Nu aveam de gând nici să gătesc, nici să comand mâncare de la restaurant.
Când Radu s-a întors de la serviciu, habar nu avea ce îl aștepta acasă.
Eu, însă, luasem deja o hotărâre definitivă.
— Bună, iubito! spuse el vesel, trecând pragul. Cum ți-a fost ziua?
— Minunat, am răspuns fără emoție. Apropo, am o mică surpriză pentru tine. Mi-am petrecut aproape toată ziua pregătind-o.
Radu ridică sprâncenele, intrigat.
— O surpriză? Cu ce ocazie?
— Pur și simplu am simțit nevoia să-ți mulțumesc pentru viața noastră de familie atât de „minunată” și de „fericită”, am spus cu un zâmbet abia schițat. Hai în sufragerie.
Nu a bănuit nimic și m-a urmat.
Așezându-se în fotoliul lui preferat, în fața televizorului, Radu a observat că adusesem o măsuță mică, pe care pusesem o pungă de chipsuri și o cană cu bere.
— De unde atâta grijă? întrebă el, deja puțin neliniștit.
— O să înțelegi imediat, i-am răspuns calm și am pornit televizorul.
Cu aproximativ o jumătate de oră înainte să se întoarcă, pregătisem o prezentare, o salvasem pe un stick USB și îl conectasem la televizor.
La început, Radu nu pricepea deloc ce voiam să-i arăt.
Pe ecran au apărut fotografii obișnuite, făcute în timpul numeroaselor lui „călătorii de serviciu”.
După câteva secunde, însă, au început să apară imagini cu totul diferite.
Într-una dintre fotografii, Radu îmbrățișa o femeie pe care o avea în lista de prieteni.
În următoarea, râdea alături de o altă femeie și ținea în mână un pahar cu băutură.
— Iubito… ascultă-mă, pot să-ți explic, spuse Radu, vizibil tulburat.
— Nu mă întrerupe, l-am oprit. M-am străduit și am pregătit totul. Arată-mi măcar puțin respect și privește până la capăt.
Fotografiile se succedau, iar fiecare imagine nouă era mai grăitoare decât cea precedentă.
— Chiar ai crezut că nu voi afla niciodată? l-am întrebat rece.
— De unde ai luat toate astea? întrebă el aproape în șoaptă.
— Din conturile tale. Ar fi trebuit măcar să alegi o parolă mai complicată sau să înveți să te deloghezi, i-am răspuns liniștit.
— Nu a însemnat nimic! Au fost doar aventuri trecătoare! Eu te iubesc doar pe tine! izbucni Radu pe neașteptate.
— Serios? l-am privit eu. Atunci de ce le spuneai colegilor tăi că soția ta e o urâtă?
Fața lui s-a albit.
— Și nici măcar asta nu este partea cea mai gravă. M-ai mințit în față timp de șase ani. Șase ani te-ai folosit de familia noastră, de încrederea mea și de ajutorul părinților mei. Iar apoi te-ai mai și lăudat în fața prietenilor cu cât de ușor mă înșeli.
— Nicoleta, te rog, hai să vorbim calm… începu el să implore.
Am zâmbit amar.
— Nu mai avem nimic de discutat. Nu voi continua să locuiesc sub același acoperiș cu un om care m-a trădat ani întregi și m-a făcut de râs. Strânge-ți lucrurile și pleacă. Apartamentul este al meu.
Radu a rămas o vreme fără să spună nimic.
Apoi și-a scos gențile de voiaj și a început să-și îngrămădească în ele hainele și obiectele personale.
De câteva ori a încercat să vorbească din nou cu mine. Și-a cerut iertare, a susținut că totul se putea repara și a repetat că, de fapt, familia fusese mereu cel mai important lucru pentru el.
Nu l-am mai ascultat.
După câteva zile, am depus oficial actele pentru divorț.
Au urmat ședințele de judecată, documentele și împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Apartamentul a rămas la mine, deoarece părinții mi-l dăruiseră cu mult înainte să ne căsătorim.
Radu a primit doar o parte din despăgubirea pentru mașină și, în plus, după divorț a fost obligat să plătească pensie alimentară pentru fete.
Nivelul lui de trai s-a schimbat foarte repede.
Avea mult mai puțini bani, nu-și mai permitea vacanțele de altădată, iar multe lucruri pe care le considera firești au dispărut brusc din viața lui.
Dar cel mai uluitor lucru era altul.
Pentru toate problemele sale, Radu continua să mă învinovățească pe mine.
În opinia lui, eu distrusesem familia, eu refuzasem să-l iert și eu îl lipsisem de viața cu care se obișnuise.
Era dureros să aud asemenea acuzații.
Pentru că nu el fusese cel trădat în toți acei ani.
Nu el fusese umilit pe la spate.
Nu lui i se spusese că este o femeie urâtă, bună de luat de soție doar pentru confort.
Nu pe el îl mințiseră de fiecare dată când pleca, chipurile, în delegație.
Toate acestea mi se întâmplaseră mie.
Asta era realitatea.
Pentru Radu, am rămas aceeași „urâtă” de care râdea cândva împreună cu colegii lui.
Dacă vrea să mă privească așa și mai departe, e alegerea lui.
Este doar părerea unui om.
Iar după tot ce am fost nevoită să îndur, părerea lui nu mai înseamnă absolut nimic pentru mine.