Ploaia continua să foșnească dincolo de geamuri, însă Andreei i se părea că apartamentul devenise mai cald și mai luminos. A închis ochii și, pentru prima dată după mult timp, și-a permis să respire liniștită, fără să se gândească la cifre, tabele, rapoarte și termene care nu se mai terminau.
Lângă ea era omul care o iubea atât de mult, încât pregătise în secret o surpriză uriașă, riscând în orice clipă să fie prins.
În dimineața următoare, Andreea nu s-a trezit din cauza alarmei. A deschis ochii atrasă de mirosul cald de clătite proaspăt făcute. Din bucătărie se auzea Mihai fredonând încet o melodie veche. Stătea lângă aragaz și zâmbea.
— Nici să nu te gândești să te ridici, a spus el când a observat că este trează. Îți aduc micul dejun în pat. Și mai am o veste: plecăm peste o săptămână. Am vorbit deja cu șeful tău și am aranjat totul.
Andreea a râs, apoi a început imediat să tușească, dar pentru prima oară în ultimele zile a simțit că slăbiciunea se retrage puțin câte puțin.
Și nu mai avea nicio îndoială că aniversarea aceea avea să rămână cea mai frumoasă din viața ei.
Nu pentru că primea pur și simplu o călătorie, ci pentru ceea ce însemna acel dar. Era o amintire de care avusese nevoie fără să-și dea seama: nu era doar contabila care trebuia să rezolve permanent problemele tuturor, să respecte termene și să ducă în spate responsabilități fără sfârșit.
Era și o femeie iubită.
O femeie prețuită, așteptată și ascultată.
O femeie pentru care omul de lângă ea fusese gata să organizeze în taină un plan întreg, să caute fotografii vechi, să pregătească o călătorie și să riște în orice clipă să fie descoperit, numai pentru a-i aminti cum era să se bucure din nou de viață.