— Tu n-ai adus absolut nimic, am spus fără să ridic vocea. Nici măcar o ciocolată pentru ceai. Pentru seara asta nu ai cheltuit nici bani, nici energie. În schimb, te aștepți să fii servit ca într-un restaurant elegant și critici mâncarea pe care am cumpărat-o din banii mei.
A deschis gura, pregătit să mă contrazică, însă nu i-am dat timp.
— O cină făcută acasă nu este deloc vulgară. Vulgar este să vii în casa cuiva pe cheltuiala lui și să începi imediat să-i faci reproșuri. Vulgar este să cauți într-o femeie o menajeră și o bucătăreasă fără plată, nu un om alături de care vrei să-ți petreci timpul. În casa mea nu mai sunt bineveniți oaspeții care nu cunosc nici cele mai simple reguli de bun-simț.
Am ieșit pe hol, i-am luat paltonul de pe cuier și m-am întors în sufragerie. L-am pus pe brațul fotoliului, lângă el.
— Îmbracă-te. În seara asta nu vor exista nici fripturi, nici plăcinte.
Chipul lui a fost de neuitat. Pielea i s-a înroșit de la gât până la tâmple, printre firele de păr cărunte. Un bărbat matur, obișnuit să fie sigur pe el, roșise ca un adolescent după ce primise un răspuns direct. Probabil toată viața fusese înconjurat de femei care îndulceau situațiile neplăcute, înghițeau jignirile și încercau să-i facă pe plac. Eu nu aveam de gând să devin una dintre ele.
A apucat paltonul brusc.
— Mercantilă… a mormăit Mihai, chinuindu-se să-și strecoare mâna tremurândă în mânecă. Toate sunteți la fel în ziua de azi. Numai la bani vă stă gândul! Pentru un bărbat adevărat ai fost în stare să cruți până și o farfurie de ciorbă!
— Eu am nevoie de bun-simț și de respect, Mihai. Iar la capitolul acesta se pare că ai mari probleme. Îți doresc o seară bună.
Ușa s-a închis în urma lui. Am rămas câteva secunde nemișcată, apoi am expirat adânc, ca și cum aș fi dat jos de pe umeri o greutate. Mi-am turnat vin, am pornit serialul meu preferat și, în mod neașteptat, m-am simțit ușoară.
Nu regretam nimic. Din contră, eram recunoscătoare că înțelesesem totul după o singură seară, fără să pierd luni întregi într-o relație care ar fi devenit, probabil, o obligație obositoare.
Iar brânza aceea era într-adevăr excelentă.
Uneori mă gândesc la acea întâlnire. De ce ajung unii bărbați, după o anumită vârstă, să creadă că simpla lor prezență pe canapeaua unei femei reprezintă un dar neprețuit? De ce ar trebui o femeie, abia întoarsă de la serviciu, să înceapă imediat o a doua tură la aragaz doar pentru că el a binevoit să-i treacă pragul?
De unde vine siguranța că li se cuvine să fie răsfățați doar pentru că sunt bărbați?
Voi cum ați fi procedat? Ați fi încercat să evitați conflictul, v-ați fi cerut scuze și ați fi început în grabă să pregătiți ceva cald? Sau l-ați fi condus și voi până la ușă pe un asemenea pretendent?