam dacă să mă enervez sau să izbucnesc în râs.
— Și replica ta, „într-o zi o să înțelegi”?
Radu a ridicat din umeri.
— O spuneam fiindcă nu știam ce altceva să-ți răspund.
De data aceasta, doctorul Popescu chiar a râs.
Apoi mi-a explicat că durerea abdominală nu avea nicio legătură cu iahnia de fasole.
Descoperiseră o problemă care putea fi tratată. Pentru asta însă aveam nevoie de supraveghere medicală serioasă și de o alimentație echilibrată, nu de experimente făcute în casă timp de douăzeci de ani, după regulile lui Radu.
Două zile mai târziu, ne-am întors acasă.
Spre seară, Radu a intrat în bucătărie.
Îmi imaginam deja ce pregătise.
Dar, în loc de iahnie, a pus pe masă un platou mare cu paste.
Apoi a scos din dulap două borcane de fasole și, cu un gest teatral, le-a aruncat în coșul de gunoi.
— Deci pedeapsa de douăzeci de ani s-a terminat? l-am întrebat.
A zâmbit.
— Dacă te mai oblig vreodată să mănânci fasole, trimite-mă înapoi la spital.
Am izbucnit în râs.
Și atunci am înțeles ceva.
Ani întregi fusesem convinsă că în spatele comportamentului ciudat al soțului meu se ascundea un secret întunecat.
Secretul existase, într-adevăr.
Dar nu era vorba despre o aventură.
Nici despre trădare.
Și nici despre groaza pe care mintea mea o inventase în timp ce zăceam în salonul de spital.
Cu douăzeci de ani în urmă, Radu se speriase atât de tare pentru mine, încât sfatul unui medic se transformase, în mintea lui, într-o regulă a familiei.
Acum aveam o regulă nouă.
Radu nu-mi mai oferă recomandări medicale inventate de el.
Iar iahnia de fasole ajunge pe masa noastră doar atunci când eu chiar îmi doresc să o mănânc.