Ioana dormea liniștită pe canapeaua mea, învelită cu pătura mea. Mihai sforăia la masa din bucătărie, cu obrazul neras lângă o doză goală de bere ieftină. Să creadă că au câștigat. Eu aveam nevoie doar de puțin timp.
Prima oprire a fost la un expert grafoscop pe care îl cunoșteam. Cinci sute de lei pentru urgență, iar până seara aveam în mână un raport oficial de expertiză extrajudiciară.
Ștampila confirma fără echivoc: semnătura de pe contract nu fusese făcută de mine. O executase altcineva. După apăsarea puternică și neuniformă, expertul considera că autorul era, cel mai probabil, un bărbat.
În aceeași zi am depus plângere la secția de poliție: fals în înscrisuri și înregistrare fictivă a reședinței.
Ofițerul a răsfoit mult timp documentele, până când i-am pus în față dovada cea mai importantă.
Cu o seară înainte o sunasem pe Cristina, fostă colegă de facultate, care lucra la direcția de locuințe a primăriei. Ne-am întâlnit într-o cafenea aglomerată de lângă Gara de Nord. La un americano amar, Cristina a verificat informațiile necesare în baza internă.
Ceea ce am văzut pe ecran m-a făcut să zâmbesc pentru prima dată în ultima săptămână.
Mihai, care oficial nu avea niciun loc de muncă, depusese cerere pentru o subvenție regională prin programul „Familia Tânără”. Pretindea decontarea unei părți din cheltuielile pentru locuință.
Una dintre condițiile esențiale pentru acordarea banilor era existența unui contract de folosință pentru o locuință în care fiecărui membru al familiei să-i revină cel puțin optsprezece metri pătrați.
Iar geniul nostru atât de sigur pe el atașase la cerere exact contractul fals pentru apartamentul meu.
Din acel moment nu mai vorbeam doar despre un scandal între rude. Situația putea fi încadrată ca fraudă pentru obținerea unor beneficii sociale, adică o încercare de a lua bani publici prin documente falsificate.
Când intră în joc bugetul public, autoritățile privesc asemenea „șmecherii” cu totul altfel.
Cristina mi-a confirmat că dispoziția pentru plata subvenției fusese deja aprobată. Prima tranșă, de douăsprezece mii de lei, urma să intre vineri pe cardul lui Mihai.
— Ei bine, dragii mei, — am murmurat când am ieșit din clădire în vântul rece și umed. — De acum jucăm după regulile mele.
Vineri seara am descuiat ușa cu cheia mea. De data aceasta zăvorul nu era tras; așteptau curierul cu mâncare.
În spatele meu se aflau trei persoane: agentul principal Adrian Ionescu, cu o expresie severă, o funcționară de la serviciul de evidență a populației și o reprezentantă a direcției de locuințe, cu o mapă grea din piele sub braț.
Din bucătărie se auzea râsul puternic al Ioanei și clinchetul vaselor. Sărbătoreau ceva. Pe masă era o cutie deschisă de pizza și o sticlă de vin demidulce. Mihai se lăfăia în fotoliul meu, cu picioarele întinse pe scaunul de alături, ca și cum locuința îi aparținea.
— Ia uite, s-a întors Andreea! — a exclamat teatral Ioana, apoi i s-a tăiat vocea când a observat uniformele. Un fir lung de mozzarella topită, prins de felia de pizza, a rămas suspendat în fața ei.
— Domnul Mihai Dumitrescu? — agentul Ionescu a făcut un pas înainte și a ocupat aproape tot cadrul ușii. — Poliția. Vă rog să prezentați actele de identitate.
— Ce se întâmplă? — Mihai a încercat să se ridice, dar genunchii i-au tremurat vizibil. — Noi avem reședință aici. Totul e legal.
— Nu mai este, — a spus calm funcționara și a așezat pe masă o decizie oficială. — Reședința temporară a fost anulată după constatarea folosirii unor documente false. Expertiza a confirmat că semnătura proprietarei a fost falsificată.
Fața lui Mihai s-a albit într-o clipă.
— Și nu e tot, — a continuat reprezentanta direcției, deschizând mapa. — Domnule Dumitrescu, documentele privind cazul dumneavoastră au fost înaintate pentru cercetări penale privind frauda la obținerea unei subvenții. Ați folosit un contract fals ca să solicitați bani publici.
— Andreea! — a țipat Ioana, și-a prins burta cu ambele mâini și a început să se lase încet spre podea. — Andreea, te rog! O să-l bage pe Mihai la închisoare! Cum poți să faci așa ceva? Suntem familie! Eu nasc în curând!
Am privit-o fără să mă miște lacrimile ei demonstrative.
— Când aveam optsprezece ani, ați vândut casa bunicii pe ascuns, — am spus, fără să-mi cobor privirea. — Iar acum ați încercat să puneți mâna pe apartamentul meu. Faceți-vă bagajele și ieșiți din casa mea.
Ca să evite o pedeapsă cu executare pentru frauda legată de subvenție, Mihai a fost nevoit să-și recunoască integral vina și să coopereze cu anchetatorii.
Instanța i-a dat o amendă mare și l-a obligat să restituie statului toate sumele obținute ilegal.
Economii personale nu avea. Ca să plătească datoriile și avocatul, Mihai a fost obligat să-și vândă aproape pe nimic partea pe care o deținea în apartamentul părinților lui.
Acum locuiește cu Ioana și cu băiețelul lor nou-născut într-un apartament mic, de colț, într-un bloc vechi de la marginea orașului, al mamei lui. Banii nu le ajung aproape niciodată.
Mihai s-a angajat ca manipulant de marfă într-un depozit de materiale de construcții. Muncește de dimineață până seara, iar după program își îneacă oboseala în vodcă ieftină.
Ioana se ceartă zilnic cu soacra ei din cauza vaselor nespălate, a podelei murdare și a lucrurilor aruncate peste tot. Vecinii cheamă des poliția din cauza scandalurilor, țipetelor și cratițelor care zboară prin bucătărie.
Știu toate acestea fiindcă mama mă sună din când în când și plânge la telefon. Mă acuză că sunt fără inimă, îmi spune că i-am distrus viața surorii mele și că mi-am lăsat nepotul fără un colț al lui.
Eu nu răspund. Pur și simplu apăs butonul roșu și închei apelul.
Prin ferestrele apartamentului meu intră lumina blândă a serii și colorează pereții într-un auriu cald. Pe covorul pufos, lângă picioarele mele, stă întins labradorul Bruno. Respiră liniștit, cu botul umed sprijinit pe labele din față.
Mi-am apărat casa.
Nu am luat nimic de la nimeni, nu am profitat de bunătatea altuia și nu am încercat să-mi fac viața pe spinarea cuiva.
Dar nici ceea ce este al meu nu aveam de gând să dau unor oameni care hotărâseră să și-l însușească prin minciună.
Conștiința mea este perfect împăcată.