— Atunci de ce ai crezut că eu ar trebui să le accept?
Ioana a tăcut aproape un minut. În cele din urmă își ridică privirea.
— Pentru că așa spunea mama și eu aveam încredere în ea. Credeam că știe mai bine decât toți ceilalți cum trebuie trăită viața. Trecuse și ea prin același lucru și supraviețuise, așa că mi se părea că toți trebuie să treacă prin asta. Nu m-am gândit niciodată că „a supraviețui” și „a trăi” nu sunt același lucru.
Mihai trase un scaun și se așeză lângă sora lui.
— Și ce vei face acum?
— Andrei a spus că mama lui are dreptate și că trebuie să accept regulile ei. Eu am refuzat. Atunci mi-a spus că nunta nu va mai avea loc.
— Și ce ai hotărât?
— Nu va exista nicio nuntă. Ioana își îndreptă spatele. Ieri i-am înapoiat inelul. Dacă nu poate sta lângă mine atunci când sunt tratată nedrept, înseamnă că nu este de partea mea. Este împotriva mea.
Daria își întinse mâna peste masă. Ioana o privi o clipă, apoi o prinse strâns.
— Ai vorbit cu mama? întrebă Daria.
— Da. I-am spus tot. Știi ce mi-a răspuns?
— Ce?
— „La ce te așteptai? Așa este viața. Trebuie să suporți.” Am întrebat-o: „Așa cum ai suportat și tu?” Iar ea mi-a spus: „Eu nu am suportat. Eu am poruncit, pentru că ajunsesem la vârsta la care aveam acest drept.” Atunci am înțeles ceva important.
— Ce anume?
— Mama nu și-a dorit niciodată să fiu fericită. Pentru ea era important ca lanțul să nu se rupă. Ca următorul om să sufere din nou și apoi să ducă mai departe aceeași durere. Ca pe o moștenire inutilă, pe care nimeni nu a cerut-o vreodată.
Mihai se ridică și formă numărul mamei sale. Nina răspunse după al treilea apel.
— Te ascult.
— Ioana este aici. Ne-a povestit despre Andrei și despre discuția pe care ați avut-o.
— Și ce-i cu asta?
— Înseamnă că ți-ai pierdut fiica exact în felul în care era cât pe ce să-ți pierzi fiul. Îți dai seama măcar?
— Nu am pierdut pe nimeni. Voi sunteți cei care plecați de lângă mine.
— Nu plecăm nicăieri, răspunse Mihai ferm. Doar nu mai mergem în locuri în care nu suntem respectați. Sunt lucruri complet diferite.
Apoi închise.
O săptămână mai târziu, Tamara a sunat. Nu pe Nina, ci pe Daria. Vocea ei era neobișnuit de joasă și blândă.
— Daria, sunt Tamara. Te rog să nu închizi.
— Vă ascult.
— În ziua aceea, la masă, am greșit. Stăteam acolo și credeam că totul se întâmplă așa cum trebuie, pentru că odinioară bunica soțului meu i-a vorbit mamei mele exact în același fel. Mai târziu, și eu am ajuns să mă comport astfel cu nora mea. Apoi Cristina, soția fiului meu, a încetat complet să mai vină la mine. De trei ani nu-mi mai văd nepoata. Abia acum, după toată povestea aceasta, am înțeles că Cristina nu a fost vinovată. Eu am fost.
— De ce îmi spuneți toate acestea mie? întrebă Daria.
— Pentru că ai fost singura care nu s-a temut să ne spună adevărul direct. Și soțul tău a avut același curaj. Nina nu se va schimba, o cunosc prea bine pe sora mea. Dar vreau să știi că eu nu o mai susțin.
Daria i-a mulțumit și a încheiat convorbirea.
A mai trecut o lună, iar Nina a observat că telefonul amuțise definitiv. Ioana nu o mai suna. Își închiriase o cameră în celălalt capăt al orașului și încerca să-și reclădească viața. Nici Mihai nu îi mai forma numărul; aștepta ca primul pas să vină din partea ei. Tamara păstra tăcerea, rușinată de anii lungi în care nu făcuse nimic.
Nina deschise sertarul mesei și scoase lista aceea. Douăsprezece puncte, tipărite cu litere mici și ordonate. Lângă ea așeză pagina ruptă din carnețelul Dariei. Apoi reciti încet ambele texte.
Pentru prima dată le privi cu adevărat una lângă alta. Și atunci a înțeles ceea ce toți ceilalți văzuseră de mult: conținutul lor era același, se schimba doar persoana căreia îi erau adresate. Lista scrisă de ea era la fel de respingătoare ca răspunsul Dariei. Niciun om lucid nu ar fi acceptat să respecte niciuna dintre ele.
Nina stătea la masa goală, în mijlocul apartamentului care devenise pustiu. În fața ei se aflau două foi de hârtie de care nimeni nu mai avea nevoie. În jur domnea o tăcere atât de densă, încât până și ticăitul regulat al ceasului de pe perete părea asurzitor.
SFÂRȘIT