— Avocatul lui încearcă să joace pe emoție, — i-a explicat calm avocatul ei. — Dar noi avem fapte. Extrase, chitanțe, dovezi de plată. Apartamentul este în mare parte pe numele tău, creditul l-ai achitat tu. Mașina pe care a folosit-o a fost plătită tot de tine, iar actele există. Ai venituri stabile, mari, și un istoric financiar curat. Încercarea lui de a lua jumătate, cu o contribuție financiară minimă, arată destul de interesată.
Când au început înfățișările, partea financiară a căsniciei lor a devenit limpede ca lumina zilei. Elena nu a negat că îi făcuse soțului cadouri scumpe, dar a subliniat că fuseseră cadouri, nu contribuția lui la bugetul comun. Avocatul ei a prezentat tabele, calcule, extrase și grafice din care se vedea clar cine întreținuse, de fapt, familia.
Radu părea tot mai nesigur de la o ședință la alta. Avocatul lui încerca să stârnească milă, vorbea despre cruzimea Elenei, despre vorbele ei jignitoare, despre acea propunere de a se angaja la curățenie. Judecătoarea însă era o femeie cu experiență și a prins destul de repede miezul conflictului.
— Așadar, considerați că soția dumneavoastră trebuia să vă cumpere un automobil nou? — l-a întrebat ea pe Radu.
— Am crezut că am dreptul la asta…
— În baza a ce?
— Suntem soț și soție. În căsătorie totul trebuie să fie egal.
— Egalitatea presupune, de regulă, și contribuție egală, — a observat judecătoarea. — Care a fost contribuția dumneavoastră la bugetul familiei în ultimii cinci ani?
Radu s-a fâstâcit. Salariul lui era modest, iar lângă veniturile Elenei părea aproape invizibil. A început din nou să vorbească despre susținere morală, dar argumentele lui sunau din ce în ce mai slab.
Apoi avocatul lui a făcut o greșeală gravă. Încercând să demonstreze prejudiciul moral, a depus la dosar printuri din conversații în care Radu le scria prietenilor cum să „mulgi vaca de bani” și că „merita o viață bună măcar pentru faptul că o suporta pe plictisitoarea aia”.
Când judecătoarea a citit mesajele cu voce tare, Elena nu a simțit durere. În locul ei a venit o ușurare stranie. Deci înțelesese corect. Deci îndoielile din ultimele luni nu fuseseră rodul oboselii. Pentru el, ea nu fusese femeia iubită, ci o sursă de bani.
Hotărârea instanței a fost, în mare, previzibilă. Bunurile nu au fost împărțite la jumătate, ci ținând cont de contribuția reală a fiecăruia. Radu a primit puțin — în principal ceea ce îi aparținuse înainte de căsătorie sau fusese cumpărat din banii lui personali. Apartamentul a rămas Elenei. Mașina, la fel.
Dar un punct al deciziei a uimit-o chiar și pe ea. Analizând cererea lui Radu de despăgubiri morale și dovezile privind atitudinea lui reală față de căsnicie, judecătoarea a decis invers: el trebuia să plătească despăgubiri. Pentru felul în care își tratase soția ca pe o resursă, pentru manipulări și pentru încercarea de a construi o viață de familie pe interes.
Când Elena a ieșit din clădirea instanței, afară era o zi luminoasă de vară. S-a oprit pe trepte, și-a ridicat fața spre soare și, deodată, a râs. Pentru prima dată după multe luni — sincer, ușor, liber.
— Ei, ești mulțumită? — s-a auzit o voce plină de furie în apropiere.
Radu stătea deoparte, cu chipul deformat de jignire și mânie.
— Da, — a răspuns Elena liniștit. — Sunt mulțumită. Pentru că, în sfârșit, m-am eliberat. De iluzii, de speranțe, de dorința de a fi bună pentru un om care nu a știut să prețuiască asta.
— Eu te-am iubit, — a spus el, surprinzător de încet.
— Nu, — Elena a clătinat din cap. — Ai iubit ceea ce puteai primi de la mine. Iar asta nu e deloc același lucru.
S-a îndreptat spre mașina ei și nu s-a mai uitat înapoi. În față o aștepta o viață care îi aparținea cu adevărat: liberă, plină de munca pe care o iubea și de oameni care aveau să vadă în ea un om, nu un portofel.
Seara, în liniștea apartamentului gol, Elena a deschis o sticlă de vin bun, și-a turnat un pahar și l-a ridicat în fața ei.
— Pentru o viață nouă, — a spus cu voce tare. — Și pentru faptul că am pus la timp la locul lui omul care uitase că relațiile se construiesc pe iubire, respect și reciprocitate, nu pe pretenții.
Vinul era aspru, profund și plin. Exact așa promitea să fie și viața ei de acum înainte.