Dimineața de sâmbătă părea să-i ofere Andreei o rară zi de liniște. Radu plecase de acasă încă de la răsărit, iar ea abia își pregătise cafeaua și luase prima înghițitură, când telefonul a început să sune. Pe ecran apărea numele soacrei.
— Andreea, în curând ajunge Oana la tine, anunță Doina Petrescu pe un ton atât de firesc, de parcă totul fusese stabilit de mult. Îi iei pe Matei și pe Ilinca și stai cu ei până diseară.
Andreea coborî încet ceașca pe masă.
— Doamnă Doina, stați puțin. Astăzi nu pot. La doisprezece am o întâlnire online cu un client, iar după aceea trebuie să termin un raport.
— Ce întâlnire mai ai și tu într-o zi de sâmbătă? o întrerupse soacra. O muți. Oana are nevoie să fie liberă astăzi.
— Dar nimeni nu a vorbit cu mine înainte, răspunse Andreea cu grijă, încercând să nu-și ridice vocea. Dacă m-ați fi anunțat măcar ieri, poate reușeam să-mi schimb programul. Acum chiar nu-mi este deloc la îndemână.
— Nu-i este la îndemână, repetă Doina, pufnind iritată. Eu nu te întreb, eu te informez. Oana a plecat deja spre tine. Într-un sfert de oră ajunge, așa că pregătește-te.
— Am rămas de mai multe ori cu copiii ei când a fost bolnavă sau când s-a trezit într-o situație dificilă. Dar am făcut-o pentru că am vrut eu. Asta nu înseamnă că trebuie să-mi anulez viața de fiecare dată când cineva decide că are nevoie de mine.
Vocea soacrei deveni dintr-odată aspră.
— Ce viață atât de ocupată ai tu? Radu muncește, iar tu stai toată ziua acasă. Ești tânără, sănătoasă și știi să ai grijă de copii. Doar ți-ai ajutat mama să-ți crească surorile mai mici. Ce mare lucru este să stai o zi cu nepoții?
— Faptul că mi-am ajutat mama nu mă transformă într-o bonă gratuită pe viață pentru toate rudele.
— Pentru toate rudele? se indignă Doina. Sunt copiii surorii soțului tău! Nu sunt niște străini!
— Copiii aceștia au mamă, tată, două bunici și doi bunici, îi aminti Andreea. De ce a hotărât toată lumea că tocmai eu trebuie să-mi abandonez treburile?
— Pentru că acum așa este nevoie, tăie scurt soacra. Gata, nu mai avem nimic de discutat. O aștepți pe Oana.
Convorbirea se încheie înainte ca Andreea să mai poată spune ceva.
Câteva clipe, ea rămase nemișcată, privind ecranul telefonului. Apoi căută numărul soțului și îl sună.
— Da, Andreea, răspunse Radu. În fundal se auzeau voci de bărbați și zgomot de utilaje. S-a întâmplat ceva?
— Sora ta îi aduce pe copii la mine. Fără acordul meu. Mama ta tocmai mi-a spus că nu am de ales.
— Și ce este atât de grav? întrebă el, sincer nedumerit. Stai cu ei câteva ore. Nu se prăbușește lumea.
— Aveam planuri pentru astăzi.
— Ce planuri, Andreea? O ajuți acum pe Oana, iar altădată te va ajuta și ea. Așa se procedează într-o familie normală.
— Ea nu mi-a cerut ajutorul, răspunse Andreea, iar glasul i se răci. Nici măcar nu m-a întrebat dacă sunt liberă. Pur și simplu îi aduce și îi lasă aici.
— Atunci mută-ți treburile. Nu înțelegi că este mai simplu să accepți decât să pornești un război cu toată familia?
— Așadar, nu ai de gând să o suni? Nu îi vei spune că nu poate dispune de timpul altcuiva?
— Sunt foarte ocupat acum. Rezolvați între voi, bine? Nu transforma o situație banală într-o dramă.
Andreea tăcu o secundă.
— Bine. O voi rezolva. Dar să nu spui mai târziu că nu te-am avertizat.
— Și de ce m-aș supăra? răspunse Radu grăbit. Trebuie să închid. Vorbim diseară.
Zece minute mai târziu, soneria răsună în apartament.
Când deschise, Andreea o văzu pe Oana împingându-i deja în hol pe Matei, de șase ani, și pe Ilinca, de trei. În cealaltă mână, cumnata ținea o geantă sport uriașă.
— Oana, oprește-te, spuse Andreea.
— N-am timp, replică femeia, aruncând geanta pe podeaua din hol. Aici ai mâncare, scutece pentru Ilinca și haine de schimb. Vin pe la șapte.
— Eu nu am acceptat să stau cu ei. Nimeni nu m-a întrebat.
Oana o privi de sus, cu un zâmbet superior.
— Mama a promis că astăzi vei fi bona noastră gratis. Așa că asta vei fi. Nu înțeleg de ce faci atâta caz.
— Fac caz pentru că am propriile obligații. Nu le voi anula doar fiindcă ai hotărât tu în locul meu.
— Va trebui să le anulezi, ridică Oana din umeri. Nu te mai da atât de importantă. Ai avut grijă de surorile tale ani întregi. Doi copii nu sunt o problemă pentru tine. I-am mai lăsat aici și nu te-ai plâns niciodată.
— Pentru că erai bolnavă, îi aminti Andreea, strângându-și buzele. Atunci chiar aveai nevoie de sprijin. Astăzi ești perfect sănătoasă și vrei doar să scapi de copii pentru o zi întreagă.
— Să scap de ei? se strâmbă Oana. Te auzi ce spui? Sunt nepoții tăi!
— Pe care îi lași aici împotriva voinței mele.
— Ce cuvinte mari, oftă cumnata, dându-și ochii peste cap. Taci și ia copiii. Mama a hotărât deja. Ești de puțin timp în familia noastră și încă nu ți-ai câștigat dreptul să stabilești reguli.
Andreea o privi fără să clipească.
— Oana, te avertizez o singură dată. Îți iei copiii și pleci. Dacă îi lași aici, nu îți vor plăcea urmările.
— Ce urmări? izbucni ea în râs. Mă ameninți? Sunt curioasă dacă Radu știe cum ești în realitate.